(Duminica Orbului)
Primele versete ale primului capitol din Evanghelia după Ioan ne aduc aminte de începuturile Creației: "La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut". Câteva capitole mai târziu ajungem la fragmentul evanghelic pe care tocmai l-am ascultat, regăsind o stare a creației diferită. E o stare marcată de păcatul strămoșesc și de roadele înveninate ale acestuia: dezordine, boală, moarte. O stare haotică în care creaturile îl iau la rost pe Creatorul lor. Cel care a făcut lumea și oamenii din ea, este judecat de către aceștia fiindcă nu respectă legile. Fiul lui Dumnezeu care a instituit sabatul pentru oameni este acuzat că nu vine de la Dumnezeu tocmai fiindcă folosește ziua Domnului pentru a vindeca.
Lumea pe care Isus o regăsește este o lume cu capul în jos, răzvrătită, auto-referențială. Dacă semnificația păcatului este descrisă cel mai bine de traiectoria unei săgeți care-și greșește ținta, realitatea creației stă sub acest semn. Atât de mult, încât vârful înveninat al acestei săgeți va străpunge tocmai coasta Creatorului. Acesta va fi epilogul unei judecăți care începe în evanghelia de astăzi și în altele asemenea, în care mai marii Israelului își văd subminată puterea și autoritatea de un tânăr rabin din Nazareth. Prea puțin contează faptul că acesta vindecă schiopi, muți, surzi sau orbi din naștere. Prea puțin contează chiar și învierea din morți. De fapt asta contează ceva mai mult fiindcă poruncesc să fie omorât la loc Lazăr cel Înviat și Isus împreună cu el.
Din toată această nebunească luptă împotriva Vieții rămâne dialogul marcat de ironie, al celui vindecat, al celui care a gustat Viața, împotriva morților-vii, atunci când le spune: "Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi totuși El mi-a deschis ochii".
Sărbătoarea Învierii Domnului a dăruit lumină sufletului nostru. S-o păzim cu grijă de întunericul păcatului.
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Io 9,1-38
Şi trecând Isus, a văzut un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Isus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt. Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului. Şi i-a zis: mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci îi ziceau: cum ţi s-au deschis ochii? Acela a răspuns: Omul care se numeşte Isus a făcut tină şi a uns ochii mei; şi mi-a zis: mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut. Zis-au lui: unde este Acela? Şi el a zis: nu ştiu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. Şi era sâmbătă în ziua în care Isus a făcut tină şi i-a deschis ochii. Deci iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: tină a pus pe ochii mei, şi m-am spălat şi văd.
Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei. Au zis deci orbului iarăşi: dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că prooroc este. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea. Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum? Au răspuns deci părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb. Dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au spus părinţii lui, pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă cineva va mărturisi că El este Cristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el. Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă mărire lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul Acesta e păcătos. A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu: că fiind orb, acum văd. Deci i-au zis: ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui? Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L ştim de unde este. A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic. Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot, şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară. Şi a auzit Isus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Şi a zis Isus: L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este. Iar el a zis: cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui.
