Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


6 - = 4
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Tic, tac... (AUDIO)

 
Tic, tac... (AUDIO)
  • 01 Noi 2014
  • 2999
Meditație pentru Duminica a XXII-a după Rusalii (a Bogatului nemilostiv) Lc 16,19-31
De cele mai multe ori, noi oamenii nu vedem mai departe de lungul nasului. Ni se pare că tot ceea ce facem începe acum şi se sfârşeşte în clipa imediat următoare. Pe undeva e ca şi cum am scrie folosind o tastatură, însă fără să avem un ecran unde să vedem ce am scris. Sfânta Scriptură e un fel de astfel de ecran care ne dezvăluie rezultatul a ceea ce facem. Ne spune ce rezultat obţinem atunci când apăsăm una sau alta dintre tastele vieţii noastre. Fratele Mihai din Prilog, de exemplu, vorbea despre efectele cuvintelor pe care le folosim, spunând că va trebui să dăm socoteală pentru fiecare cuvânt folosit, deoarece cuvântul nostru, după chipul şi asemănarea Cuvântului lui Dumnezeu, are puterea de a crea sau a distruge. Mai mult, spunea că pentru un “da” în loc de “nu”, sau un “nu” în loc de “da”, va trebui să dăm socoteală cu o săptămână de Purgator! Nu-i aşa că parcă ne trec fiori pe şira spinării?

Evanghelia de astăzi ne spune pe undeva acelaşi lucru: acţiunile noastre, chiar cele ce par neînsemnate pentru noi, au o consecinţă concretă în eternitate. De fapt ceea ce se întâmplă în lumea noastră, ocupă doar câteva versete din evanghelia de astăzi. Restul este dedicat efectelor pe care acestea le provoacă în viaţa de apoi. Bogatul de astăzi nu pare să facă ceva cu adevărat rău. Canalele de televiziune şi emisiunile lor de ştiri ne umplu mintea cu fapte atât de grave încât bogatul nostru pare un sfânt: nu pare să fi furat, nici să fi dat în cap cuiva, nu face parte din vreo bandă de interlopi. Nu face nici măcar politică!

Problema lui pare una minoră: trece, fără să-l vadă, pe lângă un biet sărman, Lazăr, ce stă la poarta casei lui. Un Lazăr ce nu reclamă nimic. Ar dori, ce-i drept, ne spune evanghelia, să se sature cu ce cade de la masa bogatului. Dar totul rămâne la nivelul intim al dorinţei... Câte nu ne dorim şi noi!

Această aparent minoră lipsă a bogatului, îşi revelează însă cu adevărat efectul în perspectiva vieţii veşnice. Şi separaţia pe care în această viaţă omul nostru o crează între el şi Lazăr, devine în eternitate o prăpastie de netrecut. Isus ne dezvăluie cea dintâi şi mai mare lege în iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, vorbindu-ne de felul în care lipsa noastră de atenţie faţă de cei de lângă noi, este de fapt o lipsă de atenţie şi de iubire faţă de Dumnezeu şi invers.



Ce înseamnă toate acestea? Că trebuie să trăim de acum înainte într-un stres continuu, uitându-ne şi unde păşim, şi ce spunem, şi ce facem? Nici vorbă! E cineva care a luat deja asupra Lui faptele mâinilor noastre, urmele paşilor noştri, efectele vorbelor noastre. Fiecare picătură din Preasfântul Sânge a Fiului lui Dumnezeu s-a vărsat pentru noi... Pentru a ne face liberi şi responsabili fii ai lui Dumnezeu.

Avem Sfânta Scriptură! Avem pe Cineva care a înviat din morţi pentru noi! E adevărat, ne-o spune evanghelia de astăzi, nu sunt argumente valabile în faţa celui ce nu vrea să creadă. Suntem tragici omnipotenţi decidenţi ai destinului nostru. Faptele noastre cu parfum de eternitatea sunt la latitudinea noastră. La fel şi eternitatea: una fericită în sânul lui Avram, sau alta, dincolo de prăpastie. Singurul lucru care ne depăşeşte puterile este timpul. Un timp limitat, dincolo de care se sfărâmă atotputernicia noastră. Tic, tac...

PS Claudiu
Episcopul Curiei


Lc 16,19-31
Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, Poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, Căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi.