Veșnicia intră în istoria omenirii de multe ori în moduri de neînțeles. Dumnezeu face promisiuni, dar nu ne dă un termen. Pelerinii care vizitează altarul de la Fatima intră într-o piață uriașa, iar locul aparițiilor este marcat de o mică capelă. Pe cealaltă parte aceștia găsesc o biserică mare la capătul căreia se găsește o altă capelă destinată adorațiilor, dar și confesiunilor. În afară spațiului principal se află o reconstrucție a unei secțiuni a zidului Berlinului, semn tangibil a ceea ce Fecioara Maria a vestit cu aproape un secol în urmă. Comunismul în Rusia și în celalalte națiuni s-a prăbușit, dar cu toate astea efectele păcatului sunt încă între noi.
Comunismul și secularismul
Comunismul a impus un mod de viață bazat pe presupunerea că Dumnezeu nu există, iar secularismul este partenerul acestuia. Printr-o ironie a istoriei, cu câteva săptămâni în urmă Națiunile Unite ale Rusiei s-au unit pentru a se opune Statelor Unite, dar și Europei de Vest care au vrut să declare uciderea unui copil nenăscut un drept universal. În aceste condiții cine este de partea greșită a istoriei acum?
Acestă campanie a adus la suprafața un sentiment anti-religios, în cea mai mare parte anti catolic. Secularizarea culturii noastre este o problemă care depășește cu mult politicul sau rezultatul alegerilor.
Vorbind în urmă cu câțiva ani unui grup de preoți, într-o situație total diferită de cea actuală, am încercat să exprim că într-o bună zi putem asista la o secularizare completa a societății. Răspunzând la o întrebare, nu am scris niciun cuvânt și asta pentru că acestea au fost capturate de către un smartphone, cuvinte care mai târziu au devenit virale întâi pe Wikipedia, apoi în altă parte. Am spus -și s-a transmis corect- că mă aștept să mor într-un pat, succesorul meu în închisoare, iar succesorul său cel mai probabil martir într-o piață publică. A fost însă omisă ultima parte, cea referitoare la succesorul episcopului martir: “Succesorul său va colecta rămășițele unei societăți ruinate și care încet va ajuta la reconstrucția civilizației, așa cum Biserica a făcut acest lucru de mai multe ori de-a lungul istoriei.”
Dumnezeu susține omenirea
Dumnezeu susține lumea, atât în vremuri bune cât și în vremuri grele. Catolicii, împreună cu mulți alții, cred că doar o singură persoană a trecut și a răscumpărat istoria: Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, capul trupului său, Biserică. Cei care se adună la bază Crucii și a Mormântului gol, indiferent de naționalitate, sunt de partea dreaptă a istoriei. Cei care îi amenință adepții sau îi persecută, pretind întotdeauna că vin cu ceva nou și asta doar pentru a da anumite variații istoriei, păcatului și al asupririi umane. Nu e nimic nou în progresul păcatului chiar și atunci când e promovat că fiind ceva “luminat”.
Notă : Cardinalul și Arhiepiscopul de Chicago, Francis George, bolnav de ceva vreme , având în vedere înrăutățirea stării sale începând cu luna aprilie a anului trecut, a cerut Vaticanului începerea procesului pentru a-i găsi un succesor. Textul prezentat mai sus este un extras dintr-un articol publicat pe blogul său din noiembrie 2012.
Traducere: Orian Remus
Sursa:www.bastabugie.it