Binecuvântează-L pe Domnul, suflete al meu!
Ești atât de măreț, Doamne, Dumnezeul meu!
Ești îmbrăcat cu maiestate și strălucire,
Înfășurat în lumină ca într-o haină,
Tu care întinzi cerul ca un cort,
Așezi peste ape locuințele Tale,
Faci din nori carul Tău,
Umbli pe aripile vânturilor,
Faci din suflările de vânt mesagerii Tăi
Și din fulgere slujitorii Tăi.
El a întemeiat pământul pe temeliile sale:
Nu va putea să se clatine niciodată.
L-ai acoperit cu oceanul ca o îmbrăcăminte;
Deasupra munților stăteau apele.
La certarea Ta au fugit,
De huruitul tunetului Tău s-au retras înfricoşate.
S-au suit pe munți, au coborât în văi,
Către locul pe care l-ai stabilit;
Le-ai fixat un hotar de netrecut,
Ca să nu se întoarcă și să acopere pământul.
Tu faci să țâșneacă în văi ape,
Ca să curgă printre munți,
Să adape toate animalele câmpului,
Asinii sălbatici să-și potolească setea.
În înălțime locuiesc păsările cerului
Și cântă printre ramuri.
Din locuințele Tale faci să cadă ape peste munți
Și cu rodul lucrărilor Tale se satură pământul.
Tu faci să crească iarba pentru animale
Și plantele pe care le cultivă omul
Ca să își obțină hrană din pământ:
Vinul care înveselește inima omului
Uleiul care face să-i strălucească chipul
Și pâine care îi susține inima.
Sunt sătui copacii Domnului,
Cedrii Libanului pe care I-a plantat.
Acolo păsările îşi fac cuib
Și în chiparoși își are casa barza;
Munţii cei înalţi pentru caprele sălbatice
Stâncile refugiu pentru iepuri.
Ai făcut luna pentru semnalarea timpurilor
Și soarele care știe ora apusului.
Întinzi întunericul și vine noaptea:
În aceasta vor ieși toate fiarele pădurii;
Puii leilor rag în căutarea pradei
Și cer de la Dumnezeu mâncarea lor.
Răsare soarele: se retrag
Și se cuibăresc în vizuinele lor.
Acum iasă omul pentru munca sa,
Pentru trudirea sa până seara.
Câte sunt lucările Tale, Doamne!
Pe toate Le-ai făcut cu înţelepciune;
Pământul este plin de creaturile Tale.
Marea întinsă și vastă:
Acolo sunt reptile și pești nenumărați,
Vietăți mici și mari;
O brăzdează navele
Și Leviatanul pe care l-ai zidit
Ca să se joace cu ea.
Toate de la Tine aşteaptă
Ca să le dai hrană la timpul potrivit.
Tu o prevezi: ele o adună;
Deschizi mâna Ta, se satură de bunătăţi.
Cand îți ascunzi fața: atunci îi cuprinde frica;
Când le iei suflarea: atunci mor,
Și se întorc în țărâna lor.
Trimiți spiritul Tău, sunt creați,
Și înnoiești fața pământului.
Să fie pe vecie gloria Domnului;
Să se bucure Domnul de lucrările Sale.
El privește pământul și acesta se cutremură,
Atinge munții și ei fumegă.
Vreau să cânt Domnului meu toată viața,
Să-i cânt imnuri lui Dumnezeu cât timp voi fi.
Lui să-I fie plăcut cântecul meu,
Mă voi bucura în Domnul.
Să piară păcătoşii de pe pământ
Și cei fără de lege să nu mai existe.
Binecuvântează-L pe Domnul, suflete al meu!
Ești atât de măreț, Doamne, Dumnezeul meu! Ești îmbrăcat cu maiestate și strălucire. Măreția lui Dumnezeu este de nedescris și de aceea psalmistul împrumută din limbajul omenesc câteva cuvinte pentru a transmite ideea gloriei de nepătruns a Domnului.
Vreau să cânt Domnului meu toată viața. Sfântul Eusebiu ne spună că indicația Domnul meu descrie un progres în intimitatea cu Dumnezeu care m-a creat, care mi-a dat totul iar eu îl voi binecuvânta fără încetare, pentru totdeauna deoarece adevăratul câștig al vieții este a cânta Lui.
