Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


6 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Medicamentul miraculos al lui Isus

 
Medicamentul miraculos al lui Isus
  • 15 Iun 2017
  • 5664

Descoperă frumoasa poveste a unui băiețel ce-i cere lui Isus un miracol pentru a se vinedca mama sa bolnavă

Într-o zi, un băiețel de cinci ani intră în fugă într-o farmacie și-i spune farmacistului: „Domnule, aici sunt toți banii pe care-i am. Vă rog să-mi dați un miracol!“.

Farmacistul uimit, îl întreabă ce miracol își dorește și pentru ce. Răspunsul băiatului nu se lasă așteptat: „Doctorul ne-a spus că mama are nevoie de un miracol pentru a se vindeca. Aici sunt toți banii pe care i-am adunat pentru a-mi cumpăra o bicicletă, dar îmi iubesc foarte mult mama și vreau ca ea să se vindece. Te rog ajută-mă, domnule! Sunt suficienți bani?“.

Farmacistul, foarte marcat, îi spune că nu are nici un medicament „miracol“ pentru a-i vindeca mama și că, dacă ar fi avut, i l-ar fi oferit gratuit. Acesta i-a mai spus copilului că numai Isus are acest medicament special și l-a invitat să meargă la biserică pentru a-l procura.

Băiatul a luat-o din loc și a fugit la biserică. A îngenunchiat în fața crucifixului de lângă altar și a început să vorbească cu Isus: „Eu știu că ești răstignit, că suferi și că nu ai prea mult timp pentru mine, dar farmacistul mi-a spus că medicamentul miraculos ce o poate vindeca pe mama mea se găsește la tine. Îmi iubesc mama și iată toți banii pe care i-am adunat pentru a-mi cumpăra o bicicletă. Ți-i dau și îți promit că o să vin să te ajut să cobori jos de pe cruce, dar te rog ajută-mă!“.

Din păcate, Isus nu-i răspunde și atunci băiatul strigă: „Dacă nu vrei să mă ajuți, mă duc să mă plâng mamei tale, Fecioarei Maria! Dacă îți iubești mama cum mi-o iubesc eu pe a mea, ajută-mă și dă-mi medicamentul miraculos. Îți promit că mă voi întoarce cât mai curând posibil pentru a te ajuta."

Preotul, auzind strigătele băiatului, s-a apropiat de el și l-a invitat să-i vorbească în liniște lui Isus. I-a explicat faptul că Domnul ascultă, chiar dacă acesta nu-i răspunde în mod direct.

Mai mult, preotul, mișcat de gestul băiețelului, decide să-l însoțească până acasă. Pe drum spre casă, băiatul îi spune acestuia cât de mult își iubește mama, că ea este totul pentru el și că numai Isus are medicamentul miraculos care o poate salva, după cum i-a explicat farmacistul.

Odată ajunși la domiciliu,  micuțul găsește patul mamei sale gol. Strigându-o, aceasta iese din bucătărie și-i spune: „A venit un doctor și m-a vindecat. Mi-a zis să te salut din partea lui și să-ți transmit că și el își iubește mama. De unde îl știi pe acest doctor?“.

Preotul, întoarcându-se spre băiețel, îi spune: „Vezi, a făcut ce i-ai cerut și chiar a ajuns înaintea noastră."

Traducere: ACC



Sursa:it.aleteia.org