Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


3 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Dimensiuni şi ipostaze ale personalităţii virtuale

 
Dimensiuni şi ipostaze ale personalităţii virtuale
  • 14 Iul 2017
  • 971

Suntem ceea ce suntem, dar şi ceea ce vrem să fim. Personalitatea noastră se „preface” permanent,  printr-o continuă fasonare a unui dat (natural, transcendent…) în conformitate cu un context exterior, cultural, comunitar în care ne naştem şi ne afirmăm. Personalitatea noastră este o rezultantă a „acomodării”  la datele lumii în care intrăm şi pe care o îndurăm. Ea presupune un „pachet” de trăsături pe care le afişăm ca atare, dar pe care le şi modelăm (singuri, la un moment dat) după cum ne cer circumstanţele. Venim pe lume cu anumite predispoziţii - cum ar fi cele ce ţin de temperament, dar ne croim şi trăsături noi de care suntem responsabili - cum ar fi cele legate de caracter. Chiar într-un context existenţial tradiţional, personalitatea presupune note, caracteristici virtuale, ce se pot actualiza doar în anumite cadre în care ne mişcăm. Sunt situaţii când nu tot din ce poate da un om se poate arăta sau manifesta. Ferice de cei ce întâlnesc prilejuri (şi le exploatează) pentru a se afirma! Slavă acelor timpuri ce dau şansa oamenilor să se afirme aşa cum sunt, după puterile lor! Aşadar, personalitatea este ea însăşi o virtualitate, multe dintre dimensiunile ei fiind indeterminate iniţial, dar actualizate particularizat, din ce în ce mai evident, pas cu pas, polivalent, funcţie de vremuri, oameni, întâmplări.

Structura unei personalităţi este dată atât de constituenţii ei genetici, dar devine evidentă şi prin mediul de afirmare a acestora. Când mediul se schimbă, este de aşteptat ca noi dimensiuni ale individului să se pună pe tapet. Ce se întâmplă când mediul este unul virtual, întreţinut de noile mijloace de comunicare informatizate? Ce faţete ale identităţii noastre se pot dezvolta şi manifesta? Ce zone ale fiinţei pot fi „trezite” de noul cadru de afirmare a persoanei? Luând în calcul noile tehnologii de informare şi comunicare, vom spune că personalitatea virtuală este acea structură de dispoziţii  ale fiinţei noastre, relativ constantă, care este activată, maximizată, facilitată în a se devoala graţie unui cadru tehnic informatizat ce o propensează, o potenţează. Cu acest prilej, unele dimensiuni ale individualităţii – inclusiv alunecoase, mincinoase - devin mai pregnante în raport cu un mediu „clasic” (de pildă, grupul natural) în care s-ar fi manifestat în alte feluri sau mai puţin evident. Aceste tendinţe ale personalităţii sunt stimulate prin unele caracteristici ale noului mediu de comunicare. Care ar fi acestea? În primul rând, imediatitatea intrării în dialog, rapiditatea cu care putem relaţiona sau prezenta în „faţa” celorlalţi. Dacă într-o situaţie clasică de comunicare, timpul poate ecrana (atenua) oarecum unele porniri, în noua situaţie ne manifestăm operativ, direct, mai frust, uneori intempestiv, cu avantajele sau riscurile subsecvente. Legat de această trăsătură derivă şi o alta: afirmarea propriei persoane pe arena publică, „publicitatea” individualităţii prin ceea ce ea are mai particular. Democratizarea atinge culmi nebănuite: avem libertatea să ne „prezentificăm”, nu numai ca realitate ci şi ca potenţă, şi altora. O altă trăsătură ţine de conectivitatea largă şi deschisă, în principiu fiecare putând intra în „relaţie” cu cine doreşte de pe un areal expansiv, ce ţine, teoretic, de întreaga lume. Anonimizarea constituie o altă notă adusă de mediul virtual şi se manifestă prin posibilitatea diminuării, ascunderii, camuflării identităţii noastre reale. Ne putem ascunde sub un paravan care să deformeze adevăratele contururi sau ne putem fabrica o altă faţă, în concordanţă cu nevoile sau aşteptările preopinenţilor. O notă aparte ţine de posibilitatea premeditării conturului personalităţii noastre printr-o intenţionată decupare şi o selectare a acelor trăsături care ne avantajează în faţa lumii. Avem posibilitatea să deliberăm ce poze să afişăm, ce calităţi sau acte să le arătăm şi altora. Devenim, într-un fel, constructorii propriei persoane, printr-o amenajare sau fasonare interesată a propriei imagini. O bună parte a personalităţii noastre ţine de o deliberată gestionare a arătării ei.

O astfel de realitate presupune atât avantaje, cât şi unele riscuri. În definitiv, „partea” virtuală a personalităţii noastre este o prelungire a personalităţii reale. Nu avem cum să ne schimbăm „structura de adâncime”. Constantele ni le perpetuăm pe mai departe, că vrem sau nu vrem. Rămânem însă  în continuare răspunzători de ceea ce punem în faţă, de alteritatea spre care tindem şi cu care vrem să fim confundaţi. În acelaşi timp, această extensie virtuală a fiinţei noastre o redimensionează pe cea reală, o motivează, o amplifică, o nuanţează. Ceea ce punem în reţea poate să anunţe ceea ce putem deveni. Ne dorim, la un moment dat, să „semănăm” cu poza  - prelucrată, fasonată prin Photoshop – ce este „montată” în spaţiul virtual. Virtualul forţează realul să se prefigureze în raport cu noi zări valorice. Pe de altă parte, apare riscul construirii unei personalităţi ideale, false, trunchiate, exagerate. Vrem să părem mai sociabili, mai deschişi, mai implicaţi, mai frumoşi, mai buni etc. În spatele monitorului, devii mai direct, mai critic, mai curajos. Intrând pe internet sau într-o reţea de socializare nu mai ai inhibiţiile sau emoţiile generate de prezenţa vie într-un grup. Devii volubil, chiar expansiv, îţi expui mai direct opiniile, poziţiile, argumentele. Pari mai „vorbăreţ” sau „jucăuş”, mai transparent, chiar dacă în realitate nu eşti. Participi, te implici, la o adică, devii combativ, chiar dacă felul tău de a fi este altul. Eşti afectat, ripostezi, te superi, devii suspicios în raport cu unele replici sau intervenţii ale „prietenilor”. Te manifeşti mai temperamental decât ţi-e felul. Nu e rău să exersăm implicări sau poziţionări noi, înainte de a le edita ca atare în spaţiul concret. O astfel de simulare este binevenită şi poate avea un rol formativ, de antrenament. Problema e să nu rămânem doar la acest nivel de acţiune. E posibil ca mulţi dintre noi să se obişnuiască doar cu acest simulacru al realităţii, fapt ce conduce la în-singurare, la de-realizare, la de-socializare.

Din punct de vedere temperamental, rămânem ceea ce suntem. Numai că trăsăturile subsecvente celor patru tipuri temperamentale (coleric, sanguinic, flegmatic, melancolic - după o tipologie clasică) pot fi potenţate sau supralicitate prin intermediul reţelelor sociale. Aşa încât, apare riscul accentuării unor specificităţi, de pildă, ca melancolicul să devină depresiv sau colericul să se manifeste agresiv. Pe de altă parte, extrovertitul poate aluneca spre o devoalare stânjenitoare a intimităţii sale, iar introvertitul se poate refugia în sine sau poate „sta la pândă”, scormonind în „subteranele” altor persoane (atât cât permite acest mediu), aspect care, în mod normal, se realizează mai greu. Cât despre caracter, ce să mai zic. Acesta devine şi mai transparent, mai bine conturat, mai tare afirmat. Poţi ghici, dincolo de imediatitatea gesturilor etalate în spaţiul virtual, realişti, vizionari, optimişti, visători, dar şi curioşi, curajoşi, indiscreţi, obraznici. Mi s-a întâmplat să fiu interpelat de persoane necunoscute sau cvasi-necunoscute, care, într-un context convenţional, nu m-ar fi abordat, în probleme dintre cele mai  diverse, de la nevoi de consiliere în chestiuni academice şi până la ajutoare ultimative ce anunţau iminenţa suicidului. Auto-cenzura, în acest context, nu mai funcţionează la parametri ştiuţi. Mi s-a cerut să fac ceea ce mă pricep să fac, dar şi ceea ce nu sunt capabil să fac. Am fost gratulat cu calităţi pe care nu le am, după cum am fost pus şi la colţ. Am fost luat drept un guru sau un salvator, dar am fost şi persiflat, etichetat, chiar înjurat. Mediul virtual poate deteriora sau încălca regulile bunei cuviinţe. Întrucât normele încă nu sunt bine fixate, structurându-se din mers, acest cadru pare că poate adăposti orice fel de gesticulaţie, îngăduind fel de fel de ipostaze ale personalităţii noastre. Oricum, din acest punct de vedere, suntem la început de drum. Constatăm, pe zi ce trece, că fără el nu se mai poate. Dar, pentru a locui cum se cuvine în el, trebuie să-l amenajăm, să-l umanizăm, să-l normalizăm.

Şi un ultim aspect: cuvântul virtual provine din latinescul virtus, care înseamnă forţă, putere. El se referă la acel ceva spre care aspirăm, care ne ridică, ne mobilizează. Virtualul nu se opune realului, ci este, paradoxal, un predeterminat al lui. Încât, personalitatea care se vrea a fi poate să o înalţe valoric pe cea reală…



Sursa:mesagerulsfantulanton.ro