Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 7
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

De la Maica Domnului, forță, curaj și bucurie

 
De la Maica Domnului, forță, curaj și bucurie
  • 16 Mai 2017
  • 3423

Să redescoperim prezența Maicii Domnului în viața noastră, ca model și sprijin în alegerile noastre! Îndemnul a fost formulat de cardinalul Agostino Vallini, vicar al diecezei de Roma, în cadrul veghii de rugăciune desfășurată la bazilica Santa Maria Maggiore, din Roma, sâmbătă, 13 mai, în sărbătoarea "Fecioara Maria de la Fatima".

Întâlnirea de rugăciune a fost organizată de Pastorația Universitară diecezană în colaborare cu Pastorația Tineretului și cu Pastorația Vocațională, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la aparițiile Maicii Domnului la Fatima, în Portugalia.

Recitând rugăciunea Rozariului, tinerii au parcurs în mod ideal un lung itinerariu marian, pornind de la Roma pentru a ajunge apoi la Fatima, Buenos Aires, Czestochowa și Nazareth, patru orașe cu patru sanctuare mariane, cu care tinerii din Roma s-au aflat în legătură video.

La finalul celebrării, cardinalul Agostino Vallini, care a prezidat veghea de rugăciune, a spus: «Se încheie o important zi dedicată credinței și cinstirii Maicii Domnului, mama noastră, maica lumii întregi. De la Fatima, am fost în contact cu inima apostolică a papei Francisc. De aici, din bazilica Santa Maria Maggiore (Sfânta Maria cea Mare), din Roma, unde este venerată icoana „Salus Populi Romani” – Mântuirea Poporului Romei, unde Sfântul Părinte vine deseori, am înălțat imnurile noastre de laudă Maicii Preacurate, împreună cu rugăciunea de mijlocire, meditând misterele de slavă și invocând de la Preacurata forța, astfel încât să nu ne îndepărtăm niciodată privirea de la destinul nostru care ne iluminează viața, dându-ne forță, curaj și bucurie.»

Despre însemnătatea avută de Maica Domnului în viața tinerilor, colega noastră Marina Tomarro a vorbit cu câțiva dintre tinerii prezenți la veghea de rugăciune, Să ascultăm câteva voci de tineri:

"Pentru mine, Maica Domnului este o mamă cerească, care mă conduce la mântuire."

"Ceea ce este deosebit de înduioșător în privința Maicii Domnului este 'Da-ul', simplitatea cu care-l acceptă pe Domnul, ceea ce – paradoxal – apare ca fiind lucrul cel mai dificil pentru cei mai mulți dintre noi."

"Maica Domnului ne călăuzește pentru că este o mamă cerească, plină de atenție, care se îngrijește de mine și vrea să mă conducă la Fiul, Isus."

Prezent la veghea de rugăciune, episcopul Leuzzi, delegat pentru Pastorația universitară diecezană a definit momentul de rugăciune din bazilica Santa Maria Maggiore "o mare ocazie pentru tineri de a redescoperi prezența Maicii Domnului în viața credincioșilor, ca model și sprijin, ca încurajare pentru tineri în eforturile lor de a fi discipoli misionari".

RV/AM



Sursa:ro.radiovaticana.va