Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 4
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Logica creștinului merge dincolo de ziua de mâine

 
Logica creștinului merge dincolo de ziua de mâine
  • 16 Sep 2016
  • 3302

Logica creștinului este logica „de după ziua de mâine”, care nu se oprește la prezent ci privește cu credință la învierea trupului. Acestea au fost cuvintele papei Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată vineri dimineață în capela Casei Sf. Marta din Vatican. Comentând lecturile biblice ale zilei, Pontiful Roman a subliniat câteva pasaje din epistola întâi a sfântului apostol Paul către corinteni.

„Dacă Cristos nu a înviat, nici noi nu vom învia”, a spus urmașul lui Petru, care a remarcat că atunci când recităm Crezul, de multe ori, ultima parte o spunem în grabă deoarece ne este frică să ne gândim la viitor, la învierea morților. Sfântul Părinte a observat că este ușor să intrăm în logica trecutului, pentru că este concretă. De asemenea, este ușor să intrăm în logica prezentului întrucât o vedem. În schimb, când privim la viitor ne vine în mintea ideea că „mai bine nu ne gândim”.

Papa Francisc: „Logica de ieri este ușoară. Logica de astăzi este ușoară. Logica de mâine este ușoară: toți vom muri. Dar logica de după ziua de mâine, aceasta este dificilă. Aceasta este ceea ce sfântul Paul vestește astăzi: logica de după ziua de mâine. Cum va fi? Cum va fi aceasta? Învierea. Cristos a înviat. Cristos a înviat și este foarte clar că nu a înviat ca o fantasmă. În fragmentul din Evanghelia după Luca despre înviere, Isus spune: 'Atingeți-Mă. Dați-mi să mănânc'. Logica de după ziua de mâine este logica în care intră trupul”.

Episcopul Romei a remarcat că toți ne întrebăm „cum va fi în cer?” sau dacă „vom fi toți acolo”, dar „nu înțelegem ceea ce apostolul Paul vrea să ne facă să înțelegem, această logică de după ziua de mâine”. În acest sens, a subliniat Pontiful, de multe ori cădem în gnosticism, când credem că „totul va fi spiritual” și „ne este frică de trup”. Papa a amintit că „aceasta a fost prima erezie”, pe care apostolul Ioan o condamnă: „Cine spune că Cuvântul lui Dumnezeu nu a venit în trup este de la Anticrist”.

Papa Francisc: „Ne este frică să acceptăm și să purtăm înspre ultimele momente trupul lui Cristos. Este mai ușoară o pietate spiritualistă, o devoțiune a nuanțelor; dar a intra în logica trupului lui Cristos, asta este dificil. Și aceasta este logica de după ziua de mâine. Noi vom învia cum a înviat Cristos, cu trupul nostru”.

Sfântul Părinte a amintit că primii creștini își puneau întrebări asupra modului în care a înviat Cristos și a observat că „în credința învierii trupului, își au rădăcina cele mai profunde fapte de milostenie, întrucât există o legătură continuă”. Pe de altă parte, a continuat Pontiful, sfântul Paul subliniază cu putere că toți vom fi transformați, corpul nostru va fi transformat. Papa a mai spus că evenimentele de după Învierea Domnului, când Cristos se arată apostolilor, îi pune pe aceștia să îl atingă și mănâncă împreună cu ei, fac parte din această „logică de după ziua de mâine, aceea pe care noi o găsim dificilă de înțeles, în care întâlnim dificultăți în a intra”.

Papa Francisc: „Este un semn de maturitate a înțelege bine logica trecutului, este un semn de maturitate a ne mișca în logica prezentului, cea de ieri și cea de azi. Este însă un semn de maturitate să avem prudență pentru a vedea logica de mâine, a viitorului. Dar ne trebuie un mare har al Duhului Sfânt pentru a înțelege această logică de după ziua de mâine, de după transformare, când El va veni și ne va duce pe toți, transformați, pe nori pentru a rămâne mereu cu El. Să-i cerem Domnului harul acestei credințe”.

(rv – I. Ursuleac)



Sursa:ro.radiovaticana.va