Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 6
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Biserica să fie umilă şi curajoasă, deschisă şi în mişcare

 
Biserica să fie umilă şi curajoasă, deschisă şi în mişcare
  • 09 Mai 2013
  • 4086
Peste câteva zile se împlinesc două luni de la alegerea papei Francisc la Sediul lui Petru. Una dintre noutăţile cele mai rodnice ale acestui pontificat sunt Sfintele Liturghii pe care le celebrează dimineaţa, în capela Casei Sfânta Marta, ale căror omilii sunt zilnic reproduse în sinteză de Radio Vatican şi de cotidianul L`Osservatore Romano. De cele mai multe ori, în predicile sale Sfântul Părinte porneşte de la câte un fragment din Faptele Apostolilor, deci de la viaţa primei comunităţi creştine la Ierusalim, Episcopul Romei prezentând o frescă asupra Bisericii, asupra identităţii şi misiunii sale.

O Biserică umilă şi curajoasă, în ascultarea Spiritului Sfânt. O Biserică care iese din sine însăşi pentru a merge în periferia lumii. O Biserică ce este mamă, nu "baby sitter", care construieşte punţi şi nu ziduri. O Biserică cu porţile deschise ce este o comunitate de iubire şi nu un ONG.
În mai puţin de două luni, papa Francisc a oferit credincioşilor numeroase elemente de reflecţie asupra a ceea ce înseamnă să trăieşti în Biserică şi să fii Biserică.

Cu limbajul său simplu şi direct, dar în acelaşi timp profund, Papa aminteşte mai ales că fiecare botezat are „o mare responsabilitate”: a-l vesti pe Cristos şi astfel „a duce mai departe Biserica”. A fi creştin „nu este la fel cu a face carieră într-un birou de avocatură”. A fi creştin „este un dar ce ne face să mergem mai departe cu forţa Spiritului Sfânt pentru vestirea lui Isus Cristos”, a atras atenţia Papa. Iată de ce creştinul trebuie să fie mereu în mers, să nu stea niciodată pe loc.

„Când Biserica pierde curajul, pătrunde în aceasta o stare de amorţeală, creştinii devenind călduţi, fără curaj. Acest lucru face foarte rău Bisericii, pentru că amorţeala conduce la închiderea în sine şi la existenţa problemelor între noi; nu mai avem perspective, nici curaj, curajul de a înălţa rugăciuni către cer şi de a vesti Evanghelia” (Sfânta Liturghie, 3 mai).

Putem găsi acest curaj doar dacă ştim să acceptăm Cuvântul Lui Dumnezeu cu inimă umilă, dacă suntem docili şi nu opunem rezistenţă Spiritului Sfânt. Astfel Biserica devine cu adevărat o comunitate a „da”-ului, o comunitate care rămâne în iubirea lui Cristos.

„Noi, bărbaţi şi femei ai Bisericii, ne aflăm în mijlocul unei istorii de iubire: fiecare dintre noi este o verigă din aceast lanţ de iubire. Şi dacă nu înţelegem acest lucru nu înţelegem nimic din ceea ce este Biserica” (Sfânta Liturghie din 3 mai).

Papa atrage atenţia asupra riscurilor la care suntem supuşi dacă ne îndepărtăm de Cristos, când suntem tentaţi de dorinţa de a construi o Biserică după propria măsură. Calea lui Isus nu este cea a ideologiilor şi a moralismelor ce falsifică Evanghelia, a explicat Sfântul Părinte, indicând în mondenitate pericolul cel mai mare pentru Biserică.

Când Biserica devine mondenă, când are înăuntrul ei spiritul lumii, când pacea sa nu este pacea Domnului (…), Biserica este una slabă, o Biserică ce va fi învinsă şi care nu este capabilă să transmită mesajul Evangheliei, mesajul Crucii, scandalul Crucii… nu le poate transmite dacă este mondenă” (Sfânta Liturghie, 30 aprilie).

Dacă este mondenă, Biserica nu merge înainte ci dă înapoi. Acest aspect, evidenţiază Papa, se observă şi în raport cu Conciliul Vatican al II-lea, dorit de Ioan al XXIII-lea. La distanţă de 50 de ani „am făcut tot ceea ce ne-a spus Spiritul Sfânt în Conciliu”, întreabă Pontiful. „Nu. Sărbătorim această aniversare, facem un monument care să nu deranjeze, dar nu dorim schimbare. Mai mult, sunt voci care ar vrea să dea înapoi. Aceasta înseamnă a fi încăpăţânaţi, a voi să-l domesticim pe Spiritul Sfânt, a deveni neînţelepţi şi cu inima înceată” (Sfânta Liturghie, 16 aprilie).

„Pentru a spune lucrurilor pe nume”, atrage atenţia Sfântul Părinte „Spiritul Sfânt ne deranjează pentru că ne pune în mişcare, ne pune la drum, împinge Biserica să meargă mereu înainte”. Desigur, subliniază „Biserica se află mereu între Cruce şi Înviere, între persecuţiile şi mângâierile Domnului”. Dar „acesta este calea de urmat şi cine merge pe drumul acesta nu greşeşte”, a repetat în mai multe rânduri Episcopul Romei, amintind că Biserica este o istorie de iubire şi nu o organizaţie birocratică.

„La această Sfântă Liturghie participă multe mame. Ce aţi zice dacă cineva v-ar spune: Sunteţi organizatoarea acestei case? ”Nu”, aţi răspunde ”eu sunt mama”. Tot astfel Biserica este Mamă, iar noi ne aflăm în mijlocul unei istorii de iubire care merge înainte graţie forţei Spiritului Sfânt iar noi, toţi împreună, suntem o familie în Biserica care este Mama noastră” (Sfânta Liturghie, 24 aprilie).

Sursa: ro.radiovaticana.va