Făcând un mic efort de memorie amintindu-ne textul evanghelic citit în sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului şi a Înălţării sale cu trupul şi cu sufletul la Cer (Lc 10,38-42), putem observa faptul că un aspect esenţial al vieţii creştinului îl constituie ospitalitatea.
Din conţinutul discursurilor lui Isus reiese faptul că a-L urma pe Hristos nu este un lucru uşor de realizat din cauza radicalităţii, a dezlipirii de multe realităţi, de lucruri, de familiari, de cei dragi şi de a-L pune pe Hristos în centrul vieţii; dar nu este simplu nici de a-L primi şi a-L găzdui.
A-L găzdui şi a-L urma pe Hristos par a fi două activităţi opuse; a-L urma presupune o acţiune, acţiunea de a merge, în schimb a-L găzdui presupune o activitate statică. Dar nu sunt opuse, ci se completează una pe cealaltă şi anume, cel care L-a primit pe Hristos înlăuntrul său nu poate să nu-L urmeze, să nu-L propovăduiască, iar cel ce Îl urmează Îl are deja găzduit în inima sa; prin urmare sunt două acţiuni ce se sprijină una pe cealaltă.
Citind textul evanghelic cu ocazia acestei sărbători, apar în mod spontan câteva puncte interogative: Ce înseamnă a primi un oaspete precum Isus? Ce îi cere Isus celui ce îl primeşte? Ce fel de atitudine este cerută pentru ca oaspetele divin să se simtă bine, să se simtă iubit?
Evanghelia ne propune două atitudini diferite în faţa sosirii oaspetelui divin. Pe de-o parte o avem ca exemplu pe Marta, nume aramaic ce înseamnă Doamnă. Ea demonstrează a fi o adevărată doamnă, generoasă şi primitoare. De cealaltă parte o avem pe Maria, sora ei, care din punct de vedere uman nu pare a fi aşa de harnică în comparaţie cu sora ei Marta.
Privind mai în detaliu comportamentul MARIEI, ne dăm seama că ea nu ţine cont de obiceiurile vremii (în vremea aceea femeilor nu le era permis să stea la o masa cu bărbaţii si să poarte discuţii cu ei) şi îşi ascultă dorinţa interioară de a fi discipolă a Învăţătorului, se aşază la picioarele Sale pentru a asculta cuvântul Său. Este ca şi răpită şi distrasă de la orice grijă a casei. Pentru Maria acesta constituie banchetul divin, adevărata hrană pentru viaţă. Restul trece pe locul doi. Ea simte că în aceste momente renaşte, a înţeles ceea ce este fundamental: a fi la picioarele lui Isus şi a asculta ceea ce spune El; lasă la o parte orice activitate oricât de urgentă ar fi în faţa extraordinarului oaspete.
În contrast faţă de atitudinea Mariei este MARTA care se ocupă mult cu servirea mesei. Este zeloasă, harnică, vrea să-i pregătească ce-i mai bun oaspetelui divin, dar are o carenţă, o lipsă, şi anume, preocupările casnice şi grijile o absorb atât de mult încât o îndepărtează de Isus şi îi distrage atenţia de la Cel pe care l-a invitat. Acest fapt o conduce, la urmă, să se gândească numai la ea şi să uite de oaspeţi.
În schimb, adevărata primire şi găzduire pune oaspetele în centrul atenţiei, a grijii, a iubirii. Marta nu îl mai vede pe Isus pentru că se concentrează asupra propriei persoane şi asupra propriei osteneli. Pentru ea nu mai este important să se întrebe de ce are nevoie cu adevărat oaspetele, ci să pregătească cu mult fast masa.
Ori în realitate gestul fundamental al ospitalităţii este să înţelegi nevoile oaspetelui. În cazul lui Isus lucrul fundamental este a şti să îl asculţi şi să ai interes pentru cuvintele lui. De acest lucru are nevoie Isus iar Marta nu îşi dă seama.
Însă Isus o face să înţeleagă că este bucuros pentru că a fost invitat în casă dar nu în felul cum gândeşte Marta sau cum gândeşte lumea. Isus îi propune un nou mod de găzduire: ascultarea cuvântului său şi punerea lui în aplicare. Aceasta este cea mai mare onoare ce se poate oferi oaspetelui divin.
Prin răspunsul dat Martei: „Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti. Dar un lucru trebuieşte…”, Isus îi deschide ochii şi mintea pentru a-i restabili o nouă ordine a lucrurilor în viaţa ei, şi anume: este necesar mai întâi ascultarea cuvântului Mântuitorului şi apoi a trece la desfăşurarea treburilor casnice pentru a-i putea oferi cinstea deplină cuvenită oaspetelui.
Maria în schimb a ales partea cea bună, a ales lucrul fundamental ce nu se va lua de la ea. Prin aceste cuvinte Isus vrea să apere bobul de grâu, sămânţa cuvântului pe care El, semănătorul l-a aruncat în brazda adâncă a sufletului Mariei. De fapt nimeni şi nimic nu poate smulge cuvântul lui Dumnezeu din sufletul omului care l-a primit cu sinceritate, disponibilitate şi iubire.
Ce învăţătură minunată îi propune Isus Martei şi bineînţeles fiecărui creştin. Dacă îşi însuşeşte cineva cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu şi îl păstrează în inima lui, atunci poate să trăiască în mijlocul a o mie de treburi pentru că Hristos îi oferă echilibrul.
Senină şi reînnoită în inima sa, Marta, abia acum se poate întoarce pentru a servi, dar cu un alt spirit, cu o disponibilitate diversă şi astfel banchetul primeşte un alt aspect, aspectul unui banchet divin.
Ca şi creştini să cerem de la Dumnezeu acest nobil şi ceresc dar al ospitalităţii şi mereu să o avem pe Sfânta Fecioară Maria ca model desăvârşit de primire şi găzduire a Cuvântului lui Dumnezeu.
Pr. Aurel Rus
