Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 8
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Mr. T: „Răspund doar în fața lui Dumnezeu”

 
Mr. T: „Răspund doar în fața lui Dumnezeu”
  • 24 Apr 2017
  • 3885

 

Celebru pentru rolurile din „A-team” și „Rocky III”, actorul cunoscut ca „Mr. T”, a dezvăluit într-un interviu recent pentru Fox News, că credința sa în Dumnezeu „a fost pusă la încercare, asemenea credinței lui Iov”.

Diagnosticat fiind în anul 1995 cu limfom cu celule T, credința sa a fost pusă la încercare mai mult ca niciodată. Cu toate acestea, actorul a perseverat, iar acum este mult mai puternic. „Răspund doar în fața lui Dumnezeu”, a declarat acesta.

Mr. T a trecut prin chimioterapie, prin radiații, i-a căzut părul... dar apoi s-a vindecat: „acum pot răspândi speranța când merg în spital și văd copii bolnavi de cancer. Le spun acestora să nu renunțe (...) îl slujesc pe Dumnezeu.

Acum, după ce s-a vindecat de boala grea cu care s-a luptat, acesta este hotărât să ajute societatea. Își donează întregul salariu pentru programul de televiziune „Dancing with the Stars”, de la „St. Jude Children's Research Hospital”.

În același interviu pentru Fox News, Mr. T a afirmat că Sfânta Scriptură ne învață să acționăm întotdeauna pentru mărirea lui Dumnezeu. Totodată, a continuat actorul, „trebuie să fim umili și să ne îngrijim de cei mai puțin norocoși (...) eu îi hrănesc pe cei fără adăpost, și nu chem presa pentru a spune: Iată ceea ce fac eu! Mama mea mi-a spus: „Fiule, chiar dacă nimeni nu știe, Dumnezeu știe”. Fac toate aceste lucruri spre mai mare mărirea lui Dumnezeu”.

De-a lungul anilor credința l-a făcut mai puternic. Pentru a avea forța de a fi un bun creștin și pentru a da o mărturie bună, acesta se roagă în fiecare zi. Iată și una dintre rugăciunile sale zilnice: „Dumnezeule, dă-mi forță astăzi. Nu forța de a ridica 200 de kg, ci acea forță prin care atunci când vorbesc, cuvintele mele să servească drept motivație și inspirație pentru cei din jur, Dumnezeul meu. Acea forță prin care, atunci când cei din jur mă privesc, să te poată vedea pe Tine, iar atunci când mă aud, să te poată asculta pe Tine. Te rog, Dumnezeule, pentru Numele Tău cel Sfânt!”.

În cele din urmă, Mr. T încearcă să nu fie doar un om aparent „dur”, ci mai degrabă vrea să fie un om a cărui forță spirituală să fie modelată de omul „cel mai puternic” care a umblat vreodată pe pământ - Isus Cristos.

 

Traducere: Liviu Ursu



Sursa:it.aleteia.org