Tatăl nostru
Înainte de momentul solemn al cuminecării, moment în care credincioșii primesc Trupul și Sângele Domnului devenind astfel și mai mult ceea ce sunt deja, adică fiii și fiicele lui Dumnezeu, Sfânta Liturghie ne propune un moment menit să ne amintească tocmai originea noastră cerească: rugăciunea Tatăl nostru.
Preotul în cadrul ecteniei premergătoare, cere lui Dumnezeu îndurarea și harul ce să ne facă vrednici de primirea Sfintelor Taine: Înaintea Ta punem toată viaţa şi nădejdea noastră, Stăpâne, Iubitorule de oameni şi cerem şi ne rugăm şi te imploram: Învredniceşte-ne să ne împărtăşim cu cereştile şi înfricoşătoarele Tale Taine ale acestei sfinte şi spirituale mese, întru curată conștiință, spre ștergerea păcatelor, spre iertarea greşelilor spre împărtăşirea cu Sfântul Spirit, spre moştenirea împărăţiei cerurilor, spre îndrăznirea către Tine, iar nu spre judecată, sau spre osândă.
Rugăciunea preotului este împlinită de glasul tuturor credincioșilor, care urmând îndemnul Mântuitorului proclamă cu glas tare Tatăl nostru…, recunoscând în primul rând în Dumnezeul Cerurilor un Tată iubitor, ce ne cheamă la comuniunea cu El, adică la mântuire. Din cele șapte cereri existente, primele trei se înalță Părintelui Ceresc pentru sfințirea Numelui Său, venirea Împărăției și împlinirea Sfintei Sale voințe. Următoarele patru, sunt cereri pentru viața noastră pe acest pământ: cerem pâinea de fiecare zi, așa cum un copil o cere de la Părintele lui; cerem iertarea pentru păcatele noastre, gata fiind să o dăruim și noi celor ce ne greșesc; cerem ajutorul în lupta cu ispitele și, deasemenea, ocrotirea de cel rău.
Rugându-ne Tatăl nostru, învingem și noi, pe urmele Mântuitorului, cele trei ispite din deșert. Fiul lui Dumnezeu este ispitit să transforme pietrele în pâine, însa El trasformă trupul său în pâine a vieții, dăruindu-se tuturor. Pe noi ne îndeamnă să cerem cu încredere hrana cotidiană și nu să o furăm precum Adam în vechime. Diavolul îi cere apoi să-l ispitească pe Dumnezeu, aruncându-se de pe înălțimile Templului. Isus îi răspunde în schimb cu încrederea Sa în Tatăl ceresc, îndemnându-ne și pe noi să ne încredem Providenței Cerului, spunând “facă-se voia Ta!”, spre deosebire de primul Adam ce, la îndemnul șarpelui, dubitează de iubirea Creatorului pentru el. În sfârșit, Ispititorul îi propune dominația asupra întregii lumi în schimbul supunerii în fața lui. Mântuitorul nu a venit însă pentru a fi slujit, ci pentru a fi El slujitorul tuturor. Suntem și noi chemați la un astfel de raport cu semenii noștri, iertându-ne unii altora și lepădând dorința de posesie ce prin Adam și Eva, va ajunge să se manifeste în uciderea lui Abel de către Cain, fratele său.
În primele secole importanța atribuită acestei rugăciuni era atât de mare încât Biserica rezerva momentul solemn în care se rostea doar celor botezati, adica celor născuți prin apă și prin Spirit la noua viață și deci la noua identitate de fii ai lui Dumnezeu. În acest sens sfântul Augustin spunea: “nu poți numi pe cineva Tată decât după ce te-ai născut”.
Tatăl nostru este rugăciunea prin excelență, fiindu-ne dăruită de însuși Fiul lui Dumnezeu. Atunci când ne rugăm deci, ne rugăm chiar cu cuvintele lui Isus, pregătindu-ne să-i primim Trupul și Sângele ca și chezășie a vieții veșnice.
PS Claudiu
Episcopul Curiei
