Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 7
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Psalmul 79 (Meditaţia Pr. Gabriel Buboi pe marginea Psalmilor)

 
Psalmul 79 (Meditaţia Pr. Gabriel Buboi pe marginea Psalmilor)
  • 11 Sep 2016
  • 4399

Ascultă Tu, păstor al lui Israel,

Tu Cel care îl călăuzești pe Iosif ca pe o turmă.

 

Cel ce şezi pe heruvimi, răsari

Înaintea lui Efraim, Beniamin şi Manase.

 

Trezește puterea Ta

Și vino să ne mântuiești.

 

Dumnezeule, fă să ne întoarcem,

Fă să strălucească chipul Tău și vom fi mântuiți.

 

Doamne, Dumnezeul oștirilor,

Până când vei fremăta de indignare

Împotriva rugăciunilor poporului Tău?

 

Ne hrănești cu pâine de lacrimi,

Ne dai să bem lacrimi din belșug.

 

Ne-ai pus motiv de ceartă pentru vecini

Și dușmanii noștri râd de noi.

 

Dumnezeul oștirilor, fă să ne întoarcem,

Fă să strălucească chipul Tău și vom fi mântuiți.

 

Ai smuls o viță din Egipt,

Ai izgonit neamuri şi ai răsădit-o.

 

I-ai pregătit terenul,

Ai adâncit rădăcinile ei

Și ea a umplut pământul.

 

Umbra ei acoperea munții

Și ramurile sale cedrii cei mai înalți.

 

Și-a întins vițele până la mare,

Ajungeau până la râu mlădițele ei.

 

Pentru ce ai făcut spărturi în zidul ei

Și culeg recolta toți trecătorii?

 

O devastează mistreţul din pădure

Și o pasc animalele câmpului.

 

Dumnezeul oștirilor, întoarce-Te!

Privește din cer şi vezi

Și vizitează această vie,

 

Apără ceea ce dreapta Ta a plantat,

Pe fiul omului pe care l-ai făcut puternic pentru Tine.

 

A fost dată flăcărilor, a fost retezată:

Ei vor pieri de amenințarea chipului Tău.

 

Să fie mâna Ta peste bărbatul dreptei Tale,

Asupra fiului omului pe care l-ai făcut puternic pentru Tine.

 

Nu ne vom mai îndepărta niciodată de Tine,

Dăruiește-ne viață din nou și noi vom chema numele Tău. 

 

Doamne, Dumnezeul puterilor, fă să ne întoarcem

Fă să strălucească chipul Tău și vom fi mântuiți.

 

 

Ascultă Tu, păstor al lui Israel, Tu Cel care îl călăuzești pe Iosif ca pe o turmă.  Sfântul Eusebiu spune că acest psalm este o vestire a sosirii Mântuitorului Cristos; cel care îl paște pe Israel este Cuvântul lui Dumnezeu, același care a vorbit prin intermediul lui Moise și care s-a arătat lui Avraam.

 

Fă să strălucească chipul Tău și vom fi mântuiți. Apostolii doritori să îl vadă pe Tatăl ceresc despre care auziseră atâtea cuvinte deosebite, îi cer Mântuitorului să L-il arate iar acesta le răspunde că cine L-a văzut pe El, L-a văzut pe Tatăl. Sfântul Ciril din Alexandria spune: „Chipul Tău: este Fiul. Doar în El se manifestă frumusețea Tatălui. Atunci când Tatăl a făcut să strălucească peste noi chipul Său, în Fiul, ne-am întors spre Dumnezeul viu și adevărat”.