La 1 martie 1858 a avut loc cea de-a douăsprezecea apariție de la Lourdes. Mai mult de 1500 de persoane au fost prezente în acea zi la grota Massabielle. Pentru prima dată era prezent și un preot printre cei adunați. Peste noapte, Catherine Latapie, o prietenă de-a Bernadettei din Lourdes, fusese la grotă și scufundându-și brațul dislocat în apa care izvorâse aclo, brațul și mâna ei și-au regăsit imediat mobilitatea.
Între timp, Lourdes-ul a devenit celebru pentru vindecările miraculoase care se petrec acolo. Biroul medical de constatări de la Lourdes, format din peste 5000 de medici din peste 30 de ţări şi în care intră nu numai medici catolici, dar şi evrei, protestanţi, indieni, atei, din zecile de mii de cazuri de vindecări studiate a admis ca miraculoase numai 1200, iar autorităţile bisericeşti, au admis până în prezent numai 69. E cunoscut cazul unui oarecare domn E. Artus din Paris care a oferit un premiu de 10000 de franci pentru cel care va dovedi ca falsă măcar una din vindecările miraculoase descrise în cartea lui Henri Lasserre, cel mai bun istoric al evenimentelor de la Lourdes. Premiul nu e ridicat nici astăzi.
Dar lucrul cel mai important la Lourdes nu sunt vindecările miraculoase fizice. Lucrul cel mai impresionant este prezenţa fizică, palpabilă la Lourdes a Mamei cereşti. Această prezenţă a experimentat-o şi poetul Paul Claudel care scrie: "O văd pe Fecioara lângă voi, vă priveşte cu o iubire infinită".
Omeneşte vorbind, Lourdes-ul e locul disperării care oferă priveliştea cea mai completă şi mai sfâşietoare a suferinţei umane. Mii şi mii de bolnavi întinşi pe brancardele lor, copilaşi orbi, paralizaţi, rahitici strânşi la pieptul lor de mama sau de tata disperaţi, sute de tineri şi tinere în floarea vârstei care ştiu că nu se mai pot ridica din pat toată viaţa. Dar la Lourdes toţi îşi uită suferinţa. Nu toţi se întorc acasă vindecaţi, dar toţi se întorc cu speranţa şi bucuria în inimă.
