Sfânta Tereza de Avila a fost recunoscută doctor al Bisericii, deoarece în scrierile sale a ştiut să exprime secretele vieţii spirituale şi să le explice altora, vorbind cu adevărat din abundenţa inimii. Este o plăcere să-i citeşti scrierile, pentru spontaneitatea stilului care face ca ele să fie asemănate nu cu tratatele de teologie, ci considerate ca o conversaţie cu o femeie plină de Dumnezeu, şi care tocmai relatează cum l-a întâlnit pe Dumnezeu pe toate căile sale, cum a lucrat cu Dumnezeu pentru a întemeia pretutindeni centre carmelite, centre de intensă viaţă spirituală.
Pasajul Scrisorii către Romani 8,22-27 evocă fecunditatea interioară a sfintei şi înţelegem că toată învăţătura sa venea tocmai dintr-o inimă formată de Spiritul Sfânt. Ea însăşi vorbeşte despre forţa aspiraţiilor sale spirituale, despre profunzimea lor; este vorba cu adevărat despre gemete, cum spune sfântul Paul: „Spiritul vine în ajutorul slăbiciunii noastre, mijloceşte pentru noi cu gemete negrăite”. „Mântuiţi în speranţă”, noi gemem după Dumnezeu.
Această viaţă „spirituală”, în sensul cel mai tare al termenului, o uneşte pe sfânta Tereza cu cele trei persoane divine, şi putem înţelege şi mai bine aceasta citind versetele succesive celor prezentate deja, care vorbesc despre Spiritul lui Dumnezeu ce se roagă în noi cu gemete negrăite. Rugăciunea noastră este în noi înşine activitatea lui Dumnezeu, a Spiritului, dacă rugăciunea este autentică, dacă este rugăciune creştină. Ea nu este un cuvânt de înţelepciune umană, nu este o invenţie umană: este activitatea Spiritului în noi, care caută să pătrundă fiinţa noastră, să o transforme pentru a ne îndrepta spre Dumnezeu, pentru a aprofunda în noi dorinţa după Dumnezeu, pentru a ne da un elan puternic spre Tatăl. Acest strigăt al Spiritului în noi este exprimat în psalmul 14: „Sufletul meu este însetat de Dumnezeu, de Dumnezeul cel viu”, îl doreşte pe Dumnezeu, pentru că am gustat deja viaţa lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este prezent în noi. „Şi Dumnezeu care pătrunde inimile ştie dorinţele Spiritului”: există o corespondenţă între ceea ce Dumnezeu vrea pentru noi şi ceea ce Spiritul realizează în noi după voinţa lui Dumnezeu.
Acum, toate acestea continuă scrisoarea sfântului Pavel sunt pentru ca noi să devenim asemenea Fiului, pentru că „aceia pe care el i-a cunoscut mai dinainte i-a şi predestinat să fie conformi cu imaginea Fiului său”. Spiritul ne-a fost dat prin Fiul. Şi prin cuvântul Fiului putem să primim în noi Spiritul; prin jertfa Fiului dobândim în noi viaţa lui Dumnezeu, care este viaţa Spiritului: apa vie, simbol al Spiritului Sfânt, este de acum înainte unită cu sângele ieşit din coasta lui Cristos; deci, prin Cristos primim Spiritul care ne ajută să mergem spre Tatăl, transformându-ne după chipul Fiului.
Şi, astfel, inima noastră devine o inimă bună deoarece în ea trăieşte Sfânta Treime. Un pasaj din evanghelie spune că omul bun scoate lucruri bune din inima sa. Noi nu putem pretinde că inima noastră este bună: însă Spiritul care vine în ea aduce viaţa lui Dumnezeu şi o transformă, în aşa fel încât noi putem scoate din acest tezaur lucruri bune pentru cei ce sunt alături de noi. E ceea ce a făcut şi sfânta Tereza de Avila. Şi-a deschis inima pentru a primi din plin viaţa divină care i-a fost dăruită în Cristos şi Spiritul Sfânt şi care a lansat-o spre Dumnezeu şi din această inimă plină de Dumnezeu a scos comori de viaţă spirituală pentru toţi cei care i-au fost încredinţaţi şi pentru generaţiile următoare.
Să-i cerem Domnului aceeaşi încredere a sfintei Tereza şi să ne deschidem inima pentru acţiunea Spiritului Sfânt care vine de la Isus şi ne conduce la Tatăl.
