Duminică, 8 noiembrie a.c., papa Leon al XIV-lea a încheiat vizita în Uruguay și a ajuns în cursul după-amiezii în Argentina pentru a doua etapă a călătoriei sale apostolice în trei țări din America Latină (6-17 noiembrie). Papa a făcut o lectură creștină a priorităților unei națiuni cu un mare potențial și a adus un omagiu predecesorului său, spunând că, într-un anumit sens, parcurge calea inversă și vine în patria unde papa Francisc a primit credința.
”Am venit ca Succesor al apostolului Petru și, prin urmare, ca păstor de suflete. Doresc să întâlnesc Biserica ce merge pe cale în această țară și să mă adresez, de asemenea, întregii națiuni și celor cărora le-a fost încredințată îndatorirea de a o sluji. Biserica însoțește viața popoarelor prin misiune care i-a fost încredințată. De aceea, ea dorește să ofere, chiar și celor care îndeplinesc funcții publice, un cuvânt inspirat din Evanghelie și menit să tuteleze demnitatea oricărei persoane, concordia și binele comun”: a spus papa Leon al XIV-lea duminică, 8 noiembrie a.c., în primul discurs al călătoriei sale apostolice în Argentina, cu ocazia vizitei efectuată la sediul președinției Republicii Argentina din Buenos Aires. Erau prezenți președintele Javier Gerardo Milei, mai mulți reprezentanți ai societății civile și numeroși membri ai Corpului Diplomatic.
Sfântul Părinte a ajuns duminică la Buenos Aires după ce a încheiat în cursul zilei etapa călătoriei sale apostolice în Uruguay (6-8 noiembrie).
O vizită în patria papei Francisc
Prima întâlnire a vizitei în Argentina a fost, potrivit protocolului, la sediul președinției Republicii, așa-numita ”Casa Rosada”. Succesiv, papa a mers în Palatul Libertatea pentru primul discurs al său la Buenos Aires, iar prima referință din discursul său, întrerupt de nenumărate ori de aplauzele celor prezenți, nu putea să nu fie un omagiu adus predecesorului său de origine argentiniană. ”Venirea mea în această țară”, a spus Leon al XIV-lea vorbind în spaniolă, ”are pentru mine o semnificație specială. Timp de 12 ani, Biserica universală a ascultat glasul unui pontif argentinian, care a dus cu sine, în memoria și inima sa, locurile, persoanele și credința pe care a primit-o aici. Astăzi, urmându-l în slujirea petrină, eu parcurg într-un anumit sens calea inversă și vin în patria unde papa Francisc a început drumul care, mai târziu, avea să se împletească cu cel al întregii Biserici. A mă apropia de țara în care el a crescut înseamnă, de asemenea, a mă apropia de o istorie mult mai vastă, cu generații de bărbați și femei care, înainte de el și după el, au primit această patrie și au lăsat în ea ceva din ei înșiși”.
Armonia diferențelor
”Unii s-au născut aici, alții au venit de departe și au găsit o casă, iar alții aparțin popoarelor indigene, a căror prezență precedă nașterea națiunii. Din acea întâlnire dintre origini și experiențe diferite a prins contur, cu trecerea timpului, un popor care a știut să-și deschidă porțile, să facă spațiu celui care venea și să mențină, chiar și în timpurile grele, o remarcabilă capacitate de a se ridica și de a merge mai departe. Toți au contribuit la formarea Argentinei pe care astăzi am bucuria să o vizitez. Nicio generație nu construiește patria pornind de la zero, dar o primește. Aceasta se face prin intermediul unei limbi și al legăturilor care au precedat-o, prin instituții fondate de alții și bunuri care au crescut datorită muncii depuse de mulți alții. Istoria păstrează motive de gratitudine, dar și amintiri dureroase. Îi revine fiecărei generații să discearnă ceea ce merită să fie păstrat, să înfrunte urmările injuste ale trecutului și să mărească patrimoniul material și spiritual comun. Patria care astăzi este în mâinile voastre mâine va fi moștenirea altora”.
O țară și o cultură
”Cultura oferă câteva din manifestările cele mai caracteristice ale acestei moșteniri, iar Argentina a știut să se exprime printr-o voce ușor de recunoscut cu mult peste frontierele sale: prin Martín Fierro, al lui José Hernández, prin paginile lui Jorge Luis Borges, prin operele multor scriitori care au îmbogățit limba spaniolă cu accentele de pe Rio de la Plata; prin tango, născut din întâlnirea dintre cartiere, porturi și origini diferite. Același lucru este valabil pentru muzica și tradițiile din interiorul teritoriului, pentru teatrul și gesturile zilnice simple, precum un mate împărțit cu alții, care transformă o pauză într-o ocazie de conversație și apropiere. Sunt expresii ale unei memorii colective unice, moștenită de generațiile trecute și încredințată fanteziei celor care vin mai târziu”.
Trecutul, credința și democrația
”În această moștenire”, a continuat Sfântul Părinte, ”este profund înrădăcinată credința creștină. Amprenta ei traversează memoria națiunii și rămâne vie în nenumărați argentinieni care au găsit în Evanghelie o sursă de sens, speranță și fraternitate. A împărtăși o unică moștenire cere, de asemenea, a învăța să conviețuim, chiar și în prezența unor divergențe de gândire. Istoria ne învață cât de mult poate să crească un popor atunci când diferențele lui se transformă într-o ocazie de dialog și de întâlnire. Din acest motiv, chiar și democrația aparține moștenirii care trebuie păstrată. A-și alege guvernanții prin vot universal, a participa la viața publică, a-și exprima liber propriile convingeri, a avea încredere în lege și a recunoaște în instituții un spațiu comun, sunt bunuri care se consolidează în timp și pe care fiecare generație este chemată să le păstreze și să le întărească (cf. sfântul Ioan Paul al II-lea, scrisoarea enciclică Centesimus annus, 1 mai 1991, nr. 46). Democrația se întărește și prin modul fiecăruia de a acționa în viața publică: prin disponibilitatea de a asculta, atenția acordată cuvintelor, căutarea răbdătoare a unor înțelegeri și capacitatea de a recunoaște în cel care are altă opinie un conațional cu care se împarte același destin. În acest fel, se creează încrederea care îi permite unei societăți să înfrunte propriile diversități fără a pierde conștiința privitoare la cele care o țin unită. Celor care au primit funcții publice le revine o îndatorire deosebit de angajantă. Autoritatea ajunge la semnificația ei cea mai înaltă atunci când este exercitată ca o slujire, când știe să vadă dincolo de ceea ce este imediat și când își folosește capacitățile în grija față de ceea ce aparține tuturor. Cel care o exercită are și datoria de a acționa cu prudență, de a recunoaște limitele puterii care i-a fost acordată și de a orienta propriile decizii către binele întregii comunități (cf. sfântul Ioan al XXIII-lea, scrisoarea enciclică Pacem in terris, 11 aprilie 1963, nn. 53-60)”.
Edificarea binelui comun
”Binele comun căruia autoritatea îi este dedicată”, a spus în continuare papa Leon al XIV-lea, ”trebuie să poată fi perceput și în condițiile concrete ale vieții zilnice. Familia, celulă fundamentală a societății, ocupă aici un loc esențial. În ea, fiecare persoană învață să descopere că viața sa este legată de viața celorlalți și că este responsabil, de asemenea, față de ei. În familie învățăm de la alții să avem grijă de cei mai slabi, să iertăm, să împărțim și să fim alături de cel care are nevoie de ajutor. Tot acolo, mulți bărbați și femei primesc primele semințe ale credinței”.
Grija pentru noile generații
”În acest scop”, a subliniat papa, ”una dintre condițiile fundamentale este să se poată trăi din propria muncă. Această țară cunoaște bine valoarea angajamentului asumat de cel care își câștigă traiul pe ogoare și în orașe, în ateliere, școli și spitale; de cel care întreprinde noi inițiative și de cel care, zi de zi, își susține familia. Munca îi permite unui om să asigure cele necesare pentru cei dragi, să-și dezvolte capacitățile și să se simtă părtaș la construcția patriei (cf. exortația apostolică Dilexi te, 4 octombrie 2025, nr. 115). De acea, este necesar a favoriza tot ceea ce deschide noi oportunități, stimulează inițiativa privată și permite ca creștere să ajungă și la cei care întâmpină greutăți mai mari. Mă gândesc în mod deosebit la familiile care duc în spate povara incertitudinii, la cei care caută de muncă, la bătrânii care ani la rând au contribuit la edificarea societății și la cei care, deși lucrează, întâmpină dificultăți în ceea ce privește grija pentru necesitățile propriei familii. Economia trebuie să fie în serviciul persoanei, nu persoana în serviciul economiei. Argentina dispune de mute resurse umane. Pentru a valorifica această bogăție în beneficiul tuturor este necesar a acorda o atenție specială celor tineri. De oportunitățile pe care ei le au astăzi depinde în mare măsură posibilitatea pe care o vor avea de a-și vedea împlinite aici proiectele de viață. O națiune trebuie să se întrebe de o manieră serioasă unde a greșit atunci când tinerii ei sunt constrânși să-și abandoneze țara pentru a-și împlini visele lor”.
Atenția necesară vieții umane
”A crea condițiile prin care ei să-și poată planifica viața în Argentina” a spus Leon al XIV-lea, ”cere o consolidare ulterioară a instrucțiunii, a formării profesionale, a universității și cercetării. În decursul istoriei sale, această națiune a căutat să extindă instrucțiunea la sectoare tot mai ample ale societății. Datorită acestui demers, generații de argentinieni au reușit să-și cultive capacitățile și să contribuie la dezvoltarea țării prin intermediul celor mai diversificate meserii și profesii. A păstra și a întări această vocație educativă cere să oferim tinerilor o formare care să le permită să descopere propriile talente, să le dezvolte și să le pună în slujirea celorlalți (cf. sfântul Paul al VI-lea, scrisoarea enciclică Populorum progressio, 26 martie 1967, nn. 14-15). Această îndatorire cere, de asemenea, să ne punem din nou încrederea în ei, să le recunoaștem capacitatea de inițiativă și să creăm spații în care să aibă posibilitatea de a aduce propriile idei și de a-și asuma responsabilitățile. Națiunea are nevoie încă de acum de inteligența lor, de fantezia și de participarea lor”.
Ocrotirea celor pe cale de a se naște
”Acest orizont aduce cu sine o altă întrebare: ce loc ocupă în deciziile noastre cei care trebuie încă să se nască? Mai înainte de a ne întreba ce fel de lume le vom lăsa, trebuie să le recunoaștem demnitatea. Responsabilitatea noastră față de generațiile viitoare începe primind viața încă din primele ei clipe și păstrând-o până la sfârșitul ei natural (cf. sfântul Ioan Paul al II-lea, scrisoarea enciclică Evangelium vitae, 25 martie 1995, nr. 101). Aceeași demnitate cere o atenție specială în caz de boală, dependență ori dizabilitate. Chiar și în aceste situații, este datoria noastră să avem grijă, să ușurăm suferința, să însoțim și să facem astfel încât orice persoană să simtă că viața ei păstrează o valoare pe care nicio circumstanță nu o poate diminua”.
Ocrotirea creației lui Dumnezeu
”Această responsabilitate față de neamul omenesc se referă și la grija față de pământ. Argentina a fost binecuvântată de Dumnezeu cu o bogăție naturală extraordinară. Ogoarele ei, rezervele de apă, sursele de energie, mineralele și diversitatea ecosistemelor îi oferă ample posibilități de dezvoltare. O ecologie autentic umană știe să armonizeze grija față de creație și grija față de oameni, făcând în așa fel încât exploatarea acestor resurse să contribuie la bunăstarea comunităților și să păstreze condițiile care fac posibilă viața și munca în teritoriile lor (cf. Benedict XVI, scrisoarea enciclică Caritas in veritate, 29 iunie 2009, nr. 51).
Inteligența artificială și cooperarea internațională
”Progresele tehnologice rapide deschid, la rândul lor, posibilități care”, a recunoscut Sfântul Părinte, ”până acum câțiva ani erau greu de imaginat. Acestea aduc, așadar, chestiuni de proporții mari, mai ales în relație cu Inteligența artificială. Medicina, educația, producția și cercetarea dispun astăzi de instrumente capabile să transforme profund viața umană. Aceste progrese cer să luăm în considerare consecințele aplicării lor și responsabilitățile celor care decid cum să fie folosite. Dezvoltarea tehnologică necesită o conștiință etică la înălțimea provocărilor ei (cf. Francisc, exortația apostolică Laudate Deum, 4 octombrie 2023, nn. 21-24). Multe dintre aceste responsabilități merg dincolo de frontierele unui singur stat. Marile fluvii unesc teritorii întinse; ecosistemele se extind de la o țară la alta; energia, hrana, cunoașterea și mișcările persoanelor creează legături care depășesc frontierele. A ne gândi la viitorul Argentinei ne face, prin urmare, să privim și la popoarele alături de care ea împarte acest continent. America de Sud posedă o mare bogăție umană și naturală, iar popoarele ei împart legături istorice și tradiții culturale care oferă un domeniu amplu de cooperare. Argentina poate contribui la acest efort prin experiența și capacitățile ei. A întări spațiile de întâlnire și de colaborare este o modalitate de a-și asuma împreună responsabilitățile pe care nicio țară nu le poate înfrunta singură. Această cooperare rezultă a fi la fel de necesară în fața unor grave amenințări. Criminalitatea organizată, rețelele traficului cu ființe umane, traficul de arme și droguri, asemenea corupției, minează coexistența, alimentează violența și sustrag resursele necesare binelui comun. În fața acestor realități, sunt indispensabile o activitate coordonată între state și o soliditate a instituțiilor. Această soliditate depinde și de integritatea personală a celor cărora le-a fost încredințată responsabilitatea de a guverna, căci corupția erodează încrederea cetățenilor în instituțiile lor (cf. sfântul Ioan Paul al II-lea, exortația apostolică Ecclesia in America, 22 ianuarie 1999, nn. 23 și 60)”.
Slujirea păcii și cooperarea Bisericii
”Acest efort comun își găsește una dintre cele mai înalte expresii ale sale în slujirea păcii. Interesele legitime ale fiecărei națiuni trebuie să fie apărate prin intermediul dialogului, respectarea dreptului și căutarea constantă a acordurilor. America de Sud a știut să găsească, în momentele dificile ale istoriei sale, căi de negociere și de înțelegere pentru a depăși situațiile grave de încordare. Argentina este chemată să persevereze pe calea acestei voințe de dialog și să contribuie pentru ca aceasta să aducă în continuare rezultate. Biserica dorește, de asemenea, să coopereze la această responsabilitate comună. Prezența ei în Argentina face parte dintr-o istorie care se extinde la toată America. Timp de secole, ea a însoțit popoarele continentului vestind Evanghelia și celebrând credința, educând, asistând bolnavii, stând alături de cei săraci, însoțind familiile și promovând pacea și reconcilierea. Această misiune se naște din iubirea față de Cristos, care și-a vărsat sângele pentru toți, și care continuă astăzi în parohii și în comunități, chemate să-și țină ușile deschise pentru ca orice persoană umană să poată găsi în ele primire și apropiere. Cuvintele [motto-ului] ’Bun venit tuturor’ (cf. Matei 22,9-10) exprimă, pe scurt, îndemnul universal al Evangheliei care ajunge la orice persoană și o cheamă la întâlnirea cu Cristos și la convertire. Din această primire provine și îndemnul [din motto] ’Mergeți și vestiți’ (cf. Marcu 16,15). Acest mandat continuă să dea roade în școli și universități, în inițiativele sociale și mărturia cotidiană a atâtor bărbați și femei care își pun credința în slujirea celorlalți”.
Credința alimentează binele comun
”Există bunuri”, a mai spus Leon al XIV-lea, ”de care o societate are nevoie și pe care nicio politică publică nu le poate produce singură. Încrederea, iertarea, disponibilitatea de a sluji și conștiința că propria viață are un sens care merge dincolo de succes ori de utilitate, se cultivă în conștiința personală și în viața familiilor și a comunităților. Credința alimentează și susține aceste bunuri. Din acest motiv, Biserica își dorește să rămână aproape de națiunea argentiniană, să trăiască iubirea împărțindu-i poverile și bucuriile și oferindu-i speranța care se naște din Evanghelie. Privind la drumul parcurs de această națiune, îmi vine în minte imaginea care a însoțit discursul nostru: fiecare generație primește o patrie pe care alții au depus-o în mâinile lor. Pentru un anumit timp, îi revine acesteia să locuiască în ea, să o slujească și să o facă să crească. Apoi, va trebui să o dea mai departe (cf. Francisc, scrisoarea enciclică Laudato si’, 24 mai 2015, nr. 159). Da, după cum cânta Gardel, viața nu este decât o adiere, dar ceea ce rămâne este binele pe care o generație a știut să-l păstreze și să-l transmită. Credința ne invită să privim chiar mai departe, la fericirea veșnică la care Dumnezeu ne cheamă”.
Îndemn la edificarea unei patrii unite și deschise
”Dragi argentinieni”, a îndemnat pontiful la finalul primului său discurs în patria papei Francisc, ”astăzi, o parte importantă a acestei responsabilități cade pe umerii voștri. Patrimoniul extraordinar de care dispuneți vă permite să priviți la viitor cu încredere. Vă revine vouă să faceți astfel încât să rodească ceea ce ați primit și să păstrați vie dorința de ’a construi unitatea națională’, proclamată în Preambulul Constituției voastre. Cei care vin după noi să primească o patrie unită, la înălțimea istoriei sale și a posibilităților pe care le conține”.
”Gândul meu se îndreaptă, în fine, către Sfânta Fecioară Maria de la Luján, care păstrează memoria în tăcere. În fața imaginii ei au mers, generație după generație, mame și tați, muncitori, tineri și bătrâni din orice colț al țării, aducând cu sine greutățile și speranțele timpului lor. La rugăciunile acelea, doresc să le adaug astăzi pe ale mele și vreau să o fac cu ajutorul cuvintelor pe care papa Francisc le-a rostit cu gândul la voi: ’Domnul să vă facă să creșteți ca popor’ (Mesaj video către poporul argentinian, 30 septembrie 2016). Cer aceasta de la Dumnezeu din toată inima, prin mijlocirea Preasfintei Maria de la Luján. Ea să vegheze în continuare asupra acestei țări, să aibă grijă de fiecare dintre fiii săi și să-i țină întotdeauna aproape de Isus. Dumnezeu să binecuvânteze Argentina și pe toți locuitorii ei!”.
***
Agenda de luni, 9 noiembrie, a călătoriei apostolice a papei Leon al XIV-lea în Argentina cuprinde o vizită la Claypole, la vreo 25 de km de capitală, unde papa va avea o întâlnire cu angajații și asistații Centrului de caritate ”Pequeño Cottolengo Don Orione”. La ora locală 11.30, papa se întoarce în capitală, unde prezidează Sfânta Liturghie, iar în cursul după-amiezii, efectuează o vizită la Universitatea Catolică din Argentina. În fine, la ora locală 18.45, papa prezidează rugăciunea vesperelor în catedrala din Buenos Aires împreună cu episcopii și echipele sinodale din Argentina.
