Succesiunea evangheliilor duminicale din Postul Mare creează o dinamică spirituală menită să ne ajute să trăim cât mai profund această perioadă. În prima duminică, cea a chemării apostolilor, am fost invitaţi şi noi să ne aducem aminte de momentul în care Domnul ne-a chemat, de momentul în care am simţit consolanţa, chiar dacă misterioasă prezenţa divină şi de felul în care această chemare a marcat identitatea noastră. A doua duminică ne-a confruntat cu sensul şi puterea păcatului în viaţa noastră. Chemarea se concretizează în felul acesta ca luptă împotriva păcatului, în mod special ca luptă împotriva păcatului din viaţa noastră. De aici şi sensul concret al rugăciunii Sfântului Efrem, tipică pentru perioada Postului Mare: “Doamne şi Stăpâne al vieţii mele…dăruieşte-mi mie ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu”. A treia duminică, a Crucii ne arată felul în care chemarea se împlineşte cu adevărat doar dacă există un răspuns pozitiv din partea noastră. Iar răspunsul nostru stă în urmarea lui Cristos, renunţând la acel sine care caută alte căi decât cele ale lui Dumnezeu şi care este atât de uşor manipulat de cel rău. Renunţând şi luând crucea poverilor acestei vieţi în fiecare zi, pe urmele lui Isus şi împreună cu El. Doar dacă vrem: “Dacă cineva vrea să ma urmeze…” spune Domnul. Dumnezeu respectă întotdeauna libertatea noastră.
Duminica de astăzi nu ne vorbeşte de lupta cu noi înşine, cu sinele nostru rebel, ci cu prinţul acestei lumi, cu cel rău. Chemarea noastră pe urmele lui Cristos este implicit o declaraţie de război faţă de el. Ritualul botezului întăreşte acest lucru prin trei exorcisme, urmate de o lepădare de Satana şi de adeziunea faţă de Cristos. Rămâne problema luptei pe care nu doar în momentul botezului o avem de dus, ci zi de zi. Suntem şi noi la fel ca ucenicii, aparent singuri, fiindcă Isus este pe muntele Schimbării la faţă, sau pentru noi, înălţat la ceruri întru mărirea Sa. Şi la fel ca ucenicii din evanghelie suntem neputincioşi. Este de remarcat faptul că momentul luptei împotriva spiritului mut din evanghelia de astăzi este cuprins între două anunţuri ale patimii, morţii şi învierii Fiului Omului. E ca şi cum Isus ne-ar spune că adevărata biruinţă asupra răului se va împlini doar prin moartea şi învierea Sa. Doar atunci au sens cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: “Unde este moarte boldul tău, unde este iadule biruinţa ta?”. Deci lupta noastră, prin post, rugăciune şi orice altă operă creştină, este aceea de a fi cât mai strâns uniţi cu Isus cel înviat, singurul şi adevăratul biruitor al celui rău.
Peste câteva zile vom avea şi bucuria sărbătorii Bunei Vestiri. Iar în Maica Sfântă avem o ocrotitoare specială în nevoinţele noastre. Ca o adevărată Mamă, când îşi apără copiii, sfinţii o numesc: “teribilă, ca o oştire gata de atac”. Nimeni şi nimic nu se va atinge de noi atâta timp cât o vom chema pe Maica Sfântă în ajutor. Cea care dintru început este menită să calce capul şarpelui, va fi lângă noi, aşa cum ne spun şi misticii, chiar şi atunci când doar cu gândul o vom invoca. Acesta este timpul Maicii Sfinte! Să ne încredinţăm ei, iar ea ne va duce întotdeauna aproape, cu fiecare boabă de rozar tot mai aproape de Fiul ei Preaiubit.
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Mc 9,17-32
În vremea aceea unul din mulţime a ridicat glasul si a spus: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are spirit mut. Şi oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. Iar El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine. Şi l-au adus la El. Şi văzându-L pe Iisus, spiritul îndată a zguduit pe copil, şi, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând. Şi l-a întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: din pruncie. Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi. Iar Iisus i-a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele. Iar Iisus, văzând că mulţimea dă năvală, a certat spiritul cel necurat, zicându-i: Spirit mut şi surd, Eu îţi poruncesc: Ieşi din el şi să nu mai intri în el! Şi răcnind şi zguduindu-l cu putere, spiritul a ieşit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, şi el s-a sculat în picioare. Iar după ce a intrat în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? El le-a zis: Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post. Şi, ieşind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să ştie cineva. Căci învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor şi-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia. Ei însă nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe.