Urmașul fratelui Roger primit de Cardinalul Lucian Mureșan
Luni, a doua zi de Paște, fratele Alois, Priorul Comunității de la Taizé, succesorul fratelui Roger, a făcut o vizită Preafericitului Părinte Cardinal Lucian la reședința sa din Blaj.
Sosit la București în pelerinaj cu un grup de tineri din mai multe țări, pentru a celebra Săptămâna Mare și Paștele după calendarul oriental și a-l întâlni pe Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, fratele Alois a ținut în mod special să-l întâlnească și pe Arhiepiscopul major al Bisericii Române Unite. Însuflețit de mărturia rugăciunii pentru unitate, dar și a respectului pentru fidelitatea în credință sub persecuția comunistă, fratele Alois s-a putut ruga și în catedrala episcopului Micu-Klein sub auspiciile Învierii. A fost prezent la întâlnire episcopul Curiei arhiepiscopiei, Preasfințitul Claudiu.
Comunitatea de la Taizé (regiunea Burgundia - Franța), fondată de fratele Roger Schutz în 1940, este o comunitate monastică ecumenic-creștină. Viața fraților membri se concentrează pe rugăciune și muncă. Taizé este cunoscut și pentru amprenta unică a muzicii religioase care reflectă natura meditativă a comunității. Mai ales după 1990, Comunitatea Taizé a devenit o destinație importantă pentru pelerinii din Estul Europei și pentru românii de toate confesiunile.
Redacția e-communio