A treia săptămână a Postului Mare,
Vineri seara (Sâmbătă), (1) 2 aprilie 2016.
Cuviosul Tit, făcătorul de minuni.
Psalmul 140, versetele 1 şi 2, pe versul 7, propriu-zis. (Aşa cum spune Triodul).
Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă! Ia aminte la versul rugăciunii mele, când strig către Tine (Ps 140,1), auzi-mă, Doamne!
Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta. Ridicarea mâinilor mele, ardere de seară (Ps 140,2). Auzi-mă, Doamne!
Se pun Stihirile pe 10 (totdeauna la Liturghia Înaintesfinţitelor se pun stihurile şi stihirile pe 10).
Stihira zilei, de două ori, pe versul 7 propriu-zis..
Stih: Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laude numele Tău (Ps 141,7a).
Ca un risipitor m-am depărtat de harul Tău, Doamne. Și bogăția bunătății risipind-o, am alergat la Tine, Îndurate, strigând către Tine: Dumnezeule, greșit-am, miluiește-mă!
Stih: Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie (Ps 141,7b).
Ca un risipitor m-am depărtat de harul Tău, Doamne. Și bogăția bunătății risipind-o, am alergat la Tine, Îndurate, strigând către Tine: Dumnezeule, greșit-am, miluiește-mă!
Apoi, 4 stihiri martirice ale versului de rând 2.
Stih: Dintru adâncuri am strigat către Tine; Doamne! Doamne, auzi glasul meu! (Ps 129,1).
Purtătorii de lupte, pentru că n-au iubit desfătarea pământească, s-au învrednicit de bunătățile cerești și împreună-lucrători cu îngerii s-au făcut. Doamne, pentru rugăciunile lor, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.
Stih: Fie urechile Tale cu luare aminte la glasul rugăciunii mele (Ps 129,2).
Sfinții Mucenici rugându-se pentru noi și lăudând pe Hristos, toată înșelăciunea a încetat, iar neamul omenesc, prin credință, se mântuiește.
Stih: De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? Că la Tine este îndurarea (Ps 129,3-4).
Cetele Mucenicilor au stat împotriva tiranilor, zicând: Noi suntem ostașii Împăratului Puterilor; chiar dacă ne veți și pierde cu focul și cu chinurile, nu vom tăgădui puterea Treimii.
Stih: Pentru numele Tău Te-am aşteptat, Doamne; aşteptat-a sufletul meu cuvântul Tău, sperat-a sufletul meu în Domnul (Ps 129,5-6a).
Mare este mărirea pe care ați câștigat-o, Sfinților, prin credință! Că nu numai când ați pătimit ați biruit pe vrăjmașul, ci și după moarte alungați duhurile, pe bolnavi vindecați. Doctori ai sufletelor și ai trupurilor, rugați-vă Domnului să mântuiască sufletele noastre.
Apoi, 4 stihiri din Minei, vers 4.
Stih: Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să nădăjduiască Israel în Domnul (Ps 129,6b).
Tit, de Dumnezeu cugetătorule, părintele nostru, purtând crucea ta, ai urmat lui Hristos și toate patimile le-ai supus sufletului. Pentru aceasta ai luat har de la înălțime a vindeca patimile celor ce aleargă la tine, a înceta bolile și a alunga duhurile. Drept aceea, sărbătorind, săvârșim pomenirea ta.
Stih: Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El; şi El va mântui pe Israel de toate fărădelegile lui (Ps 129,7-8).
Preafericite Tit, părintele nostru, cu petreceri sihăstrești sfințit curățindu-te și prin împărtășiri dumnezeiești luminându-ți cugetul, cu adevărat ai primit ungerea cea preasfântă a preoției prin voirea dumnezeiescului Spirit, slujind în chip ales pe pământ lui Dumnezeu și Ziditorului tău, ca un înger.
Stih: Lăudaţi pe Domnul toate neamurile, lăudaţi-L toate popoarele! (Ps 116,1).
Stih: Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac (Ps 116,2).
Cuvioase Tit de Dumnezeu însuflate, luminându-ți sufletul cu lumina dreptei credințe, ai împuținat negura întunecatului eres și răsărind ca o stea prealuminoasă, pururi luminezi marginile lumii, cu minunile tale cele purtătoare de lumină. Pentru aceasta toți cu credință te cinstim și te fericim.
Mărire…, a celor adormiţi, vers 2.
Vai, câtă luptă are sufletul despărțindu-se de trup! Vai, cât lăcrimează atunci și nu este cine să aibă milă de dânsul! Către îngeri, ridicându-și ochii, în zadar se roagă; către oameni mâinile întinzându-și nu are cine să-i ajute. Pentru aceasta, iubiții mei frați, cunoscând scurtimea vieții noastre, pentru cei răposați să cerem odihnă de la Hristos și sufletelor noastre mare milă.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu, stihira dogmatică, vers 2 .
Trecut-a umbra Legii și harul a venit, că precum rugul nu a ars fiind aprins, așa Fecioară ai născut și Fecioară ai rămas. În locul stâlpului de foc a răsărit Soarele dreptății; în locul lui Moise, Hristos,, mântuirea sufletelor noastre.
Terminânduse cântarea imnului Lumină lină…, preotul din Sfintele Uși, zice:
P.: Să luăm aminte. Pace tuturor.
C.: Și spiritului Tău.
P.: Înțelepciune. Să luîm aminte.
Se cântă prohimenul zilei, vers 4:
Dă-ne nouă ajutor, ca să ne scoți din necaz, că deșartă este mântuirea de la om (Ps 59,12).
Stih: Dumnezeule, lepădatu-ne-ai pe noi și ne-ai doborât (Ps 59,1).
Dă-ne nouă ajutor, ca să ne scoți din necaz, că deșartă este mântuirea de la om.
D.: Înţelepciune.
C.: De la Facere (8,4-20), citire.
D.: Să luăm aminte.
Iar în luna a şaptea, în ziua a douăzeci şi şaptea a lunii acesteia, s-a oprit corabia pe Munţii Ararat.
Apa a scăzut mereu până în luna a zecea; iar în ziua întâi a lunii a zecea s-au arătat vârfurile munţilor.
După patruzeci de zile, a deschis Noe fereastra, pe care o făcuse la corabie,
Şi a dat drumul corbului, ca să vadă de a scăzut apa pe pământ. Acesta, zburând, nu s-a mai întors până ce a secat apa de pe pământ.
Apoi, după el a trimis porumbelul, ca să vadă de s-a scurs apa de pe pământ.
Porumbelul însă, negăsind loc de odihnă pentru picioarele sale, s-a întors la el, în corabie; căci era încă apă pe toată faţa pământului. Şi a întins Noe mâna şi l-a apucat şi l-a băgat la sine, în corabie.
Şi aşteptând încă alte şapte zile, a dat iarăşi drumul porumbelului din corabie,
Şi porumbelul s-a întors la el, spre seară, şi iată avea în ciocul său o ramură verde de măslin. Atunci a cunoscut Noe că s-a scurs apa de pe faţa pământului.
Mai zăbovind încă alte şapte zile, iarăşi a dat drumul porumbelului şi el nu s-a mai întors.
Iar în anul şase sute unu al vieţii lui Noe, în ziua întâi a lunii întâi, secând apa de pe pământ, a ridicat Noe acoperişul corăbiei şi a privit, şi iată se zbicise faţa pământului.
Iar în luna a doua, la douăzeci şi şapte ale lunii acesteia, pământul era uscat.
Atunci a grăit Domnul Dumnezeu lui Noe şi a zis:
"Ieşi din corabie tu şi împreună cu tine femeia ta, fiii tăi şi femeile fiilor tăi.
Scoate de asemenea împreună cu tine toate vietăţile, care sunt cu tine, şi tot trupul, de la păsări şi până la animale, şi toate vietăţile ce se mişcă pe pământ, ca să se împrăştie pe pământ, să se prăsească şi să se înmulţească pe pământ".
Atunci a ieşit Noe din corabie; şi împreună cu el au ieşit fiii lui, femeia lui şi femeile fiilor lui;
Toate fiarele, toate animalele, toate păsările şi toate câte se mişcă pe pământ, după felul lor, au ieşit din corabie.
Apoi a făcut Noe un jertfelnic Domnului; şi a luat din animalele cele curate şi din toate păsările cele curate şi le-a adus ardere de tot pe jertfelnic.
Se cântă al doilea prohimen, vers 6:
Auzi, Dumnezeule, cererea mea; ia aminte la rugăciunea mea (Ps 60,1).
Stih: De la marginile pământului către Tine am strigat (Ps 60,2).
Auzi, Dumnezeule, cererea mea; ia aminte la rugăciunea mea .
În timp ce se cântă prohimenul, preotul primeşte lumânarea (sau sfeşnicul cu lumânarea) şi cădelniţa şi stă în faţa Sfintei Mese. După ce s-a terminat de cântat prohimenul şi stihul, preotul spune cu glas inalt, făcând cruce cu lumânarea:
Înţelepciune. Drepţi!
Şi întorcânduse spre popor, face cruce cu lumânarea, spunând:
Lumina lui Cristos luminează tuturor!
Apoi, spune:
Înţelepciune.
Citeţul: De la Pilde (10,31-32 și 11,1-12), citire:
Preotul: Să luăm aminte.
Gura celui drept rodeşte înţelepciune, iar limba urzitoare de rele aduce pierzare.
Buzele celui drept cunosc bunăvoirea, iar gura păcătoşilor strâmbătatea.
Cântarul strâmb este urgisit de Domnul, şi cântărirea dreaptă este plăcerea Lui.
Dacă vine mândria, va veni şi ocara, iar înţelepciunea este cu cei smeriţi.
Neprihănirea poartă pe cei drepţi, iar strâmbătatea prăpădeşte pe cei vicleni.
La nimic nu foloseşte bogăţia în ziua mâniei; numai dreptatea izbăveşte de moarte.
Dreptatea netezeşte calea celui fără prihană, iar cel fără de lege va cădea prin fărădelegea lui.
Dreptatea izbăveşte pe cei drepţi, iar cei vicleni vor fi prinşi prin pofta lor.
La moartea omului drept rămâne nădejdea, iar la moartea celui păcătos piere nădejdea.
Dreptul scapă din strâmtorare, şi cel fără de lege îi ia locul.
Făptuitorul de rele prăbuşeşte cu gura pe aproapele lui, iar prin ştiinţa celor drepţi va fi mântuit.
De propăşirea celor drepţi cetatea se bucură, iar când pier cei fără de lege ea tresaltă de veselie.
Prin binecuvântarea oamenilor drepţi cetatea merge înainte, iar prin gura celor nelegiuiţi ajunge ruină.
Cel nepriceput urgiseşte pe aproapele lui, iar omul cu bună-chibzuială tace.
Apoi, celelalte ale Liturghiei Înaintesfinţitelor.
Text pregătit de Pr. Ioan Fărcaș
