Acest obicei pios s-a născut astfel.
Un călugăr din mănăstirea fondată de sfântul papă Grigore cel Mare acceptase, fără acordul superiorului, trei bănuţi de aur de la un binefăcător de-al lui: aceasta era o încălcare foarte gravă a votului de sărăcie profesat de călugări, pentru care trebuia să fie excomunicat.
Murind după puţină vreme, sfântul Grigore, pentru a da o lecţie exemplară întregii comunităţi monahale, nu numai că l-a lăsat pe acel călugăr în pedeapsa excomunicării, ci l-a şi îngropat în afara cimitirului comun, aruncând cei trei bănuţi de aur în aceeaşi groapă cu cadavrul călugărului. După ceva vreme, cuprins de milă, sfântul a chemat pe administratorul mănăstirii şi i-a zis: "Confratele nostru este chinuit de pedepsele purgatorului: începe imediat pentru sufletul lui celebrarea a treizeci de sfinte Liturghii, fără întrerupere".
Călugărul făcu ceea ce îi poruncise superiorul; dar, din cauza prea multelor ocupaţii, nu s-a gândit să numere zilele. Într-o noapte îi apăru călugărul decedat şi îi spuse că pleca în paradis, eliberat de pedepsele primite. Numărară atunci sfintele Liturghii celebrate pentru sufletul călugărului şi văzură că erau exact treizeci.
De aici a început obiceiul de a cere să se celebreze treizeci de sfinte Liturghii pentru răposaţi, numite "Gregoriene", de la numele sfântului Grigore: obicei care există şi astăzi în mănăstirile benedictine şi trapiste şi pe care Dumnezeu, prin mai multe revelaţii, a făcut cunoscut că îi este plăcut şi bine primit (Dialoguri, IV, 10).
Se poate răspunde aici unei critici care se aude foarte uşor: "Vezi, se spune, este de ajuns să ai bani şi o să ai noroc şi în viaţa viitoare. Unii fac ceea ce le taie capul în această lume şi apoi, prin celebrarea acestor treizeci de sfinte Liturghii îşi cumpără şi paradisul". Ascultaţi ce ne spune un suflet din Purgator: "Din rugăciunile făcute pe pământ, în purgator se primeşte numai atât cât Dumnezeu vrea ca fiecare suflet să primească după dispoziţiile meritate". Este o nouă durere adăugată celorlalte pentru aceste sărmane suflete: adică a vedea că rugăciunile care se înalţă pentru eliberarea lor sunt aplicate celor care sunt mai demni. "Mângâierea fiecărui suflet din pedepsele primite este proporţională cu meritele lui. Unele primesc mai multe, altele mai puţine".
Traducere: Pr. Damian Pătraşcu
