Au fost convinşi de proprii fii să aleagă eutanasia
de Benedetta Frigerio
Soţii François şi Anne Schiedts din Bruxelles (Belgia), şi-au pus capăt zilelor prin eutanasie, cu acordul copiilor, la vârsta de 89 respectiv 86 de ani, după 63 de ani de căsătorie fericită. Cuplul, mort pe 17 iunie, a lăsat înainte să moară un amplu interviu pe portalul belgian Moustique, interviu la care a participat şi unul dintre fii.
Frica de singurătate. Nici unul dintre cei doi nu era bolnav în stare terminală, chiar dacă el se trata de 20 de ani de tumoare la prostate, în timp ce ea era oarbă la un ochi şi aproape surdă. Dar nu acesta este motivul pentru care cei doi bătrâni au ales să se sinucidă: “Vrem să plecăm împreună pentru că ne este frică de viitor”, au declarat jurnalistului, explicând că “mai presus de toate ne este teamă să rămânem singuri, cu toate consecinţele de singurătate”. Cuplul, care avea trei fii, a adăugat că, doresc să părăsească această lume şi pentru calitatea deteriorată a vieţii.
Mai bine lovitura medicului. Iniţial, cei doi soţi s-au gândit să-şi pună capăt zilelor pe data de 5 februarie 2015, atunci când ar fi împlinit 64 de ani de căsătorie. Dar pentru că “este nevoie de mult curaj pentru a sări de la etajul 20”, sau “a te arunca într-un canal”, şi-au planificat să ia doze masive de medicamente şi să-şi pună un sac pe cap. “Totuşi, în ultimul moment ne-am informat proprii copii”. Unul dintre ei, Jean-Paul, de 55 de ani, în loc să-i împiedice, le-a recomandat eutanasia: “Un medic care îţi dă o înţepătură şi te lasă să adormi uşor, nu îţi cere nici măcar să ai curaj”.
“Am crezut că sunt un monstru”. A mai rămas doar găsirea medicului dispus să ucidă cuplul de bătrâni. Fiul s-a angajat să-l caute. Primul căruia s-a adresat a fost medicul care s-a îngrijit de bătrâni şi care a replicat: “Domnule, eu am făcut jurâmântul lui Hipocrate, eu dau viaţa, nu moartea”. “Am rămas uluit. Pentru un moment am crezut că sunt un monstru şi că nu mai sunt în ton cu realitatea, ca şi cum părinţii mei mi-ar fi spălat creierul”. Mama insista deseori, spunând: “Suntem prea mulţi pe pământ. Nu mai sunt bani pentru plata pensiilor. Pentru tineri nu este de lucru îndeajuns (…) De ce nu ne lasă să plecăm?”. Dar, pentru a-i linişti, Jean-Paul a găsit disponibilitate în Flandra, o parte din Belgia, unde se pot verifica 82 % din cazurile de eutanasie, de când a fost legalizată în 2002. “Ne-am gândit la alt medic. Încă de la prima conversaţie telefonică am găsit o lume diferită. O voce prietenoasă şi caldă mi-a spus că ar putea să ne ajute”: “Da, ceea ce ceri se poate face. Da, aceasta este o întrebare normală”.
“Nu ştiam că ne iubesc atât de mult”. În scurt timp, totul a fost aranjat. “fără fiul şi fără fiica noastră nu am fi reuşit”, a comentat François şi Anne, exprimându-şi recunoştiinţa. Şi explicând că în faţa ideei de a muri se simţeau fericiţi şi nu trişti, au amintit reacţia lor la vestea că totul era pregătit: “Când ni s-a spus că putem pleca din viaţă împreună cu uşurinţă, ni se părea că plutim deasupra unui nor: ca atunci când ieşi dintr-un tunel şi dintr-o dată apare lumina”.
Fiul, la rândul său, şi-a exprimat satisfacţia în faţa jurnalistului, atunci când şi-a auzit părinţii vorbind despre moarte “ca despre o vacanţă frumoasă”, reiterând că “eutanasia este soluţia cea mai bună”, deoarece dacă unul (dintre cei doi) moare, cel care rămâne ar trăi într-o lume foarte tristă şi într-o dependenţă totală de noi”. Şi copiii nu ar fi în măsură să-i viziteze în fiecare zi. “Mai bine eutanasia pentru toţi, pentru că dacă laşi destinul să-şi urmeze cursul, unul dintre cei doi rămâne singur”. Înainte de a muri părinţii, Jean-Paul a spus că se simte “trist”, întrucât “ în fond ne pierdem tatăl şi mama”. Dar tatăl a ţinut să-l liniştească definitiv: “N-am ştiut că suntem iubiţi atât de mult”.
Dar nu uitaţi, primul medic le-a spus: “Domnule, eu am făcut jurâmântul lui Hipocrate, eu dau viaţa, nu moartea”. Aceasta este normalitatea! Viaţa este sacră!
Traducere: Liviu Ursu
Sursa:www.tempi.it
