Custodele Sacristiei Apostolice a povestit despre scena de mare tandrețe la care a asistat în luna iunie a.c., în Sala Ducală a Palatului Apostolic din Vatican. În timpul unei audiențe private cu o familie, fiul lor cel mic a alergat spre pontif. Iar papa s-a aplecat pentru a-l îmbrățișa afectuos.
preotul Bruno Silvestrini, Osa
În cadrul solemn și liniștit al Sălii Ducale a Palatului Apostolic, pe 7 iunie a.c., a avut loc o întâlnire simplă, dar profund umană. Papa Leon al XIV-lea a primit familia lui Giovanni Giordano, colaborator al capelanului carabinierilor de la cazarma ”V.B. Salvo D'Acquisto” de la Tor di Quinto din Roma.
Printre cei prezenți se aflau soția sa și fiul său cel mic, un copil vioi și neobosit, plin de o energie surprinzătoare. În timpul lungii așteptări, nimeni nu l-a putut cu adevărat ține pe loc: alerga dintr-un loc în altul, fără să acorde prea multă atenție sau să se încreadă în cei prezenți. Părea să aparțină unei lumi a lui, unde așteptarea era doar un interval de joacă. Dar apoi, la prima apariție a Sfântului Părinte, s-a întâmplat ceva neașteptat și spontan. În timp ce noi, adulții, rămâneam calmi, entuziasmați, poate chiar intimidați de sacralitatea momentului, acel băiețel parcă s-a luminat: a lăsat totul în urmă și, fără ezitare, a alergat spre papă, oferindu-i o îmbrățișare sinceră și spontană.
Niciun filtru, nicio ezitare: doar puritatea unei inimi de copil care recunoaște ceea ce este adevărat, bun și primitor. Papa Leon al XIV-lea a zâmbit, răspunzând cu tandrețe acestui gest neașteptat și profund. Nu putem să nu ne lăsăm provocați de această scenă evanghelică: ”dacă nu veţi deveni asemenea copiilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (cf. Mt 18,3). Și tocmai în aceste episoade Providența pare că vrea să ne șoptească ceva: uneori, cei cu sufletul liber sunt cei capabili să recunoască frumusețea și paternitatea lui Dumnezeu mai mult decât oricine altcineva.
