Dumnezeul laudei mele, să nu taci,
Pentru că împotriva mea s-au deschis
Gura rea și gura înșelătoare,
Și îmi vorbesc cu limbă mincinoasă.
Mă înconjoară cuvinte de ură
Mă atacă fără motiv.
În schimb pentru iubirea mea îmi aduc acuzații,
Eu însă sunt în rugăciune.
Îmi răsplătesc cu rău binele
Și cu ură dragostea mea.
Fă să apară un om rău împotriva lui
Și un acuzator să stea la dreapta sa!
Când va fi citat în judecată, să iasă vinovat
Și rugăciunea lui să se prefacă în păcat.
Puține să fie zilele lui
Și locul lui să-l ocupe altcineva.
Fiii lui să rămână orfani
Și femeia lui văduvă.
Să rătăcească cerșind fiii lui,
Să cotrobăie prin ruinele lor.
Cămătarul să divoreze întreaga sa avere
Străinii să prade rodul ostenelilor lui.
Nimeni să nu-i arate clemență
Nimănui să nu-i fie milă de orfanii lui.
Descendența lui să fie dată pieririi,
În generația următoare să i se stingă numele.
Fărădelegea părinților săi să fie amintită Domnului
Și păcatul mamei lui să nu se şteargă niciodată:
Să fie înaintea Domnului pururea
Și El să șteargă de pe pământ amintirea lor.
Pentru că nu și-a amintit să folosească blândețea
Și a prigonit pe cel sărac și sărman,
Cu inimă frântă, ca să-l omoare.
A iubit blestemul: să cadă asupra lui!
Nu a vrut binecuvântarea: să se îndepărteze de la el!
S-a înveșmântat cu blestemul ca și cu o haină:
A intrat ca apa înlăuntrul lui
Și ca uleiul în oasele lui.
Să-i fie ca o haină care îl înfășoară,
Ca o centură care îl încinge totdeauna.
Aceasta să fie din partea Domnului
Recompensa pentru cei ce mă acuză,
Pentru cine vorbește rău împotriva vieții mele.
Însă Tu, Doamne Dumnezeule,
Comportă-te cu mine precum se cuvinte numelui Tău:
Eliberează-mă, pentru că harul Tău este bun.
Eu sunt sărac și sărman,
În mine inima mi-e rănită.
Trec ca umbra ce se înclină,
Alungat ca o lăcustă.
Genunchii mei tremură de post,
Trupul meu este uscat și slăbit.
Am ajuns pentru ei obiect de batjocură
Când mă văd, clatină din cap.
Ajută-mă, Doamne Dumnezeul meu,
Mântuieşte-mă pentru iubirea Ta.
Să știe că aici este mâna ta:
Tu ești, Doamne, cel care ai făcut aceasta.
Ei pot și să blesteme, însă Tu binecuvântează!
Să se răscoale, dar să fie rușinați
Și robul Tău să se veselească.
Să fie acoperiți de ocară acuzatorii mei,
Să fie înfășurați în rușine ca într-o haină.
Cu glas mare îi voi mulțumi Domnului,
În mijlocul mulțimii voi cânta lauda Sa,
Pentru că s-a pus de-a dreapta sărmanului
Ca să-l izbăvească de cei care-l condamnă.
În schimb pentru iubirea mea îmi aduc acuzații, eu însă sunt în rugăciune. Sfântul Augustin comentează acest verset făcând referire la rugăciunea lui Isus răstignit pe cruce: „Tată, iartă-le lor că nu știu ce fac. Domnul atârnând pe cruce și-a arătat răbdarea și nu puterea: acest exemplu de răbdare ne este mai folositor decât dacă ar fi distrus imediat pe dușmanii săi; într-un astfel de caz ne-am răzbuna și noi atunci când suntem ofensați. Când oamenii se pun împotriva noastră, ne rugăm pentru ei însă ne rugăm mai ales pentru noi, ca să învingem indignarea care ne-ar împinge să-i lovim”.
Fiii lui să rămână orfani și femeia lui văduvă. Origen citește în cheie simbolică aceasta parte a psalmului: „nu este un blestem, ci o rugăciune, pentru că toate cuvintele sunt simbolice: orfanii sunt gândurile rele – puii Satanei; văduva este sufletul care nu mai primește sămânța Satanei”.