Fundamentul familiei creștine este căsătoria între un bărbat și o femeie, pe care Mântuitorul Cristos a înălțat-o la demnitatea de Sacrament, deci de Sfântă Taină. Că aievea este taină o arată lămurit Sfântul Apostol Paul, care scrie că ”bărbatul este capul femeii, după cum Cristos este capul Bisericii” (Efeseni 5, 22-23), adăugând: ”Voi bărbații, iubiți-vă femeile, după cum și Cristos a iubit Biserica și s-a dat pentru ea, spre a o sfinți, curățind-o prin cuvânt în baia de apă,ca să-și poată pune alături o Biserică măreață, fără nici o pată, fără creț, sau ceva asemănător, ci să fie sfântă și nevinovată. Astfel trebuie bărbații să-și iubească femeile lor, ca pe înseși corpurile lor. Cine-și iubește femeia, pe sine se iubește. Nimeni, niciodată, nu și-a urât corpul său; dimpotrivă, îl nutrește și-i poartă de grijă, precum și Cristos face pentru Biserică; noi suntem doar mădulare ale Corpului său. ”Pentru aceea omul va părăsi tată și mamă și se va alătura de femeia sa, iar amândoi vor deveni un singur corp”. Acest mister este mare; eu îl spun despre Cristos și Biserică. Oricum, la voi fiecare să-și iubească femeia ca pe sine însuși, iar femeia să-și respecte bărbatul.” (Efeseni 5, 25-33). În cadrul acestui mister, a tainei legăturii dintre Cristos și Biserică, se cere privită taina Căsătoriei.
Așadar, este vorba în Căsătorie de un bărbat și o femeie. Peste tot în Biblie e vorba numai de un bărbat și o femeie, nicidecum de ”căsătoria” între un bărbat și un bărbat sau între o femeie și o femeie. Problema aceasta e atât de importantă, fundamentală pentru planul creator al lui Dumnezeu și pentru societate – ca și pentru biserică -, încât Dumnezeu a ținut să o sublinieze încă din prima carte a Bibliei, anume în cartea Facerea (Geneza):
1) – ”Și a făcut Dumnezeu pe om ,..., bărbat și femeie i-a făcut. Și i-a binecuvântat pe ei Dumnezeu și le-a zis lor Dumnezeu: ”Fiți roditori și vă înmulțiți...” (Facerea 1, 27-28).
2) – ”Pentru aceea, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup”. (Facerea 2, 24). Prin ”omul” se înțelege bărbatul în contextul respectiv.
La aceste paragrafe se referă și Mântuitorul Cristos, care-i lămurește pe Farisei în privința indisolubilității Căsătoriei: ”Niște Farisei se apropiară de Isus și, ca să-l pună la încercare, ziseră: ”Îi este învoit oare unui bărbat să-și lase femeia pentru orice motiv?” El le răspunse: ”Nu ați citit cum Creatorul i-a creat dintru început bărbat și femeie și a zis: ”Pentru aceea omul va părăsi tată și mamă, și se va alipi de femeia sa, iar amândoi vor deveni un singur trup?” Așa că nu mai sunt doi ci un singur trup. Prin urmare, ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă, (...). Vă spun dar: cine-și va lăsa soția, în afară de concubinaj, și va lua alta, făptuiește adulterul; iar cine ia în căsătorie o lăsată de bărbat, făptuiește adulterul.” (Matei 19, 3-6 și 9).
Să reținem până aici însemnătatea pe care Dumnezeu Creatorul și Dumnezeu Răscumpărătorul au acordat-o Căsătoriei pe care au arătat-o că este admisă de voința divină numai între un bărbat și o femeie, ba încă fiind indisolubilă. Să mai reținem că binecuvântarea lui Dumnezeu adresată lui Adam și Evei (iar prin ei și urmașilor lor): ”Fiți roditori și vă înmulțiți...”, rămâne fără obiect în pretinsele ”căsătorii” homosexuale, care se situează astfel în afara planului creator divin și sunt excluse de la binecuvântarea lui Dumnezeu. De asemenea, în cazul așa-ziselor ”căsătorii” homosexuale nu poate fi vorba de nici-o relaționare cu taina legăturii dintre Cristos și Biserică, deci ele nu au constituit, nu constituie și nu vor putea constitui niciodată o Sfântă Taină, un Sacrament. Ele sunt nule în fața lui Dumnezeu și, implicit, în fața Bisericii.
Mai mult decât atât, însăși practicarea homosexualității, chiar în afară de pretinsa ”căsătorie” homosexuală, este în ochii lui Dumnezeu un păcat ”grozav de greu” (Facerea 18,20). Vechiul Testament ne relatează cum a decurs convorbirea Domnului (în cadrul vizitei celor trei îngeri) cu Avraam despre Sodoma și Gomora: ”Atunci Domnul a grăit: ”De vreme ce strigătul împotriva Sodomei și Gomorei este mare și păcatul lor grozav de greu. Mă pogor acum să văd dacă faptele lor sunt întocmai precum arată strigarea ajunsă la mine...”(Facerea 18, 20-21). Doi dintre cei trei îngeri luară imediat drumul către Sodoma, dar ”Avraam mai rămase pe loc în fața Domnului ”și încercă să-l înduplece să nu distrugă cetățile, spunându-i: ”Nimici-vei tu pe cel drept odată cu cel păcătos? Poate că se află cincizeci de drepți înlăuntrul cetății; oare prăpădi-vei tu și nu vei cruța locul,pentru cei cincizeci de drepți dinlăuntru? Departe de tine să faci un lucru ca acesta! Să ucizi pe cel drept de-a-valma cu cel rău și să-i meargă celui drept la fel ca nelegiuitului. Departe de tine! Judecătorul a tot pământul oare nu va face dreptate?” (Facerea, 21-25). Dumnezeu îi răspunde că va cruța Sodoma și tot ținutul dacă vor fi 50 de drepți, ”în hatârul lor!” (Facerea 18,26). Așadar, Avraam însuși, deși căuta să salveze Sodoma, folosea cuvintele: ”cel păcătos”, ”cel rău” și ”nelegiuitul”, pentru a-l desemna pe oricare dintre cei dedați acolo la păcatul sodomiei. Având îndoieli că vor fi măcar 50 care să fie drepți, Avraam își continuă rugămintea sub forma unei târguieli, scăzând cifra necesară a celor drepți la 45, apoi 40, apoi 30, apoi 20, apoi 10. Domnul îi răspunde la fiecare cifră că va cruța cetatea, încheind așa: ”Nu o voi pierde pentru cei zece!”(Vezi: Facerea 18,27-32). Ei bine, nu s-au găsit 10 drepți și Sodoma a fost nimicită, dar numai după ce dreptul Lot, cu soția și fiicele lor au fost scoși de înger aproape forțat din cetate, pentru a le fi salvată viața, deoarece ”Dumnezeu, nimicind cetățile, și-a adus aminte de Avraam și a scos pe Lot din mijlocul pieirii...” (Facerea 19,29). Adică, îi promisese lui Avraam că nu-l va da pieirii pe cel drept laolaltă cu cel păcătos. De aici reiese că locuitorii din Sodoma și Gomora, care practicau homosexualitatea, erau socotiți păcătoși de Dumnezeu (de altfel și de Avraam). Gravitatea pedepsei indică și gravitatea păcatului: ”Domnul a turnat asupra Sodomei și asupra Gomorei ploaie de pucioasă și de foc, de la Domnul din cer. Și a prăpădit cetățile acelea și tot ținutul și pe toți locuitorii cetăților și tot ce creștea pe câmpie.” (Facerea 19,24-25).
Acestea se arată în Vechiul Testament despre păcatul grav al homosexualității.
În Noul Testament, avertismentele sunt la fel de elocvente în acest sens. Mântuitorul Cristos s-a referit nu o dată la Sodoma și Gomora, avertizând asupra Zilei Judecății. (Vezi Matei 10, 14-15; 11, 23-24; Luca 10,10-12). Prin aceasta a confirmat adevărul despre pedepsirea acelor cetăți. Sfântul Apostol Petru explică faptul că, Dumnezeu ”a prefăcut în cenusă și a osândit la nimicire orașele Sodoma și Gomora, ca să le pună drept pildă nelegiuiților din viitor.” (2 Petru 2,6). Rețineți bine cuvintele ”din viitor”. Ce înseamnă? Înseamnă că Dumnezeu nu-și schimbă cu nimic poziția referitoare la un asemenea păcat, indiferent cât ar dura acest viitor. Sfântul Apostol Petru îi numește ”nelegiuiți” pe homosexualii din Sodoma, iar faptele lor le numește ”ticăloase”, precizând: ”Dacă Dumnezeu ... l-a scăpat pe Lot cel drept, care suferea de purtarea desfrânată a nelegiuiților, deoarece acest drept, care locuia printre ei, era zi de zi chinuit în sufletul lui cinstit la văzul și auzul faptelor ticăloase, - atunci Domnul știe să-i scape din încercare pe cei evlavioși și să-i păstreze pe nelegiuiți spre a-i pedepsi de ziua judecății, mai ales pe cei care în pofta lor murdară se dedau desfătării trupului ...” (2 Petru 2,4 și 7-10). Așadar, ca și Cristos, și Sfântul Apostol Petru atrage atenția în acest context asupra pedepsei din Ziua Judecății.
De altfel, Sfântul Iuda (e o altă persoană decât Iuda Iscarioteanul care l-a trădat pe Isus) scrie fără ocol: ”Deasemenea Sodoma și Gomora și orașele dimprejur, care ca și ele s-au dedat la desfrâu și au urmat patima împotriva firii, ne stau ca pildă în pedeapsa focului de veci.” (Iuda 7-8). Atenție la această pedeapsă !
Sfântul Apostol Paul, numit și ”Apostolul Neamurilor”, referindu-se la sodomie, o numește ”patimă josnică”, ”nerușinare”, ”rătăcire” etc., vorbind astfel despre păgânii care au rătăcit de la cunoașterea lui Dumnezeu: ”de aceea i-a lăsat Dumnezeu pradă patimilor josnice, căci femeile lor au înlocuit folosirea firească prin aceea împotriva firii. Tot așa și bărbații,au lăsat folosirea firească a femeii și s-au aprins de pofta lor unii pentru alții; au făptuit nerușinarea bărbat cu bărbat, luându-și în ei înșiși răsplata cuvenită rătăcirii lor. Și, tot așa cum ei n-au aflat de cuviință să păstreze cunoașterea lui Dumnezeu, Dumnezeu i-a lăsat pradă minții lor stricate, încât să facă lucruri necuvenite.” (Romani 1, 26-28). Iar în alt loc avertizează fără echivoc: ”Să nu vă amăgiți! Nici desfrânații, nici idolatrii, nici adulterii,nici pederaștii, nici sodomiștii (...) nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.” (1 Cor.6, 9-10). Sfântul Apostol Paul precizează că sodomia se încadrează între faptele care se împotrivesc învățăturii Evangheliei: ”Da, noi știm ... că legea nu este făcută pentru omul drept, ci pentru nelegiuiți și nesupuși, pentru cei fără Dumnezeu și păcătoși, cei ticăloși și pângăritori,ucigași de tată și de mamă, asasini, destrăbălați, sodomiști, negustori de sclavi, mincinoși, sperjuri, și orice se împotrivește învățăturii sănătoase, corespunzătoare cu Evanghelia slăvită a fericitului Dumnezeu, încredințată mie.” (1 Timotei 1, 8-11). Și îndeamnă: ”Vă spun așadar, și martor îl iau pe Domnul: nu vă mai purtați cum se poartă păgânii, în deșertăciunea minții lor. Întunecați la cuget, ei s-au înstrăinat de viața lui Dumnezeu, din cauza neștiinței lor. Deveniți nepăsători, s-au dedat desfrâului până la făptuirea fără saț a oricărei necurății.” (Efeseni 4, 17-19).
Mântuitorul Cristos enumera printre acele ”rele” care ”pătează omul”: ”necurățiile,..., adulterele,..., depravarea.” (Marcu 7, 22-23).
Nu mai e nevoie să insistăm cu alte citate pentru a dovedi că atât Vechiul Testament cât și Noul Testament condamnă moral homosexualitatea.
De ce Dumnezeu s-a pronunțat atât de categoric împotriva homosexualității? Foarte simplu: pentru că este o faptă total opusă planului Său creator, așa cum acesta reiese din primele cuvinte pe care le-a adresat primilor oameni: ”Fiți roditori și vă înmulțiți...” (Facerea 2, 28). Pentru aceasta este nevoie de legătura căsătoriei între un bărbat și o femeie, care pot să procreeze, nu între doi homosexuali, care nu pot să procreeze. Căsătoria între un bărbat și o femeie e conformă planului creator divin, ei devenind colaboratorii lui Dumnezeu la crearea unei noi ființe umane, în vreme ce pretinsa ”căsătorie” între doi homosexuali sau între două lesbiene e contrară planului creator divin, aceștia neputând să nască nimic. Cât de importantă este nașterea copiilor o arată Sfântul Apostol Paul, care scrie că ”femeia (...) se va mântui devenind mamă, numai să stăruiască în credință, dragoste și sfințenie.” (1 Timotei 2, 14-15).
Și aici ajungem la un alt aspect contrar planului creator divin, anume avortul. Crima avortului a luat astăzi proporțiile unui genocid, care amenință fundamentul biologic al poporului, distrugându-l treptat, și totodată distruge indirect și treptat Biserica, deoarece, pentru ca Biserica să aibă credincioși este nevoie ca ei să se nască nu să fie uciși în sânul mamei lor și aruncați la canal ca un gunoi. De aceea, avortul ar trebui să ocupe primul loc în discuțiile despre familie. Întrucât copilul conceput, chiar dacă încă nu s-a născut, este o persoană umană, el are dreptul la viață, iar părinții au datoria să-i apere acest drept, să-l lase să se nască,și nu numai atît, ci și să-l crească și să-l educe. Amândoi părinții au această datorie. Sfântul Apostol Paul cere părinților în privința educării copiilor: ”Voi părinții, ..., creșteți-i la școala și cumințenia Domnului.” (Efeseni 5, 4). Astăzi,când o asemenea educație este confruntată cu atâtea sfidări în școală și în societate părinții trebuie ajutați de preoți să contrabalanseze aceste sfidări. Divorțul este aproape întotdeauna o dramă pentru copii. Să nu se uite cuvintele Sfântului Apostol Pavel în apărarea căsătoriei: ”Căsătoriților însă nu eu le poruncesc, ci Domnul: femeia să nu se despartă de bărbat; dar dacă totuși s-a despărțit, să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul ei, iar bărbatul să nu-și alunge soția.” (1 Corinteni 10-11). Asupra acestor importante probleme de viață ar trebui să stăruie o discuție despre familie și să se dea în finalul ei îndrumări practice pentru preoți și credincioși:
1. - Cum să fie evitate divorțurile.
2. - Cum să fie împăcați soții despărțiți.
3. - Educarea viitorilor soți și a celor căsătoriți în spiritul eroismului creștin, pentru a refuza avorturile și divorțul, pentru a munci serios și cinstit în vederea întreținerii familiei și pentru educarea creștină a copiilor. Vorbim de eroism creștin, deoarece trăim vremuri grele și potrivnice, nu e deloc exagerat să vorbim de purtarea unei cruci în familie, de dragul lui Cristos. Mântuitorul ne-a spus: ”Dacă vrea cineva să mă urmeze, să renunțe la sine însuși, să-și ia crucea și să mă însoțească.” (Marcu 8, 34-35).
Rezumând, iată ce ne spune Dumnezeu despre familie:
1. - Atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament, Dumnezeu respinge categoric și sistematic homosexualitatea și o condamnă cu mare gravitate.
2. - Pretinsa ”căsătorie” între homosexuali este cu totul în afara cerințelor lui Dumnezeu din Vechiul Testament și Noul Testament, din două motive:
a) - În întreaga Biblie (Vechiul Testament și Noul Testament) nu se admite, după voința lui Dumnezeu, decât căsătoria între un bărbat și o femeie.
b) - Întrucât homosexualitatea însăși e arătată de Dumnezeu ca un păcat ”grozav de greu”, o pretinsă ”căsătorie” homosexuală,pe care Dumnezeu nu are cum să o accepte, este tot păcat greu.
3. - În Noul Testament, Cristos - Dumnezeu apără indisolubilitatea Căsătoriei, avertizând: ”Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă.”
Vom încheia, reamintind cuvintele lui Cristos-Dumnezeu: ”Cerul și pământul vor trece; cuvintele mele nu vor trece.” ( Matei 24, 35). Ele rămân veșnice în integralitatea lor. Iar Biserica și morala practică sunt chemate să le urmeze cu fidelitate.
Dacă mai are cineva vreo îndoială că Dumnezeu nu și-a schimbat și nu-și va schimba niciodată atitudinea față de păcatul desfrâului, ca și față de alte păcate, îi amintim ce scrie în Apocalipsă (cartea cu care se încheie Noul Testament): ”Atunci Acela care șade pe tron zise: ”(...). Celor lași însă, și necredincioși, depravați, ucigași, destrăbălați, vrăjitori, idolatri, și tuturor mincinoșilor, în iazul aprins de foc și pucioasă le este partea; aceasta este a doua moarte.” ” (Apocalipsa 21, 5 și 8). Și tot acolo, la încheiere,se scrie: ”Și mi-a zis: ”Să nu pui sub pecete cuvintele profetice ale acestei cărți, căci timpul este aproape (...). Iată, vin în curând, iar răsplata mea cu mine este, ca să plătesc fiecăruia după fapta lui. Eu sunt Alfa și Omega, Întâiul și Ultimul, începutul și sfârșitul. Fericiți cei care își spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieții și să poată intra pe porțile cetății! Afară câinii, vrăjitorii, destrăbălații, ucigașii, idolatrii, și oricine iubește și făptuiește minciuna.” ” (Apocalipsa, 22, 10 și 12-15). Am subliniat ce ne interesează aici. Iar în final se avertizează: ”Pun în vedere oricui ascultă cuvintele profetice ale acestei cărți: ”Dacă cineva va adăuga ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga plăgile scrise în această carte. Iar dacă cineva va șterge din cuvintele acestei cărți profetice, Dumnezeu îi va șterge partea lui la pomul vieții și la cetatea sfântă, despre care s-a scris în această carte!” ” (Apocalipsa 22, 18-19).
Fără îndoială, astăzi Biserica și lumea se află într-un moment de mare cumpănă, în care o decizie greșită în marile probleme ale familiei va avea urmări negative pe cât de ample, pe atât de dramatice. Dumnezeu ne-a vorbit despre voința lui în privința familiei. Una din două: ori o urmăm și suntem în tabăra Lui, ori nu o urmăm și suntem în tabăra opusă Lui. Fiecare este liber să decidă. Noi ne situăm clar și ferm în tabăra lui Dumnezeu.
Preot Profesor Doctor Anton Moisin,
fost profesor la Academia Teologică din Blaj
Profesor Ing. Ioan Moisin, fost Senator al României
