În încercarea de a fi cât mai utili şi cât mai aproape de voi, anul 2015 ne găseşte cu site-ul e-communio.ro înnoit. Deşi susţinut în mod exclusiv de persoane care îşi oferă talentele şi timpul în mod benevol, am încercat să ţinem cont, în măsura posibilităţilor, de sugestiile şi de criticile constructive ale multora dintre voi. Am încercat astfel ca împreună să fim tot mai mult în “communio” prin ceea ce internetul oferă atât ca şi posibilităţi, cât şi ca bogăţie de informaţii de calitate. Pentru că această comuniune electronică este doar un simbol al comuniunii reale dintre noi, liturghia lunară ne uneşte şi ne aduce aminte de legătura profundă ce-i uneşte pe toţi fii şi fiicele lui Dumnezeu de pe acest pământ.
Cerând binecuvantarea Domnului şi ocrotirea Maicii Sfinte peste toţi în acest Nou An, îi încredinţez de rugaciunea mea în mod special pe toţi cei care, nevăzuţi, de dincolo de interfaţa site-ului, fac prin munca lor posibilă acestă minunată “e-communio” dintre noi”!
Ps. Claudiu