Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 6
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Zidurile neascultării (Audio)

 
Zidurile neascultării (Audio)
  • 15 Noi 2014
  • 4451
Meditație pentru Duminica a XXV-a după Rusalii (a Samarineanului milostiv) Ev. Lc 10,25-37.
De la Ierusalim la Ierihon, de la Ierihon la Ierusalim... Cât de mult batem și noi acest drum, chiar fără să ne dăm seama de multe ori. Și dacă ne uităm bine, cu ușurință reușim să distingem urmele pașilor noștri. Ierusalim este cetatea lui Dumnezeu, locul sfânt înspre care tindem întreaga noastră viață, până să ajungem la Ierusalimul ceresc, destinația noastră finală. Ierihonul în schimb este cetatea-simbol a neascultării. O cetate ce-și închide porțile în fața lui Dumnezeu și a poporului Său atunci când acesta se întoarce din exil. De aceea nu doar e dărâmată în sunetele trâmbițelor dar și însoțită de o sentința extrem de dură: “blestemat tot cel ce va rezidi Ierihonul!”.

Cu toate acestea, dacă aveți șansa de a merge în Țara Sfântă, puteți vedea și astăzi cetatea Ierihonului. Iar dacă în schimb nu aveți o astfel de posibilitate, seara, înainte de culcare, închideți ochii și gândiți-vă la felul în care a trecut ziua. Fără prea multă dificultate, cred că fiecare dintre noi putem distinge urme mai mici sau mai mari ale Ierihonului, ale neascultării față de Dumnezeu și față de poruncile sale, ce se ivesc încontinuu în sufletele noastre. E adevărat că Domnul ne-a pus la dispoziție și mijloacele de a ne debarasa de astfel de nefaste vestigii. Și la fiecare Sfântă Spovadă, atunci când ne mărturisim păcatele și neascultarea, mărturisind deopotrivă iubirea și îndurarea nemărginită a Cerului, zidurile se sfărâmă, iar semeția lor se topește precum ceara în fața focului.



La fel ca omul din evanghelie, atunci când ne îndepărtăm de templul lui Dumnezeu, tâlharii au acces la viața și la bunurile noastre. Padre Pio spunea că după Învierea Mântuitorului, diavolul este precum un câine legat: nu se poate apropia de noi. Însă noi avem teribila libertate de a ne apropia de el. Și nu de puține ori suntem despuiați de demnitatea noastră, prădați de darurile Cerului, iar prin rănile lăsate, viața dumnezeiască se scurge din noi. Însă un Samarinean, milostiv, îndurător și plin de iubire, se apleacă încontinuu asupra noastră. Și din înălțimea Cerului revarsă peste noi apa Botezului și vinul Euharistiei. Ne unge cu balsamul iertării și a vindecării. Și până la întoarcerea Lui, ne dă în grijă Bisericii, cea care pe toți îi primește, și-i hrănește, și-i îngrijește, cu iubire și fără de arginți, fiindcă dăruiește din darurile primite de la Domnul.

Copleșiți de o astfel de infinită iubire și purtare de grijă, ne rămâne un singur lucru de împlinit: mergând, să facem și noi la fel!

PS Claudiu
Episcopul Curiei


Ev Lc 10,25-37

În vremea aceea, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi. Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă, Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea.