A murit astăzi, la vârsta de 91 de ani, părintele Gabriele Amorth, celebrul preot paulin, exorcist al Diecezei de Roma. Preotul a fost spitalizat timp de câteva săptămâni cu complicații pulmonare la spitalul Fundației Sfânta Lucia din Roma.
Născut în Modena pe 1 mai 1925, părintele Amorth a intrat în Casa Mamă a Congregației Societății Sfântului Paul din Alba, la 25 august 1947. La cinci ani după întâlnirea cu fondatorul congregației, Fericitul James Alberione, a fost hirotonit preot la Roma în 24 ianuarie 1951 de către episcopul de atunci, Norcia Ilario Roatta.
Maestru al scrisului, a fost pentru mai mulți ani director al revistei Maica lui Dumnezeu, colaborator la Famiglia Cristiana pentru mult timp, la Crede și la Radio Maria. În 1985 a fost numit exorcist al Diecezei de Roma de către Cardinalul Vicar Ugo Poletti, un rol pe care l-au făcut faimos peste tot în lume.
La 8 septembrie, părintele Amorth a fost distins cu "Medalia de Eliberare" de către prefectul Romei, Paola Basilone, în prezența ministrului apărării Roberta Pinotti, pentru rolul important jucat în lupta partizană de eliberare a regiunii Emilia, după 08 septembrie 1943.
În 2011, a scris Memoriile unui exorcist (Piemme), în 2012 Ancheta asupra diavolului. Cu jurnalistul Paolo Rodari a publicat bestseller-ul internațional Ultimul Exorcist.
Traducere: ACC