Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 5
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Să facem din viața noastră un dar pentru ceilalți

 
Să facem din viața noastră un dar pentru ceilalți
  • 01 Mar 2015
  • 3718
”A asculta de Cristos presupune a adopta mentalitatea misterului său pascal și a porni la drum împreună cu El pentru a face din propria existență un dar de iubire pentru ceilalți”: a spus papa Francisc la rugăciunea «Angelus», în Piața Sfântul Petru, duminică, 1 martie 2015. Razele calde de soare și vremea plăcută din această primă duminică de primăvară romană nu l-au oprit pe Sfântul Părinte să facă două apeluri în favoarea populațiilor din Siria, Irak și Venezuela, care cunosc rigorile războiului și violențelor. 
 
«Dragi frați și surori, duminica trecută liturgia ni l-a prezentat pe Isus ispitit de satana în pustiu, dar biruitor asupra ispitei. În lumina acestei Evanghelii, am devenit din nou conștienți de condiția noastră de păcătoși, dar și de biruința asupra răului oferită celor care întreprind drumul de convertire și, asemenea lui Isus, vor să îndeplinească voința Tatălui. În această a doua duminică din Post, Biserica ne arată țelul acestui itinerar de convertire, și anume, participarea la slava lui Cristos, așa cum strălucește pe chipul său de Slujitor ascultător, care a murit și a înviat pentru noi.
 
Pagina Evangheliei ne relatează evenimentul Schimbării la față, așezat la momentul culminant al slujirii publice a lui Isus. El este pe cale către Ierusalim, unde se vor îndeplini profețiile despre ”Slujitorul lui Dumnezeu” și se va împlini jertfa sa răscumpărătoare. Mulțimile, în fața perspectivei unui Mesia care contrastează cu expectativele lor omenești, l-au abandonat. Nici chiar apostolii nu înțeleg cuvintele prin care Isus vestește finalul misiunii sale în pătimirea glorioasă. Isus atunci arată lui Petru, Iacob și Ioan o anticipare a slavei sale, pentru a-i întări în credință și a-i încuraja să-l urmeze pe calea Crucii. Pe un munte înalt, cufundat în rugăciune, se schimbă la față înaintea lor: chipul său și întreaga sa persoană iradiază o lumină strălucitoare. Cei trei discipoli s-au înspăimântat, în timp ce un nor i-a acoperit și din înălțime – ca la Botezul de la Iordan – răsună glasul Tatălui: ”Acesta este Fiul meu cel iubit, ascultați de El!” (Mc 9,7). Isus este fiul care s-a făcut rob, trimis în lume ca să împlinească prin Cruce planul mântuirii. Adeziunea sa totală la voința Tatălui face umanitatea sa transparentă la gloria lui Dumnezeu, care este Iubire. Isus se revelează astfel drept icoana desăvârșită a Tatălui, iradierea gloriei sale. Este împlinirea revelației; de aceea, alături de El care este schimbat la față, apar Moise și Ilie, care reprezintă Legea și Profeții.
 
Mandatul încredințat discipolilor și nouă este acesta: ”De El să ascultați!”. Să-l ascultați pe Isus. El este Mântuitorul: pe El să-l urmați. A-l asculta pe Cristos, presupune asumarea mentalității misterului său pascal, a se porni la drum împreună cu El pentru a face din propria existență un dar de iubire pentru ceilalți, în ascultare docilă față de voința lui Dumnezeu, printr-o atitudine de detașare de lucrurile lumești și de libertate interioară. Este, necesar, cu alte cuvinte, a fi gata ”să-ți pierzi viața” (cf Mc 8,35), ca să se împlinească planul dumnezeiesc al mântuirii tuturor oamenilor. Împreună cu Petru, Iacob și Ioan, să urcăm și noi pe Muntele Schimbării la față și să ne oprim în contemplarea chipului lui Isus, pentru a-i primi mesajul și a-l traduce în viața noastră; pentru că și noi putem fi schimbați de Iubire. Să ne sprijine pe această cale Fecioara Maria, pe care acum o invocăm prin rugăciunea ”Angelus”».
 
După rugăciunea ”Îngerul Domnului”, papa Francisc a făcut două apeluri legate de situația internațională:
 
• ”Dragi frați și surori, nu încetează, din păcate, să sosească știri dramatice din Siria și Irak, referitoare la violențe, răpiri de persoană și asupriri în dauna creștinilor și a altor grupuri. Pe cei afectați de aceste situații vrem să-i asigurăm că nu i-am dat uitării ci că le suntem aproape și ne rugăm cu stăruință pentru ca să se pună capăt cât mai curând la brutalitatea intolerabilă a căror victimă sunt. Împreună cu membrii Curiei Romane am oferit după această intenție ultima Sfântă Liturghie de la Exercițiile Spirituale, vinerea trecută. În același timp le cer tuturor, după posibilități, să facă în așa fel încât să ușureze suferințele celor care sunt în încercare, deseori numai din cauza credinței pe care o mărturisesc”.
 
• ”Doresc să amintesc și de Venezuela, care trece din nou prin momente de acută încordare. Mă rog pentru victime și, în special, pentru tânărul ucis zilele trecute la San Cristobal. Îi îndemn pe toți la respingerea violenței și la respectarea demnității fiecărei persoane și a sacralității vieții umane, și încurajez la reluarea unui drum comun pentru binele țării, deschizând din nou spații de întâlnire și dialog sincer și constructiv. Încredințez această scumpă națiune mijlocirii de mamă a Fecioarei Maria de la Coromoto”.
Primiți acum și Binecuvântarea apostolică a papei Francisc, invocată duminică la rugăciunea «Angelus», binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.


Sursa:ro.radiovaticana.va