Cum ar fi lumea dacă omul ar reuşi să înlăture orice diferență? Ce s-ar întâmpla în cazul în care suferința ar fi în cele din urmă eliminată, împreună cu răul și războiul? Ce s-ar întâmpla dacă, cu prețul de a-şi a pierde libertatea, omul ar ajunge la unele dintre cele mai mari aspirațiile ale sale?
Eradicarea răului. Filmul The Giver, ecranizare a romanului lui Lois Lowry din 1993, răspunde la aceste întrebări. În centrul dramei sunt locuitorii unei "comunități" menite să fie perfectă, în care apare paradoxul unei utopii: pentru a eradica răul se ajunge la violentarea educaţională a omului, controlândul prin doze zilnice de anestezic al dorinței, astfel încât să nu se piardă, și lipsindu-l de memorie, să nu fie nostalgic după măreția trecutului.
Eliminarea libertăţii. "Oamenii sunt slabi. Când oamenii au libertatea de a alege, fac alegeri greșite." Astfel, șeful Consiliului Bătrânilor (Meryl Streep) justifică modul în care acesta conduce Comunitatea, eliminând diferenţele dintre bogați și săraci, forțând fiecare cetățean de a efectua anumite sarcini. Consiliul a convins oamenii că orice normă sau lege adoptată de către cei aflați la putere este în mod inerent corectă. Pentru a evita ca oamenii să greșească, familiile sunt alcătuite dintr-un bărbat și o femeie asexuaţi, nuclee în care este imposibil de a se certa dar în care iubirea lipsește, trăind doar un respect formal. Copiii aflaţi în grija lor, produşi şi selectaţi de geneticieni, sunt foarte sănătoşi, prietenoşi, în imposibilitatea de a încălca reguli, dar, de asemenea, incapabili să pună întrebările cele mai simple.
Moartea programată. În această comunitate este liniște și nu există nici un semn de bătrânețe sau de boală, pentru că atunci când acestea apar este activat procesul despărţirii, a moarţii programate de către Consiliu. Evident, nici un locuitor nu poate aspira la o schimbare, nevăzând și fiind domesticiţi de a trăi existența clasei de mijloc garantată de către bătrâni, care au avut grijă să le elimine amintirile sau rănile ce ar putea trezi în ei strigăte și dorințe ale omului.
Antidotul sistemului. Ar părea imposibilă ieşirea din această situaţie care privează omul de gustul pentru viață. În schimb, chiar și în cadrul Comunității, există un punct slab: The Giver (Jeff Bridges), care are memoria istoriei necesară sistemului pentru a se ridica și pentru a nu face greșelile din trecut și care trebuie să predea cunoștințele sale unei persoane anume aleasă. Cel care primeşte această misiune este tânărul Jones (Brenton Thwaites), care înţelegând pentru prima dată ceea ce sunt binele și dragostea, devine imediat conștient de cât de groaznică este societatea aparent ideală în care a crescut. Jones, deși speriat de durerea necunoscută până atunci și tulburat de conflictele isoriei, decide să accepte umanitatea aşa cum este, în întregime, descoperind necesitatea sacrificiului pentru a experimenta frumusețea, importanța durerii pentru a aspira la bine sau boala pentru afla mai multe despre caritate și ospitalitate.
Rebeliunea. Când Jones face cunoscută iubirea prietenilor săi, încep şi aceştia să tânjească după libertatea de a se opune impostorului. Rebeliunea protagonistului este împotriva unei lumi aparent confortabile, dar care este anesteziată. Poate că multe școli americane care au interzis romanul, considerat prea violent, împiedicând citirea lui în școli, ar trebui să se gândească din nou.
Traducere: ACC
Sursa:www.tempi.it
