”Inima lui Dumnezeu nu este blindată cu mijloace de protecție, poate fi deschisă cu o cheie obișnuită, cu cheia rugăciunii”: a spus papa Francisc primind în audiență, sâmbătă, în Piața Sfântul Petru, membrii grupurilor de rugăciune care fac referință la spiritualitatea Sfântului Pius din Pietrelcina, cunoscut în toată lumea cu numele de ”Padre Pio”. După cum s-a spus, relicvele Sfântului Pius din Pietrelcina și Sfântului Leopold Mandici se află în bazilica vaticană de la 5 la 11 februarie pentru venerarea pelerinilor care vin în aceste zile cu ocazia Anului Sfânt al Milostivirii. La audiența cu papa Francisc au luat parte, de asemenea, angajații spitalului înființat la inițiativa Sfântului Pius, ”Casa Sollievo della Sofferena”, și credincioșii arhidiecezei de Manfredonia. O mare mulțime de credincioși din diferite țări aștepta sâmbătă încă de la primele ore ale dimineții să intre în Piața Sfântul Petru și în bazilica vaticană pentru a venera relicvele celor doi sfinți, apostoli ai milostivirii prin sacramentul spovezii și făcători de minuni invocați cu încredere în greutățile vieții.
Să ascultăm ample pasaje din discursul adresat sâmbătă de papa Francisc cinstitorilor Sfântului Pius din Pietrelcina care, a observat Pontiful, au venit ”din diferite țări și regiuni, uniți de o mare afecțiune și gratitudine”.
• «Îi sunteți recunoscători pentru că v-a ajutat să descoperiți comoara vieții, care este iubirea lui Dumnezeu, și să experimentați frumusețea iertării și a milostivirii Domnului. Aceasta este o știință pe care trebuie să o învățăm zi de zi: frumusețea iertării și milostivirii Domnului. Chiar putem spune că Sfântul Pius a fost un slujitor al milostivirii tot timpul, practicând, uneori până la epuizare, ”apostolatul ascultării” (spovezilor). Prin slujirea spovezii el a devenit o mângâiere vie a Tatălui care vindecă rănile păcatului și înviorează inima prin intermediul păcii. Sfântul Pius nu a obosit niciodată în a primi persoanele și în a le asculta, în a-și dedica timpul și energiile pentru a răspândi parfumul iertării Domnului. Putea să o facă pentru că era întotdeauna conectat la izvor: își potolea setea în continuu cu Isus cel răstignit și devenea în acest fel un canal de milostivire. A purtat în inimă atâtea persoane și atâtea suferințe, unind totul la iubirea lui Cristos care s-a dăruit ”până la sfârșit” (In 13,1). A trăit marele mister al durerii oferită din iubire. În acest fel, mica lui picătură a devenit un mare fluviu de milostivire, care a irigat inimile pustii și a dat naștere unor oaze de viață în multe părți ale lumii».
Referindu-se la importanța grupurilor de rugăciune, pe care Sfântul Pius le-a numit ”pepiniere de credință, focare de iubire”, Pontiful a remarcat că acestea nu sunt simple centre de regăsire pentru a se simți bine împreună cu amicii, dar ”focare de iubire divină”, ”aceasta sunt grupurile de rugăciune”. ”Rugăciunea, într-adevăr, este o adevărată misiune care poartă focul iubirii la toată omenirea. Sfântul Pius spunea că rugăciunea este ”o forță care mișcă lumea” și ”răspândește surâsul și binecuvântarea lui Dumnezeu asupra oricărei vânătăi și neputințe” (II Congres internațional al grupurilor de rugăciune, 5 mai 1966).
Prin urmare, a reluat papa Francisc, rugăciunea nu trebuie făcută ca și cum unul ar lua o aspirină, ca să se simtă mai bine. ”Rugăciunea este o faptă de milostenie spirituală care vrea să le ducă pe toate la inima lui Dumnezeu: ia-le tu, care ești Tată”, este ”această legătură cu Tatăl”. ”Este un dar de credință și iubire, o mijlocire de care este nevoie ca de pâine. Într-un cuvânt, a se ruga înseamnă a încredința: a încredința Biserica, a încredința persoanele, a încredința Tatălui situațiile vieții”. Cel care se roagă i le încredințează Tatălui pentru ca el să aibă grijă. ”De aceea rugăciunea, după cum îi plăcea să spună lui Padre Pio este «arma cea mai bună pe care o avem, o cheie care deschide inima lui Dumnezeu».
•«O cheie care deschide inima lui Dumnezeu: este o cheie simplă. Inima lui Dumnezeu nu este blindată cu nenumărate mijloace de protecție. Tu poți să o deschizi cu o cheie obișnuită, cu rugăciunea. Pentru că are o inimă de iubire, o inimă de tată. Este forța cea mai mare a Bisericii la care nu trebuie să renunțăm niciodată, pentru că Biserica aduce roade dacă face cum au făcut Fecioara Maria și apostolii care erau ”stăruitori și uniți în rugăciune” (Fap 1,14), când îl așteptau pe Duhul Sfânt. Stăruitori și uniți în rugăciune, altfel există riscul de a se bizui pe altceva: pe mijloace, pe bani, pe putere; apoi evanghelizarea dispare și bucuria se stinge și inima devine plicticoasă. Voi vreți să aveți o inimă plicticoasă? Nu? Vreți să aveți o inimă plină de bucurie? Atunci, rugați-vă, aceasta este rețeta!».
Arătându-și recunoștința pentru angajamentul spiritual asumat de grupurile de rugăciune, papa Francisc și-a exprimat speranța ca acestea să devină adevărate ”centrale de milostivire”, ”centrale mereu deschise și active, care cu puterea umilă a rugăciunii să asigure lumii lumina lui Dumnezeu iar Bisericii, energia iubirii. Sfântul Pius, care spunea despre sine că este doar ”un biet frate care se roagă”, a scris că rugăciunea este «cel mai mare apostolat pe care un suflet îl poate exercita în Biserica lui Dumnezeu» (Epistolar II, 70). Fiți mereu apostoli plini de bucurie ai rugăciunii”, a fost îndemnul final al Sfântului Părinte, ”rugăciunea face minuni, apostolatul rugăciunii face minuni”.
Următorul eveniment din calendarul Anului Sfânt al Milostivirii este audiența generală de miercuri, 10 februarie 2016, și Sfânta Liturghie din aceeași zi, Miercurea Cenușii, când are loc trimiterea oficială a ”misionarilor milostivirii”.
(rv – A. Dancă)
