Ne vin vești deloc îmbucurătoare de la cititori. O nouă crimă asupra patrimoniului național are loc zilele acestea la Șomcuta Mare, unde biserica greco-catolică din localitate (ortodoxă din 1949) este distrusă de preotul Câmpeanu și cei apropiați lui, fără a avea, din câte se pare, documentele necesare vreunei intervenții asupra monumentului.
Biserica a fost construită de comunitatea românească a Șomcutei, după anul 1892. Pe atunci, toți locuitorii români ai localității erau greco-catolici, singurii ortodocși fiind în satul Văleni, după cum arată datele oficiale ale Regatului Român, din 1930. Biserica a devenit astfel simbolul românismului într-o mică urbe populată în bună parte de evrei și maghiari. După 1949, statul român a desființat Biserica Greco-Catolică, confiscând proprietățile acesteia, distrugând o bună parte a patrimoniului mobil (biblioteci întregi, obiecte de cult) și aruncând în pușcărie preoții și enoriașii care refuzaseră să semneze trecerea la Biserica Ortodoxă.
Atunci, ca și acum, BOR era strâns lipită de trupul statului, indiferent dacă era sau nu comunist, profitând din plin de abuzurile acestuia și înfruptându-se la aceeași masă tovărășească, în timp ce adevărații martiri ai Bisericii, printre care foarte mulți ortodocși, piereau în chinuri și umilințe groaznice în pușcării. Cei care conduc acum BOR aveau însă tresele securistice pe sub sutane, trimițând mulți enoriași de la spovedanie direct la Canal.
După 1990, BOR a ”uitat” să retrocedeze propietățile greco-catolice primite spre folosință de către statul comunist, printre aceste proprietăți aflându-se și biserica din Șomcuta. Preotul de atunci nu le-a dat voie enoriașilor greco-catolici să folosească alternativ biserica, în spiritul unei bune înțelegeri frățești și creștinești. Aflată un timp în litigiu, biserica a rămas a ortodocșilor, greco-catolicii construindu-și o biserică mult mai mică în apropiere. În litigiu au rămas, din câte am aflat, alte bunuri, printre care vechea casă parohială, lăsată în paragină, bineînțeles.
Biserica a fost păstrată într-o bună stare, efectuându-se periodic reparații, astfel încât, din câte spun enoriașii, nu existau probleme care să trebuiască remediate în mod capital. În anii 80, un pictor din localitate (mare pictor de biserici, arhicunoscut și foarte respectat în breaslă și nu numai) a intervenit asupra picturii, însă foarte fin, cu un mare grad de profesionalism, tocmai pentru a nu altera fresca, pe care doar a reîmprospătat-o pe alocuri. Enoriașii ortodocși (dintre care majoritatea covârșitoare fuseseră din familii greco-catolice) s-au împotrivit de asemenea în repetate rânduri intervențiilor în biserică, refuzând inclusiv ca statuile Sfintei Fecioare și ale Sfântului Anton să fie scoase din biserică (și eventual date greco-catolicilor). Toate au fost deci la locul lor, iar biserica a rămas neatinsă.
Cine este iniţiatorul distrugerilor?
Ajungem astfel în anul de grație 2014, când Episcopul Iustin Sigheteanul a venit în vizită în Șomcuta, cu ocazia aniversării corului bisericii. La sfârșitul slujbei, în mijlocul bisericii, i-a vorbit în gura mare și pe un ton răstit preotului Câmpeanu, amintindu-i de față cu toți că mai are doar doi ani să facă ce i s-a ordonat să facă, iar altfel știe ce se va întâmpla. Uitându-se la statuia Sfântului Anton, a strigat că ”aia” trebuie să dispară, s-o ia și s-o dea la ”unguri”. Și toate astea în fața unei audiențe rămase fără replică, venită să sărbătorească existența și activitatea corului… Cu siguranță așa au fost amenințați și alții, și nu doar preoţi, ci și autorități ale statului…
Probabil totul ar fi rămas la nivel de eveniment neplăcut, pe care mulți ar fi dorit să-l uite sau să nu-l fi trăit niciodată, pînă anul acesta, când preotul Câmpeanu, la începutul Postului Mare, s-a apucat să demonteze tot mobilierul din biserică – bănci, amvon, catapeteasmă etc. – și să spargă pereții acoperiți de frescă.
Enoriașii au rămas oripilați, unii chiar au plâns când au văzut distrugerea, dar nimeni nu a luat vreo poziție la vedere, românii au înghițit ca de obicei în sec și s-au lamentat pe la colțuri, au bârfit și înjurat la băute, și au fost foarte revoluționari pe … Facebook, normal.
Cineva a anunțat totuși autoritățile, care se pare că au făcut deja o vizită monumentului național de clasă B și monumentului de ortodoxie Câmpeanu. Nu cunoaștem urmările acestei vizite, decât că, cel puțin deocamdată, lucrările au fost sistate. Puțin cam târziu, având în vedere că o bună parte a mobilierului interior din lemn stă aruncată în bucăți afară, în condiții improprii de umezeală, iar pereții au fost deja sparți și fresca distrusă.
Preotul Câmpeanu a anunțat că este vorba doar de o renovare, dar probabil domnia sa nu a consultat sensul cuvântului în DEX. Tot din comunicatul postat (pe Facebook, din câte ni s-a spus) preotul a anunțat că va fi montată o nouă catapeteasmă (de ce una nouă, cea veche nu avea nimic, era întreagă și intactă) și statuii Maicii Domnului i se va găsi un nou loc, unde enoriașii (ortodocși, care se roagă în fața statuilor de sfinți) să se poată ruga. Despre statuia Sfântului Anton nu se spune nimic…
Totodată, din spusele domnului Câmpeanu, s-a înțeles că biserica va fi repictată, în stil ortodox, bineînțeles. Deci asta era marea renovare, de fapt o distrugere a bisericii vechi și o coafare în stil pravoslavnic. Totul, fără autorizații, din câte se pare. Lucrările, profesioniste până în cel mai mic detaliu, sunt efectuate, așa cum și trebuie la un monument istoric, de către niște ”meșteri mari, calfe și zidari” din Șomcuta, ale căror nume nu le vom spune, fiindcă ei n-au nici o vină că au de mâncat o pâine. Devizul lucrării va fi, desigur, făcut public, în spiritul transparenței activităților financiare ale bisericii ”strămoșești”.
Revolta enoriașilor este practic inexistentă, spiritul civic se pare că nu a ajuns și la Șomcuta, așa că, dacă nici măcar câinii nu mârâie, caravana pravoslavnică trece liniștită spre noi glorii de construcții și picturi fără chitanță. Asta, în timp ce multe biserici vechi din județul Maramureș, majoritatea din lemn, unele din secolele XVII-XVIII, sunt într-o stare jalnică, nesemnalizate turistic, fără drum de acces, fără speranță și viitor.
Inițiativa ortodoxismului extremist și demolator nu este nouă în Maramureș
Tot în aceste zile, și tot în Chioar, are loc ”ortodoxizarea” bisericii din Copalnic-Mănăștur, probabil la ordinele aceluiași episcop pus pe ortodoxizat biserici istorice. Probabil mai sunt și alte cazuri, așteptăm să ne fie semnalate.
Formula a mai fost testată cu mare succes în 2009, cînd preotul ortodox din Săpânța a demolat turla bisericii din incinta Cimitirului Vesel, fostă greco-catolică și ea, efectuând lucrări de ”renovare” (a se citi, distrugere masivă) și asupra zidurilor, în ciuda unui ordin judecătoresc de sistare a lucrărilor. Biserica, aflată în patrimoniul UNESCO împreună cu cimitirul, și-a pierdut astfel statutul de monument istoric, lucru pe care se pare că nu-l cunoaște sau nu-l conștientizează nimeni, asta în cazul în care informația a ajuns la cineva. Din câte cunoaștem, Poliția de Patrimoniu s-a autosesizat și a aplicat amenzi, dar preotul și-a văzut liniștit de treabă, și-a terminat lucrarea, toată lumea a fost mulțumită de minunăția rezultată, iar preotul nu a pățit nimic.
Există numeroase astfel de cazuri, unele vechi biserici, tot monumente istorice, fiind pur și simplu demolate, sub pretextul că ar fi fost șubrede, șubrezirea în unele cazuri fiind absolut voită. Acestea se adaugă la o enorm de lungă listă de ”renovări” făcute de enoriași, ”ca să ne ajute Dumnezeu”, cu uși și ferestre termopan cu tâmplărie pvc albă (că numai așa îi place Domnului), trepte acoperite cu gresie (dacă se poate, lucioasă, ca să te rogi la fiecare pas, mai ales iarna) și balustrade sclipitoare de presfânt inox, ca să aibă de ce să se țină femeile învârstă care și dacă se roagă lunecă pe gresia lucioasă. Că faci din biserica-monument un kitsch manelistic, nu mai contează, ”e frumos, place la toți, așa e tradiția” și enoriașii cu ”firme” mai iau și ei niște bani înapoi din ce au tot dat de-a lungul anilor bisericii. În multe cazuri, preoții sunt absolut neputincioși în fața coratorilor etc.
Toate acestea fac parte dintr-o campanie dezlănțuită de ură a BOR față de tradiție și istorie, față de biserica soră și martiră greco-catolică, față de banii storși de la enoriași și stat. O campanie josnică în fața unei societăți care se vrea laică și care dorește investiții masive în infrastructura rutieră și cea sanitară, nu în biserici unde să se lăfăie farisei îmbuibați și afaceriști. Păcat de acei preoți adevărați, cu har șli bun simț, care își păstoresc turma în condiții uneori grele, trebuind să suporte astfel de lucruri..
Este din ce în ce mai clar că trăim într-o țară în care BOR acționează după capul ei, departe de orice idee creștinească, fără vreo frică sau urmă de bun simț, fără a da socoteală cuiva pentru ce face, fără a avea respect față de istorie și tradiție, și fără frică de Dumnezeul pe care îl are mereu în gură. Dar nu în inimă. Și, toate astea, pe banii noștri, fără număr…
Articolul, în forma lui iniţială, se poate citi AICI.
