Papa Francisc a primit în audiență echipa națională de fotbal a Germaniei, luni, 14 noiembrie, la ora 9, în Sala Clementină din Palatul Apostolic.
Adresându-se membrilor echipei care deține în prezent titlul de campioană mondială de fotbal, pontiful a evidențiat disciplina, sacrificiul personal, respectul față de celălalt și spiritul de echipă ce caracterizează sportul de competiție. De asemenea, papa Francisc a pus în lumină responsabilitatea avută de jucătorii renumiți nu doar în perimetrul unui teren de fotbal dar și înafara acestuia, mai ales față de tinerii care deseori îi iau pe fotbaliști ca model.
Referindu-se la implicarea fotbaliștilor germani în favoarea operele sociale, pontiful a lăudat gesturile concrete, precum sprijinul acordat de fotbaliștii germani inițiativei "Colindătorii Stelei" destinată sprijinirii copiilor și tinerilor din țările sărace. "O astfel de inițiativă arată că este posibilă depășirea împreună a barierelor care par de netrecut și care penalizează persoanele nevoiașe și marginalizate. Și în acest fel, voi contribuiți la construirea unei societăți mai juste și mai solidare".
RV/AM