În Anul Jubiliar al Milostivirii Divine, duminică, 28 august a.c., în Catedrala „Coborârea Sfântului Spirit” din Lugoj au fost primite moaștele Sfintei Faustina Kowalska (1905-1938), numită și „Apostol al Milostivirii”, care se numără între cei mai cunoscuți sfinți ai Bisericii Catolice.
Relicvariul a fost adus de pr. Ieronim Romocea de la Uivar. Acest relicvariu aparține parohiei Ștei din Eparhia de Oradea din anul 2006 și prin bunăvoința pr. paroh Emil Ghiurcă, acest relicvariu a făcut un pelerinaj și în Eparhia de Lugoj, mai întâi în protopopiatul de Sânicolau-Mare, apoi la catedrala din Lugoj.
Primirea relicvei s-a făcut în dimineața zilei de duminică, 28 august, orele 08.00. La sosirea „Apostolului Milostivirii divine” în Catedrala din Lugoj – relicvariul a fost adus într-o procesiune și depus în fața altarului. Programul a început cu Rânduiala Utreniei și prima Sfânta Liturghie celebrată de pr. prot. on. Ioan Pop, parohul catedralei.
La a doua Sfântă Liturghie, arhierească, P.S. Alexandru Mesian a rostit un cuvânt de salut pentru toţi cei prezenţi: „Spunem bun-venit pr. Ieronim, care ne-a făcut bucuria de a ne aduce moaștele Sfintei Faustina. Salutăm prezența credincioșilor veniți din alte parohii”.
Alături de P.S. Alexandru, la Sfânta Liturghie au concelebrat: Mons. Angelo-Narcis Pop, vicarul general al eparhiei de Lugoj și pr. Ieronim Romocea, paroh la Uivar. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul „Reînvierea” al catedralei, dirijat de prof. Olimpia Drăgan.
Cuvântul de învăţătură din cadrul acestei Sfinte Liturghii a fost ţinut de pr. Ieronim care a vorbit despre viaţa Sfintei Faustina şi despre Evanghelia zilei.
După Sfânta Liturghie a urmat expunerea Sfântului Sacrament. Programul liturgic a continuat cu: Adorație Euharistică, Sfântul Rozariu, Paraclisul Maicii Domnului. S-au rostit: rugăciuni pentru primirea indulgenței plenare, Litania milostivirii, rugăciune la Jubileul Milostivirii ş.a.
Ultimul punct al zilei a fost: Binecuvântarea Euharistică celebrată de pr. Ioan Pop.
Părintele Ioan Pop a mulţumit tuturor credincioşilor care au participat la venerarea moaştelor Sf. Faustina, a mulţumit celor care au pregătit catedrala pentru această sărbătoare, a mulţumit în mod special pr. Emil Ghiurcă de la Ştei care a binevoit să dăruiască pentru o zi aceste sfinte moaşte şi nu în ultimul rând a mulţumit pr. Ieronim Romocea de la Uivar care s-a oferit să vină cu aceste moaşte la Lugoj.
La final Părintele Ioan a acordat credincioşilor binecuvântarea cu relicva, programul încheindu-se în jurul orelor 16.00.
***
„Suntem în Anul Milostivirii, o ocazie foarte bună de a ne aduce aminte că «Milostivirea este numele lui Dumnezeu» – o spune Papa Francisc în Misericordiae Vultus și ne amintește că în acest an, trecând prin Poarta Milostivirii, să ne aducem aminte de Milostivirea divină, în primul rând ca persoane care putem să ne bucurăm și astăzi de a primi această Milostivire, în mod particular în Sacramentul Reconcilierii, al Spovedaniei, Mărturisirii.
Raimondo-Mario Rupp
Mai multe fotografii se găsesc AICI.