Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 5
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

„Trenul copiilor” va ajunge duminică la Papa Francisc

 
„Trenul copiilor” va ajunge duminică la Papa Francisc
  • 21 Iun 2013
  • 4382
  • 0
250 de copii rezidenţi în Italia, dar de diferite naţionalităţi vor sosi cu trenul la Gara din Vatican, duminică 23 iunie, în vederea întâlnirii cu Papa Francisc. Participanţii, cu vârste între 6 şi 10 ani şi cu problematici psiho-sociale vor participa la această întâlnire promovată în contextul iniţiativei „Curtea copiilor”, care face parte din evenimentul „Curtea Neamurilor”, promovat de Consiliul Pontifical al Culturii.

Iniţiativa „Trenul copiilor” a fost prezentată recent la Sala de Presă a Sfântului Scaun.

Plecarea va avea loc la Milano, opririle se vor face la Bologna şi Florenţa, iar destinaţia finală va fi Roma, pentru a ajunge în Piaţa Sfântul Petru, la Angelus. La Roma, micuţii călători se vor bucura de un special gest de bun-venit din partea altor copii. Este vorba de oaspeţii spitalului „Bambino Gesù” care vor expune la ferestre bucăţi de pânză pictate chiar de ei.

Cunoaşterea şi întâlnirea sunt cuvintele cheie ale acestei călătorii, după cum a explicat cardinalul Gianfranco Ravasi, preşedintele departamentului vatican pentru cultură, insistând asupra importanţei acestui simbol pentru lumea copilăriei, „o lume ce îşi are propriile dificultăţi dar care este extrem de creativă”.



Sursa:ro.radiovaticana.va

Adaugă un comentariu


6 + = 14
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii