Reluarea relaţiilor diplomatice între SUA şi Cuba reprezintă cel mai mare succes al diplomaţiei foarte discrete a Vaticanului din ultimii 30 de ani, scrie The Guardian.
Aşa cum ambele state au admis în declaraţiile lor, Papa Francisc şi trimişii săi au avut roluri cheie în acest demers.
Singurul succes comparabil pentru o mediere realizată de diplomaţii de la Vatican a avut loc în 1984, când aceştia au ajutat la stoparea unei dispute extrem de periculoase la graniţa dintre Chile şi Argentina, privind posesia insulelor din canalul Beagle (din arhipelagul Ţara de Foc).
Ambele părti au fost de acord cu faptul că legătura dintre SUA şi Cuba a beneficiat de un avânt vital din scrisorile trimise de Papa Francisc către Barack Obama şi Raul Castro vara trecută.
De asemenea, Vaticanul a găzduit delegaţii din cele două ţări, care au purtat aici negocieri importante.
Preşedintele Barack Obama a discutat cu Papa chestiunea relaţiilor cu Cuba în timpul vizitei sale la Vatican în luna martie şi a continuat de atunci colaborarea şi Sfântul Scaun.
Sursa:www.hotnews.ro