Mărturiile persoanelor care au depășit mari dificultăți datorită întâlnirii cu Dumnezeu.
Un program concentrat pe reculegeri spirituale în școli, îi apropie pe tinerii din Polonia de protagoniștii unor cazuri de convertire deosebite. Obiectivul este acela de a-i invita pe tineri la o întâlnire personală cu Cristos și de a le schimba viața. Aceste lucruri fac parte din itinerariul pentru următoarea Zi Mondială a Tineretului, care se va desfășura în orașul polonez Cracovia, în 2016.
„În vederea pregătirii pentru Ziua Mondială a Tineretului, dorim ca voi să vă elevați, prin intermediul mărturiilor acelora care au descoperit calea spre Cristos”, a spus Pr. Paul Labuda, coordonatorul diecezan pentru ZMT, în dieceza de Swidnica.
Tinerii intră în contact direct cu oamenii care au depășit mari dificultăți datorită întâlnirii lor cu Dumnezeu și care oferă propria mărturie de convertire, după ce au înfruntat realități grave precum toxicomania, alcoolismul sau alte rele moravuri.
Una dintre mărturiile care au avut un impact puternic a fost aceea a Patriciei Hurlak, actriță și regizor, care a recunoscut că a fost cufundată profund în practicile vrăjitoriei. Pentru ea, punctul de plecare a fost reprezentat de superstiții: talismane și horoscoape. Acestea i-au deschis strada spre practici spiritiste și de vrăjitorie, de când era încă foarte tânără. Aceste practici „au agățat-o ca un drog”. Evenimentele supranaturale au trezit în ea farmec și curiozitate, ajungând în punctul de a nu mai putea îndeplini nici o simplă sarcină cotidiană, fără a recurge la ocultism.
În timp ce încă era studentă, folosea cu regularitate un manual de vrăji, pentru a atrage băieți și a obține alte avantaje. În jurul vârstei de 19-20 de ani, a lansat un blestem asupra unei persoane „fără să realizez că i-am făcut rău”. Acestor practici le-a atribuit mai târziu realizările sale profesionale, dar nu a întârziat să realizeze că împlinirea dorințelor sale, nu i-au garantat fericirea.
În frustrarea ei, s-a întrebat cum și-ar putea schimba propria viață. „Dumnezeu mi-a scos în cale un bărbat, un preot exorcist, cu ajutorul căruia am început să-mi schimb viața”, a spus Patricia.
A adăugat: ”În cele din urmă am realizat că Isus mă iubește pentru totdeauna, în mod gratuit, însă nu a putut intra în viața mea, până în momentul în care eu nu l-am invitat”.
Patricia Hurlak i-a invitat pe tineri să fie foarte aproape de Sfânta Euharistie și a participat împreună cu ei la un moment de Adorație Euharistică.
Traducere: Liviu Ursu