În amintirea PS Ioan Ploscaru şi a „ultimului său dor”

Acum 15 ani, pe 31 iulie 1998, se întorcea în braţele Domnului episcopul greco-catolic Ioan Ploscaru, slujitor al Bisericii Catolice şi al neamului, cunoscut nu doar pentru importanţa sa în activitatea pastorală, ci şi pentru memoriile sale din perioada comunistă, „Lanţuri şi teroare”, publicate în nenumărate ediţii şi traduse chiar şi în italiană în 2013.

PS Ioan Ploscaru a fost hirotonit preot celibatar în 1933 de PS Valeriu Traian Frenţiu, iar pentru mai mulţi ani este profesor de religie şi preot, pentru ca ulterior să plece pentru aprofundarea studiilor teologice în Franţa, la Strasbourg. La întoarcerea în ţară este transferat la Lugoj, unde se află şi în momentul scoaterii Bisericii Greco-Catolice în afara legii, în 1948.

A fost consacrat episcop în clandestinitate pe 30 noiembrie 1948 de Nunţiul Apostolic la Bucureşti, mons. Gerard Patrick O’Hara, iar pe 25 august 1949 este arestat la ieşirea dintr-o biserică romano-catolică şi este eliberat după aproape 15 ani de închisoare, pe 4 august 1964.

Despre perioada grea din închisoare, despre torturile şi umilinţele îndurate pentru credinţa în Isus Cristos a scris în memoriile sale, „Lanţuri şi teroare”, lucrare pe care o încheia scriind:

„Privind în urmă la anii lungi de teroare, suferinţă şi chin mi se pare un vis îndepărtat…
Totuşi, a fost o crudă realitate pe care am oferit-o cu bucurie, clipă de clipă, pentru libertatea Bisericii şi pentru convertirea ţării mele!
Mărire Ţie Doamne, mărire Ţie,
pentru ce anume mi-ai dat mie,
pentru nori, furtună şi senin
până-n vecii vecilor, amin!”, scria episcopul Ioan Ploscaru pe 30 noiembrie 1985, la Lugoj.