Am fost azi – contra oricărui protocol desemnat și în ciuda aparențelor – să reprezint Biserica Română Unită din capitală la sosirea în țară a osemintelor Reginei Mame Elena.
S-a întors o mare Doamnă din casa regilor care i-au obținut acestei țări un loc în istoria lumii civilizate. Fără această Doamnă nu l-am fi avut pe Rege, fără truda și distincția acestei Femei Mame n-am fi putut să înțelegem că prețul demnității pentru copilul său de caracter n-ar fi putut fi decât jertfa de a nu se desprinde de slujirea Adevărului.
Ni s-a permis și nouă, celorlalte culte, să mergem lângă sicriu pentru a face o scurtă rugăciune de pomenire în tăcere. Am făcut-o bucuros pentru un asemenea suflet care amintește că și în țara aceasta se află onoare și se trăiește după principii. Respectul pentru Monarhie al omului de bun simț n-are, bineînțeles, de-a face nici cu poveștile copilăriei și nici cu melancolia față de un Ancien regime. După 1990, mulți compatrioți, urmărind cu entuziasm figura Regelui, și-au exprimat gustul firesc față de adevăr și de România nealterată. Din mila Domnului acest lucru arată că urmărești repere și că te cauți pe tine însuți, imaginându-ți România firească și mai ales normală.
Chiar dacă noblețea pare să fi amuțit de mult, înțelepciunea Cerului – care nu ține cont de vanități prăfuite și mofturi de clasă – continuă să nu se suprapună peste superbia lumii și să arate calea de urmat. Dumnezeu să-i facă parte cu drepții Mamei Regelui. Să doarmă în pace până la obșteasca Înviere în pământul patriei, alături de Țara reculeasă – sperăm – din colbul deșertăciunilor.
+Mihai, episcop
