Ce se întâmplă în inima noastră când suntem cuprinși de „tristețe spirituală”? Aceasta este întrebarea pe care papa Francisc a pus-o în cadrul predicii de la Sfânta Liturghie celebrată marți, 27 septembrie 2016, în capela Casei Sfânta Marta din Vatican. Sfântul Părinte a pus accentul pe importanța liniștii și a rugăciunii pentru a învinge momentele cele mai întunecoase. Dat fiind faptul că în această zi, în calendar, este sărbătorit sfântul Vincențiu de Paul, episcopul Romei a oferit Sfânta Liturghie pentru călugărițele vincențiene, care își desfășoară slujirea în Casa Sfânta Marta.
Comentând prima lectură a zilei (Iob 3,1-3.11-17.20-23), Pontiful a remarcat că „Iob era în necazuri: pierduse totul”. Se simțea pierdut, însă nu l-a blestemat pe Dumnezeu. Iob trăiește o mare „tristețe spirituală” și se dezlănțuie în fața lui Dumnezeu precum „un fiu în fața tatălui”. „La fel face și profetul Ieremia”, a mai spus Papa, „dar niciodată nu blestemă”.
Papa Francisc: „Tristețea spirituală este un lucru care ni se întâmplă tuturor: poate fi mai puternică sau mai slabă…acea stare de suflet întunecat, fără speranță, precaut, fără poftă de viață, fără a vedea capătul tunelului, cu multe frământări în inimă și în idei… Tristețea spirituală ne face să ne simțim la fel ca atunci când am avea sufletul frânt: nu reușește, nu reușește și nici nu vrea să trăiască: 'Mai bună este moartea'. Este dezlănțuirea lui Iob. Mai bine să moară decât să trăiască așa. Trebuie să înțelegem când spiritul nostru este în această stare de tristețe extinsă, care aproape că nu ne lasă să respirăm: tuturor ni se întâmplă asta. Tare sau mai puțin tare…tuturor. A înțelege ce se întâmplă în inima noastră”.
Sfântul Părinte a subliniat că întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este: „Ce trebuie făcut când trăim aceste momente întunecate, din cauza unei tragedii familiare sau a unei boli, ceva care ne trage în jos?”. „Unul”, a remarcat Pontiful Roman, „se gândește să ia pastile pentru a dormi și pentru a se îndepărta de fapte” sau „ia două, trei, patru păhărele”. Aceste lucruri nu ajută, a spus episcopul Romei. În schimb, liturgia de astăzi, a adăugat papa Francisc, „ne arată cum să facem cu această tristețe spirituală, atunci când suntem căldicei, căzuți și fără speranță. În psalmul 87, de la liturgia zilei, găsim răspunsul: „Rugăciunea mea, Doamne, să ajungă înaintea ta!”.
Papa Francisc: „Este o rugăciune de a bate la ușă, dar cu putere! 'Doamne sunt sătul de probleme. Viața mea este pe marginea Infernului. Sunt numărat cu cei care coboară în groapă, sunt ca un om fără putere'. De câte ori nu ne simțim așa, fără putere… Și aceasta este rugăciunea. Același Domn ne învață cum să ne rugăm în aceste momente urâte. 'Doamne, m-ai aruncat în groapa cea mai adâncă. Peste mine apasă mânia Ta. Ajungă la Tine rugăciunea mea'. Aceasta este rugăciunea: așa trebuie să ne rugăm în momentele cele mai urâte, cele mai întunecate, de profundă tristețe, care ne zdrobesc cu adevărat. Asta înseamnă a ne ruga în mod autentic. Și să ne dezlănțuim cum s-a dezlănțuit Iob cu fiii. Precum un fiu”.
Pontiful a observat că în Cartea lui Iob se vorbește apoi despre tăcerea prietenilor. În fața unei persoane care suferă, a remarcat Papa, „cuvintele pot face rău”. Ceea ce contează este a sta aproape, a face simțită apropierea, dar „nu a ține discursuri”. Atunci când o persoană suferă, a continuat Pontiful, „când o persoană se află în tristețe spirituală, trebuie vorbit cât mai puțin posibil și trebuie ajutat cu tăcerea, cu apropierea și cu mângâierea rugăciunii.
Papa Francisc: „Primul lucru, a recunoaște în noi momentele de tristețe spirituală, când suntem în întuneric, fără speranță, și să ne întrebăm de ce. Al doilea lucru, a ne ruga Domnului precum liturgia de astăzi, cu acest psalm 87, care ne învață să ne rugăm în momente de întuneric. 'Rugăciunea mea, Doamne, să ajungă înaintea ta!'. Și al treilea lucru, când mă apropii de o persoană care suferă, de boală sau de oricare altă suferință, dar care este în tristețe, liniște; dar liniște cu multă iubire, apropiere și mângâiere. Și a nu face discursuri care până la urmă nu ajută și, chiar mai mult, fac rău”.
(rv – I. Ursuleac)
