”Milostivirea nu este un sentiment trecător, este sinteza Evangheliei, alegerea celui care vrea să aibă sentimentele Inimii lui Isus”, spunea papa Francisc în discursul adresat luni, 21 decembrie 2015, Curiei Romane cu ocazia schimbului de urări în preajma sărbătorii Nașterii Domnului. Pontiful a enumerat o serie de virtuți necesare pentru ca Biserica ”să revină la esențialul” misiunii ei în timpurile noastre. Un pas important în această revenire la esențial îl reprezintă efortul de a redescoperi valoarea milostivirii:
• «Milostivirea să călăuzească pașii noștri, să inspire reformele noastre, să lumineze deciziile noastre. Ea să fie stâlpul de susținere a activității noastre. Ea să ne învețe când trebuie să mergem înainte și când trebuie să facem un pas înapoi. Ea să ne ajute să citim micimea faptelor noastre în marele plan de mântuire al lui Dumnezeu și în maiestuozitatea și taina lucrării sale».
Una din ocaziile speciale în care creștinul se întâlnește personal cu darul milostivirii divine și revine la esențial este fără îndoială experiența mărturisirii păcatelor la sacramentul spovezii. În această privință, cardinalul Mauro Piacenza a trimis o scrisoare preoților care, în special cu ocazia sfintelor sărbători, oferă credincioșilor posibilitatea de a trăi bucuria reconcilierii cu Dumnezeu și cu Biserica. Scrisoarea a fost difuzată de asociația de drept pontifical ”Ajutor Bisericii care Suferă” al cărei președinte internațional este, întocmai, cardinalul Piacenza.
”Umanitatea nu va fi judecată doar pe baza unui comportament moral înțeles în mod abstract; vom fi judecați mai degrabă după adevărul iubirii noastre”: afirmă cardinalul Mauro Piacenza, penitențiarul major al Sfintei Romane Biserici, în scrisoarea adresată preoților confesori înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. ”Activitatea ecologică cea mai bună pe care o putem desfășura”, scrie prelatul, ”are loc, în realitate, la sacramentul spovezii”.
”După ce am făcut primii pași în acest An Jubiliar al Milostivirii și fiind călăuziți de înțelepciunea minunatelor antifoane majore din ultimele zile de Advent, ne pregătim”, scrie cardinalul, ”să intrăm în uimirea mereu vie a Bisericii în fața tainei Sfintei Familii, în care Fiul cel veșnic al Tatălui veșnic a vrut să se facă Om, «pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire».
”După cum a amintit Sfântul Părinte Francisc la primul «Angelus» de Crăciun al pontificatului său, știm că Evenimentul pe care ne pregătim să-l celebrăm nu are nimic de a face cu o anumită concepție «mieroasă și de basm» despre aceste festivități, dar constituie mai degrabă misterul sfânt în fața căruia lumea și istoria sunt și vor fi judecate la sfârșitul timpurilor, misterul sfânt al Milostivirii lui Dumnezeu”.
”Într-adevăr”, continuă cardinalul Piacenza, ”umanitatea va fi judecată de fiul Omului nu doar în baza unui comportament moral înțeles în mod abstract. Vom fi judecați, mai degrabă, după «adevărul» iubirii noastre: o iubire pe deplin umană, așadar, inteligentă și liberă; o iubirea care nu pune «stăpânire» asupra fratelui, dar înțelege, dorește și urmărește adevăratul său bine; o iubire care folosește totul și pune propria viață în slujirea destinului veșnic al oamenilor și care nu exploatează, în schimb, persoanele în slujirea propriilor interese reduse; o iubire care, inevitabil, în mod mai mult sau mai puțin conștient, ia atitudine în fața tainei Fiului lui Dumnezeu făcut Om, care fără încetare «vine», mai întâi în ascundere, la Betleem, iar acum în misterul Bisericii și, la sfârșitul timpurilor, în glorie”.
”Știm că iubirea noastră, chemată să crească drept răspuns la iubirea lui Cristos, este întotdeauna însă o iubire rănită, «poluată» de păcat și care, nu doar că are nevoie să fie «adevărată» dar tot mai mult și întotdeauna are nevoie să fie «adeverită», purificată și mântuită. Cu toate acestea, nu există structură socială sau eclezială, exhortație morală sau strategie doar umană care să elibereze iubirea și să o facă realmente «adevărată». Numai harul lui Cristos are această putere. El este, după cum ne amintește Sfântul Părinte, misterul Milostivirii și El este cel care, recunoscut și primit, îl face pe om liber să iubească cu adevărat”.
”De aceea”, subliniază cardinalul, ”la sfârșitul timpurilor vom fi judecați pe baza adevărului lui Cristos, adevărul iubirii noastre față de El dar, în același timp, numai Cristos este cel care poate elibera iubirea noastră și ne face cu adevărat capabili să-l iubim. Căci El este Judecătorul și tot El este Mântuitorul, El este dreptatea și tot El este iubirea, El este Adevărul și tot El este Milostivirea. Unde își găsește lămurire acest aparent și dumnezeiesc paradox? Tocmai în marele sacrament al milostivirii, la spovada sacramentală”.
”La fiecare celebrare a acestui sacrament pentru sufletul credincios este, în realitate, ca și «anticipată» Judecata de pe urmă și acest «prezent» este deschis, prin har, la viitorul lui Cristos: credinciosul, prin intermediul preotului confesor și din voința divină, se află la picioarele lui Cristos care s-a întrupat, a murit și a înviat; în fața Domnului său este chemat să mărturisească, în spirit de căință, adevărul propriilor fapte, cerându-și iertare și, în acest fel, prin «sentința» dezlegării, îi este dat să se deschidă la marele Adevăr al misterului lui Cristos, la Adevărul Milostivirii sale. Penitentul este îmbrățișat de milostivirea sa, înălțat și transformat, devenind în sfârșit capabil să trăiască viața lui Cristos și, de aceea, să-L vadă pe Cristos și să-L vestească cu bucurie”.
Adresându-se preoților care în aceste zile stau la dispoziția credincioșilor care doresc să se împace cu Dumnezeu prin sacramentul spovezii, cardinalul Piacenza îi îndeamnă ”să oferim și noi cu bucurie viața noastră în slujirea acestei întâlniri dintre Adevăr și Milostivire; o slujire care se desfășoară în ascundere dar care își găsește puterea în gratitudinea pentru privilegiul imens care ne-a fost acordat, acela de a-i conduce pe frații noștri, în mod sacramental și cu adevărat, în fața «Grotei de la Betleem», să-i facem să intre în contact cu Inima Preamilostivă a lui Cristos și să-i vedem astfel renăscuți la Viața cea adevărată. De aici, de la scaunul de spovadă, se poate naște unica pace adevărată de care lumea are cu adevărat nevoie, unicul ajutor cu adevărat eficace pentru omenirea întreagă care, spovadă după spovadă, se va vedea purificată de păcat și astfel salvată de forma cea mai letală de «smog». Cea mai radicală activitate ecologică pe care o putem desfășura are loc, în realitate, la spovadă!”.
Cardinalul Piacenza îndeamnă preoții să se roage unii pentru alții ”mai ales în aceste ultime zile de pregătire la Sfânta Naștere a Domnului și în timpul Octavei de Crăciun pentru ca, purificați mereu și noi de milostivirea care trece prin noi la fiecare celebrare și cufundați în așteptarea divină a Inimii lui Cristos care îi atrage la sine pe toți cei care se căiesc de păcate, să ne lăsăm transformați tot mai mult de Misterul Cuvântului Întrupat”.
”Nu mulți se simt datori să vă mulțumească”, recunoaște cardinalul Piacenza în finalul scrisorii sale adresată preoților confesori, ”dar eu o fac din toată inima chiar și în numele celorlalți: vă exprim cea mai profundă gratitudine pentru jertfa răbdătoare și caritatea pastorală pe care le arătați prin slujirea voastră generoasă de confesori, care luminează, reînnoiește și revigorează bazele înseși ale Bisericii. Vă asigur de rugăciunea asiduă la Fecioara Mamă, Poarta Cerului și icoană desăvârșită a Bisericii, pentru ca fiecărui preot să-i dobândească harul unei credințe vii și al unei fidelități bucuroase față de propria vocație, iar tuturor, darul convertirii la adevărul Milostivirii lui Cristos”.
