Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


6 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Papa Francisc i-a vizitat pe toxico-dependenţi

 
Papa Francisc i-a vizitat pe toxico-dependenţi
  • 27 Feb 2016
  • 3581

De Andrea Tornielli

Papa Francisc, în după-amiaza de vineri, 26 februarie 2016, a vizitat în mod surprinzător pe toxico-dependenţii de la Centrul Italian de Solidaritate "Preot Mario Picchi". După avertismentul dur împotriva traficului de droguri exprimat de mai multe ori în recenta călătorie în Mexic, Bergoglio a voit să mărturisească apropierea sa de persoanele care luptă împotriva dependenţei de droguri întâlnindu-i pe cei 60 de oaspeţi ai comunităţii terapeutice "Sfântul Carol", deschisă în 1979 la Castelli Romani de preotul Mario Picchi, considerat din totdeauna laboratorul Ceis.

"Am rămas fără cuvinte - a afirmat Roberto Mineo, preşedintele Centrului Italian de Solidaritate - când am văzut maşina cu papa intrând în structura unde tinerii noştri luptă în fiecare zi bătălia lor pentru a se întoarce la viaţă. Papa Francisc era fără escortă însoţit numai de monseniorul Rino Fisichella. Papa părea acasă fie cu lucrătorii şi voluntarii de la Centru fie cu toxico-dependenţii. S-a întreţinut îndelung cu fiecare dintre ei ca un tată grijuliu ascultând istoriile lor şi îmbrăţişând pe fiecare. Câţiva tineri i-au arătat fotografiile familiilor lor, ale copiilor lor şi papa a avut pentru toţi un cuvânt de speranţă şi o binecuvântare".

"I-am destăinuit papei Francisc - a mai povestit Mineu - că filozofia noastră, filozofia pe care ne-a lăsat-o părintele Mario pune în centru omul şi că bătălia noastră cotidiană coincide exact cu ceea ce papa a spus de mai multe ori că «drogul nu se învinge cu drogul», adică nu este admisibilă liberalizarea drogurilor uşoare. În urmă cu câteva săptămâni - a adăugat preşedintele Ceis - am scris o scrisoare lui Bergoglio povestindu-i munca noastră cu tinerii toxico-dependenţi, dar şi cu refugiaţii şi cu femeile victime ale violenţei. Niciodată nu ne-am fi imaginat că papa, după ce a citit scrisoarea noastră, ne va onora cu prezenţa sa".

Vizita la toxico-dependenţii de la Centrul Italian de Solidaritate face parte din gesturile de caritate din "vinerile milostivirii" pe care papa Francisc le face, o dată pe lună, în timpul întregului An Sfânt. Primul semn a fost făcut de papa la 18 decembrie 2015 cu deschiderea porţii sfinte la Caritas din Roma.

În peste 45 de ani de activitate Ceis i-a primit de mai multe ori pe fericitul Paul al VI-lea şi pe sfântul Ioan Paul al II-lea. Întemeiat de preotul Mario Picchi la sfârşitul anilor Şaizeci, Centrul s-a dezvoltat mult în cursul timpului cu numeroase structuri atât la Roma cât şi în provincia sa: de la comunitatea terapeutică pentru toxico-dependenţi la îngrijirea tinerilor în dublă diagnoză (toxico-dependenţă şi probleme psihiatrice); de la asistenţa la domiciliu a bolnavilor de SIDA şi a bătrânilor la iniţiativele în favoarea celor fără locuinţă fixă, imigraţi, refugiaţi şi cei care cer azil politic, până la apropiata deschidere a celei mai recente comunităţi, Casa pentru pacienţi psihiatrici externaţi din spitale.

(După Vatican Insider, 26 februarie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu



Sursa:ercis.ro