Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


3 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Mesajul Papei pentru Ziua comunicațiilor sociale 2015

 
Mesajul Papei pentru Ziua comunicațiilor sociale 2015
  • 23 Ian 2015
  • 1980

 ”A comunica familia, mediu privilegiat al întâlnirii în gratuitatea iubirii”: este tema Mesajului papei Francisc pentru cea de a 49-a Zi mondială a comunicațiilor sociale. Mesajul a fost prezentat vineri, 23 ianuarie 2015, la Sala de Presă a Sfântului Scaun, în preziua comemorării liturgice a Sfântului Francisc de Sales, ocrotitorul ceresc al presei catolice.

Biserica Catolică marchează anual Ziua mondială a comunicațiilor sociale în penultima duminică a timpului pascal, care în acest an cade pe 17 mai.

Vineri, la conferința de presă au intervenit arhiepiscopul Claudio Maria Celli, președintele Consiliului Pontifical al Comunicațiilor Sociale, și doi experți în științele comunicării, Chiara Giaccardi, și Mauro Magatti, profesori la Universitatea Catolică «Sacro Cuore» din Milano. Cu aceeași ocazie, în cursul dimineții de vineri, arhiepiscopul Celli a prezidat o Sfântă Liturghie în biserica ”Santa Maria in Traspontina”, la care au luat parte reprezentanți ai instituțiilor vaticane și jurnaliști din diferite țări.

Mesajul papei Francisc pentru cea de a 49-a Zi Mondială a Comunicațiilor Sociale (17 mai 2015)
Vă prezentăm mai jos, în traducerea noastră de lucru, textul integral al Mesajului Sfântului Părinte Papa Francisc pentru cea de a 49-a Zi mondială a comunicațiilor sociale 2015.

”Tema familiei – afirmă Papa Francisc încă de la începutul Mesajului său – se află în centrul unei reflecții bisericești profunde și a unui parcurs sinodal care prevede două Sinoade, unul extraordinar – abia încheiat (5-19 octombrie 2014) – și unul ordinar, convocat pentru luna octombrie a.c. (4-25 octombrie 2015). În atare context – afirmă Sfântul Părinte – am considerat oportun ca tema apropiatei Zile mondiale a comunicațiilor sociale să aibă ca punct de referință familia. Familia este, de altfel, primul spațiu în care învățăm să comunicăm. A ne întoarce la acest moment originar ne poate ajuta fie să facem comunicarea mai autentică și umană, fie să privim familia dintr-un nou punct de vedere.

Ne putem lăsa inspirați de icoana din Evanghelie despre vizita Mariei la Elisabeta (Luca 1,39-56). «Când a auzit Elisabeta salutul Mariei – se citește în Evanghelie – a tresărit copilul în sânul ei, iar Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt și a exclamat cu glas puternic: Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul sânului tău!» (vv. 41-42).

Acest episod – continuă papa Francisc în Mesaj – ne arată comunicarea ca pe un dialog care se împletește cu limbajul trupului. Primul răspuns la salutul Mariei îl dă de fapt copilul, tresărind de bucurie în sânul Elisabetei. A tresări pentru bucuria întâlnirii este, într-un anumit sens, arhetipul și simbolul oricărei comunicări, pe care o învățăm chiar înainte de a veni pe lume. Sânul care ne găzduiește este prima «școală» de comunicare, făcută din ascultare și contact trupesc, în care începem să ne familiarizăm cu lumea externă într-un ambient protejat și cu sunetul liniștitor al bătăilor inimii mamei. Această întâlnire între două ființe atât de intime și încă atât de diferite una de alta, o întâlnire plină de promisiuni, este prima noastră experiență de comunicare. Este o experiență pe care toți o avem în comun, pentru că fiecare dintre noi s-a născut dintr-o mamă.

Chiar și după ce am venit pe lume, rămânem, într-un anumit sens, într-un «sân», care este familia. Un sân făcut din persoane diferite, în relație: familia este «locul în care învățăm să conviețuim în diferență» (exhort. ap. Evangelii gaudium, 66). Diferențe de gen și de generații, care comunică mai întâi de toate pentru că se primesc unii pe alții, pentru că între ei există o legătură. Și cu cât evantaiul acestor relații este mai larg, cu atât mai diferite sunt vârstele și mai bogat este mediul nostru de viață. Relația este cea care stă la baza cuvântului, care la rândul său întărește relația. Cuvintele nu le inventăm noi: le putem folosi pentru că le-am primit. În familie învățăm să vorbim în «limba maternă», limba străbunilor noștri (cf 2 Macabei 7,25.27). În familie ne dăm seama că alții ne-au precedat, ne-au pus în condiția de a exista și de a da naștere vieții, la rândul nostru, și de a face ceva bun și frumos. Putem dărui pentru că am primit, și acest circuit virtuos se află în centrul capacității familiei de a se comunica și de a comunica, fiind, într-un sens mai larg, paradigma oricărei comunicări.

Experiența legăturii care există înaintea noastră face astfel încât familia să fie și contextul în care se transmite acea formă fundamentală de comunicare care este rugăciunea. Când mama și tata îi fac să adoarmă pe copiii lor nou născuți, deseori îi încredințează lui Dumnezeu, ca să vegheze asupra lor. Și când sunt un pic mai mari recită împreună cu ei rugăciunile simple, amintindu-i cu afecțiune și pe ceilalți, pe bunici, pe celelalte rude, pe cei bolnavi și suferinzi, pe toți cei care au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. În acest fel, în familie, cei mai mulți dintre noi au învățat dimensiunea religioasă a comunicării, care în creștinism este impregnată de iubire, de iubirea lui Dumnezeu care să dăruiește nouă și pe care noi o oferim celorlalți.

În familie există mai presus de toate capacitatea de a se îmbrățișa, de a se sprijini și însoți, de a descifra privirile și tăcerile, de a râde și de a plânge împreună, între persoane care n-au ales să fie împreună și cu toate acestea sunt atât de importante unele pentru altele, pentru a ne face să înțelegem ce înseamnă cu adevărat comunicarea ca descoperire și construcție de proximitate. Reducerea distanțelor, venind unii în întâmpinarea celorlalți și primindu-se reciproc, este motiv de gratitudine și bucurie: din salutul Mariei și din tresărirea copilului provine binecuvântarea Elisabetei, la care urmează frumoasa cântare «Magnificat», în care Maria preamărește planul de iubire al lui Dumnezeu față de ea și de poporul său. Dintr-un «da» spus cu credință decurg consecințe care merg cu mult dincolo de noi înșine și se răspândesc în lume. «A vizita» presupune a deschide uși, a nu se închide în apartamentele proprii, a ieși, a merge spre celălalt. La rândul ei, familia este vie dacă respiră deschizându-se dincolo de ea însăși, iar familiile care fac aceasta, pot comunica mesajul lor de viață și comuniune, pot aduce mângâiere și speranță familiilor mai rănite, și pot să facă să crească Biserica însăși, care este familie de familii.

Mai mult decât altele, familia este locul în care trăind împreună în viața de zi cu zi, se experimentează limitele proprii și ale celuilalt, micile și marile probleme ale coexistenței, ale căutării înțelegerii. Familia perfectă nu există, dar nu trebuie să ne fie teamă de imperfecțiune, de fragilitate, nici chiar de conflicte; trebuie să învățăm să le înfruntăm în mod constructiv. De aceea, familia în care, cu limitele și păcatele ei, există iubire reciprocă, devine o școală de iertare. Iertarea este o dinamică a comunicării, o comunicare care se uzează, care se întrerupe și care, prin părerea de rău exprimată și primită, poate fi refăcută și ajutată să crească. Un copil care în familie învață să-i asculte pe ceilalți, să vorbească respectuos, exprimându-și punctul de vedere fără a-l nega pe al celuilalt, va fi în societate un constructor de dialog și reconciliere.

Referitor la limite și comunicare, au multe care să ne învețe familiile cu fii afectați de una sau mai multe dizabilități. Deficitul motor, senzorial sau intelectiv este întotdeauna o ispită de a se închide dar prin iubirea părinților, fraților și persoanelor prietene, poate deveni un stimulent de a se deschide, a împărtăși cu ceilalți, de a comunica în mod inclusiv; și poate ajuta școala, parohia, asociațiile să devină mai primitoare față de toți, să nu excludă pe nimeni.

Într-o lume, apoi, în care de foarte multe ori se blestemă, se vorbește de rău, se seamănă neghină, se poluează cu bârfe mediul nostru uman, familia poate fi o școală de comunicare ca binecuvântare. Și aceasta, chiar și acolo unde pare să predomine inevitabilitatea urii și a violenței, când familiile sunt separate între ele de ziduri de piatră sau de zidurile nu mai puțin impenetrabile ale prejudecății și resentimentului, când pare să existe motive bune pentru a spune «Până aici, ajunge!»; în realitate, a binecuvânta în loc de a blestema, a vizita în loc de a respinge, a primi în loc de a combate, este unicul mod de a frânge spirala răului, de a da mărturie că binele este întotdeauna posibil, pentru a educa fiii în spiritul fraternității.

Astăzi media mai moderne, care mai ales pentru cei mai tineri sunt de nerenunțat, pot fie împiedica fie ajuta comunicarea în familie și între familii. O pot împiedica dacă devin un mod de a se sustrage ascultării, de a se izola de co-prezența fizică, prin saturarea oricărui moment de tăcere și de așteptare, dezvățându-se de faptul că «tăcerea este parte integrantă a comunicării și fără aceasta nu există cuvinte dense de conținut» (Benedict XVI, Mesaj pentru cea de 46-a Zi mondială a comunicațiilor sociale, 24.01.2012). O pot înlesni dacă ajută la a povesti și împărtăși cu ceilalți, a rămâne în contact cu cei de departe, a mulțumi și a cere iertare, a face mereu din nou posibilă întâlnirea cu ceilalți. Redescoperind zi de zi acest centru vital care este întâlnirea cu ceilalți, acest «început viu», vom ști să orientăm raportul nostru cu tehnologiile și nu vom lăsa ca noi să fim orientați de acestea. Chiar și în acest domeniu, părinții sunt cei dintâi educatori. Dar nu trebuie lăsați singuri; comunitatea creștină este chemată să le stea alături ca să știe să-i învețe pe copii să trăiască în ambientul comunicativ după criteriile demnității persoanei umane și binelui comun.

Astăzi, provocarea ce se prezintă în fața noastră este, așadar, aceea de a învăța din nou să povestim, nu doar să producem și să consumăm informație. Aceasta este direcția spre care ne împing mijloacele puternice și prețioase ale comunicării contemporane. Informația este importantă dar nu e îndeajuns, pentru că de prea multe ori simplifică, contrapune diferențele și diversele viziuni solicitând alinierea pentru una sau cealaltă, în loc să favorizeze o privire de ansamblu.

Nici chiar familia, în concluzie, nu este un obiect în privința căruia se comunică opinii sau un teren pe care se dau bătălii ideologice, dar un ambient în care se învață a comunica în proximitate și un subiect care comunică, o «comunitate care comunică». O comunitate care știe să însoțească, să facă sărbătoare și să aducă roade. În această privință este posibilă revenirea la o privire capabilă să recunoască faptul că familia continuă să fie o mare resursă și nu doar o problemă sau o instituție în criză. Media tind uneori să prezinte familia ca și cum ar fi un model abstract de acceptat sau de refuzat, de apărat sau de atacat, nu o realitate concretă de trăit; sau ca și cum ar fi o ideologie a cuiva împotriva altcuiva, nu spațiu în care toți învățăm ce înseamnă a comunica în iubirea primită și dăruită. A povesti înseamnă, în schimb, a înțelege că viețile noastre se împletesc într-o urzeală unitară, că vocile sunt multiple și că fiecare este de neînlocuit.

Familia cea mai frumoasă, protagonistă și nu problemă, este cea care știe să comunice, pornind de la mărturie, frumusețea și valoarea raportului dintre bărbat și femeie și a raportului dintre părinți și copii. Nu ne zbatem ca să apărăm trecutul, dar lucrăm cu răbdare și încredere, în toate ambientele în care locuim zi de zi, ca să construim viitorul”.



Sursa:ro.radiovaticana.va