În Duminica Floriilor în Catedrala Arhiepiscopală “Sfânta Treime”, Domnul, prin iubirea Sa a chemat la slujirea preoţească doi noi slujitori în Via Domnului!
Primind binecuvântarea Preafericirii Sale Cardinal Lucian Mureşan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Greco-Catolice, Preasfințitul Claudiu-Lucian POP, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore prin punerea mâinilor și rugăciune a ridicat la treapta preoției pe diaconii Paul-Mihai MICAN şi Florin-Cristian FETIȚĂ, absolvenți ai facultății de teologie Greco-Catolică, departamentul Blaj, din Universitatea ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca.
Vorbind despre vocația fiecărui creștin de a fi un următor al lui Cristos, Preasfinţia Sa Claudiu a amintit despre rolul fundamental al preotului în viața Bisericii, invitând pe credincioși să însoțească cu rugăciunile lor nu doar pe cei nou hirotoniți ci și pe toți preoții. După modelul celor care îl osanau pe Cristos la intrarea sa în Ierusalimul patimilor, Preasfinția Sa a invitat pe cei prezenți să conștientizeze chemarea fiecăruia la o viață autentic creștină, și urmând exemplul Maiei care varsă din belșug mir pe picioarele Mântuitorului să ofere Mântuitorului întreaga viață.
La încheierea Sfintei Liturghii, noii hirotoniti au mulţumit în primul rând bunului Dumnezeu pentru chemarea sădită în ei şi L-au rugat ca şi de acum înainte să îi însoţească cu Harul şi Binecuvântarea Sa.
I-au multumit în mod special Prea Fericitului Părinte Cardinal Lucian pentru încrederea și sprijinul acordat în toţi aceşti ani precum și pentru binecuvântarea de a primi taina preoţiei. Recunoştinţă şi mulţumiri au adus și Prea Sfinţitului Episcop Claudiu pentru rugăciunea și punerea mâinilor din aceasta binecuvântată zi. Au mulţumit de asemenea soţiilor care i-au susţinut, sprijinit și urmat în aceasta alegere, dar și familiilor în care au crescut în spirit de slujire față de Dumnezeu și Biserică.
Multumirile au continuat cu părinţii profesori de la Institutul Teologic, părinţii formatori şi spirituali și toţi profesorii care au contribuit în aceşti ani de pregătire la formarea lor umană, intelectuală și spirituală, precum și preoților care au oficiat Sfânta Liturghie. Mulțumiri au fost aduse și interpretei de muzică populară Veta BIRIȘ care a însoțit rugăciune cu frumoase pricesne dar și corului Catedralei care a făcut ca celebrarea euharistică să fie și mai solemnă. Mulţumiri s-au adus și tuturor celor prezenţi la Liturghia de hirotonire.
La final noii hitotoniți i-au binecuvântat pe toţi cei prezenţi și totodată i-au asigurat de rugăciunile lor la Altarul Domnului!
M. P.
Sursa Foto: Pr. William Bleiziffer