Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 6
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Psalmul 58 (Meditaţia Pr. Gabriel Buboi pe marginea Psalmilor)

 
Psalmul 58 (Meditaţia Pr. Gabriel Buboi pe marginea Psalmilor)
  • 17 Apr 2016
  • 6306

Izbăvește-mă de vrăjmaşi, Dumnezeul meu,

Apără-mă de cei ce se ridică împotriva mea.

 

Izbăveşte-mă de cel ce săvârșește răul,

Scapă-mă de cel ce varsă sânge.

 

Iată, ei întind curse vieții mele,

Împotriva mea complotează cei puternici.

 

Nu este nedreptate în mine, nu este păcat, Doamne;

Fără vreo vină de-a mea, ei se grăbesc și se înhaită.

Ridică-te, vino în ajutorul meu și privește.

 

Tu Doamne, Dumnezeul oștirilor, Dumnezeul lui Israel,

Scoală-Te și pedepsește toate neamurile;

Nu-Ți fie milă de trădătorii vicleni.

 

Se întorc seara și mârâie precum câinii,

Se învârt prin cetate.

 

Iată-i, gurile lor spumegă,

Buzele lor sunt săbii.

Strigă: „Cine ne aude?”

 

Dar tu Doamne, râzi de ei,

Iei în derâdere toate neamurile.

 

Te aștept pe Tine, tăria mea,

Pentru că Dumnezeu este apărarea mea.

 

Dumnezeul meu mă întâmpină cu iubirea Sa;

Dumnezeu va face să-mi privesc dușmanii din înălțime.

 

Să nu-i omori, pentru ca poporul meu să nu uite,

Împrăștie-i cu puterea Ta și doboară-i,

Doamne, pavăza noastră.

 

Păcatul gurii lor e cuvântul buzelor lor;

Ei se prind în lațul orgoliului propriu,

Pentru blestemele și minciunile pe care le rostesc.

 

Nimicește-i cu furie,

Nimicește-i ca să nu mai existe

Și ca să știe că Dumnezeu stăpânește în pământul lui Iacob,

Și până la marginile pământului.

 

Se întorc seara și mârâie precum câinii,

Se învârt prin cetate.

 

Iată, pribegesc în căutare de hrană,

Murmură dacă nu se pot sătura.

 

Eu însă, voi lăuda puterea Ta,

Voi preamări dimineața statornicia Ta,

Pentru că ai fost apărătorul meu,

Scăparea mea în ziua tulburării mele.

 

Tăria mea, Ție vreau să-Ți cânt!

Pentru că Tu Dumnezeule, ești apărătorul meu,

Dumnezeul statorniciei mele.

 

 

Izbăvește-mă de vrăjmaşi, Dumnezeul meu, apără-mă de cei ce se ridică împotriva mea. Mulți psalmi sunt interpretați în lumina coborârii Fiului lui Dumnezeu în lume și Sfântul Augustin comentează acest prim verset astfel: „aceste cuvinte anunță ceea ce s-a întâmplat lui Cristos și ni se întâmplă și nouă: dușmanii noștri, adică diavolul și îngerii săi, sunt totdeauna puși pe fapte…”

 

Se întorc seara și mârâie precum câinii, se învârt prin cetate. Iată, pribegesc în căutare de hrană, murmură dacă nu se pot sătura. Oamenii nelegiuiți pierd gustul vieții adevărate, caută ceva fără încetare însă nu reușesc să găsească în îndeletnicirile lor rele un aliment care să le aducă bucurie. Ei vor fi înfometațiși vor murmura, pentru că se îndepărtează de pâinea care se coboară din cer.

 

Eu însă, voi lăuda puterea Ta, voi preamări dimineața statornicia Ta. Dimineața este asociată de sfinții Părinți cu momentul venirii lui Cristos în lume, cu timpul în care se risipește întunericul păcatului. De aceea, omul care crede în Mântuitorul, locuiește în lumină și speranță, vede strălucirea vieții și se bucură de razele milostivirii.