Iosif din Arimatea aşteaptă Împărăţia lui Dumnezeu. Aşa ne spune Evanghelia. Așteaptă Împărăţia şi primeşte un trup. E puţin ciudat. Similar pe undeva cu aşteptarea Maicii Sfinte, căreia promisiunea Îngerului îi vorbeşte de un tron şi îi apare în faţă doar o cruce.
Ce o avea atât de special acest trup ? Dacă reflectăm cu atenţie, vedem că aşteptarea lui Iosif nu e zadarnică. Împărăţia lui Dumnezeu este iubire. Și privind la acel trup putem vedea imensa şi minunata iubire a lui Dumnezeu pentru noi. Este trupul mort al Fiului Său. Unic. Un Fiu pe care-L iubeşte cu o dragoste fără margini. Și doar privind la trupul acelui Fiu mort pentru noi, putem întelege că suntem iubiţi cu o la fel de nesfârşită iubire.
Atunci când Iosif ia în braţele sale trupul lui Isus, el atinge cu mâinile sale făgăduinţa de iubire veşnică a Tatălui. Deci într-adevăr, aşteaptă Împărăţia lui Dumnezeu şi o şi primeşte. Fiindcă Dumnezeu nu ne înşeală niciodată aşteptările.
Femeile care vin la mormânt au şi ele parte de o surpriză : trupul pus în mormânt la fel ca un bob de grâu nu mai e acolo. Împărăţia a ieşit din mormânt şi e deja în mijlocul nostru. Îngerul le spune: “Nu este aici. A înviat. Mergeţi dar şi spuneţi ucenicilor lui şi lui Petru că va merge în Galileea înainte de voi. Acolo îl veţi vedea.”
Galilea e locul unde a început totul. Este simbolul vieţii noastre de zi cu zi. Învierea ne face să ne întoarcem de la mormintele noastre nu în trecut ci la un nou început. De acum îl găsim pe Domnul în fiecare frântură de viaţă, în cele mai simple şi mai banale lucruri. Peste tot. Pe fiecare dintre noi ne aşteaptă, ne invită, ne întăreşte, ne încurajează. Pe toţi ne însoţeşte până la momentul esenţial: acela în care ne suim şi noi la Tatăl Său şi la Tatăl nostru, la Dumnezeul Lui şi la Dumnezeul nostru. Acolo este adevăratul nostru “Acasă” . Acolo, sus în Cer, este patria mea…
PS Claudiu
Episcopul Curiei
