”Comunitatea umană” și ”înmulțirea relațiilor umane” ca fiind ”printre principalele aspecte ale lumii de astăzi”, s-au aflat în centrul catehezei prezentată miercuri, 16 septembrie a.c., de Leon al XIV-lea în Piața Sfântul Petru. Papa a continuat astfel seria catehezelor dedicată Conciliului Vatican al II-lea și a vorbit despre constituția pastorală ”Gaudium et spes”.
«Conciliul ne invită să luăm criterii și putere din planul creator al lui Dumnezeu, care a voit ”ca toți oamenii să formeze o singură familie și să se poarte frățește între ei”; de aceea ”iubirea de Dumnezeu și de aproapele este prima și cea mai mare poruncă”, care în Cristos a avut revelația sa deplină și realizarea sa deplină (cf. GS, 24)», a spus papa Leon al XIV-lea la cateheza audienței generale de miercuri, 16 septembrie a.c., din Piața Sfântul Petru, dedicată documentului ”Gaudium et spes” a Conciliului Vatican al II-lea.
Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, cateheza papei Leon al XIV-lea de miercuri, 16 septembrie 2026:
«Frați și surori, bună dimineața și bine ați venit!
Dedicând al doilea capitol ”comunității umane”, Constituția Gaudium et spes (GS) invită să se considere ”înmulțirea relațiilor umane” ca fiind ”printre principalele aspecte ale lumii de astăzi” (nr. 23). Această realitate, însă, trebuie să-și găsească împlinirea ”mai profund, în comunitatea persoanelor”, pentru care este indispensabil ”respectul reciproc față deplina lor demnitate spirituală” (ibid.).
Acestea sunt afirmații care, în zilele noastre, sunt din ce în ce mai urgente. Pe de o parte, dezvoltarea tehnologică, răspândirea mass-mediei și a rețelelor sociale, precum și recurgerea tot mai mare la inteligența artificială deschid noi posibilități, dărâmând bariere și distanțe; pe de altă parte, relațiile tind să devină mai puțin personale, mai virtuale, și se riscă să se obișnuiască să se delege algoritmilor decizii care privesc exclusiv conștiința umană. A face în așa fel încât relațiile sociale să aibă o substanță reală și o profunzime personală este, în acest sens, contribuția pe care comunitatea creștină își propune să o ofere.
Conciliul ne invită să luăm criterii și putere din planul creator al lui Dumnezeu, care a voit ”ca toți oamenii să formeze o singură familie și să se poarte frățește între ei”; de aceea ”iubirea de Dumnezeu și de aproapele este prima și cea mai mare poruncă”, care în Cristos a avut revelația sa deplină și împlinirea sa deplină (cf. GS, 24).
Perfecționarea persoanei umane și dezvoltarea societății trebuie considerate între ele strict interdependente: a le opune sau a le separa ar însemna a le anula. Istoria, chiar și cea mai recentă, confirmă clar acest adevăr și, de aceea, nu trebuie să ne obosim să reiterăm, împreună cu Părinții Conciliului Vatican al II-lea, că ”principiul, subiectul și scopul tuturor instituțiilor sociale este și trebuie să fie persoana umană, deoarece ea, din natura ei, are absolută nevoie de viața socială” (GS, 25).
În această perspectivă, Gaudium et spes afirmă că diversitatea persoanelor și a popoarelor în lume nu trebuie considerată un pericol sau o amenințare, ci ca un potențial de îmbogățire și creștere. Opoziția, care uneori degenerează în violență, este un rod al puterii păcatului și cum acesta condiționează mentalitățile și acțiunile la toate nivelurile, provocând distrugere și moarte. Trebuie să ne deschidem din ce în ce mai mult către logica reciprocității, a împărtășirii și a grijii, așa cum se întâmplă între diferitele membre ale corpului uman (cf. 1 Corinteni 12,21-25).
În acest punct, Constituția pastorală oferă și o definiție succintă a ”binelui comun”, amintind că acesta constă în ”ansamblul condițiilor de viață socială care permit grupurilor și indivizilor să-și atingă mai deplin și mai ușor perfecțiunea” (GS, 26). În același timp, recunoscând interdependența dintre popoare, afirmă că ”orice grup trebuie să țină seama de necesitățile și de aspirațiile legitime ale celorlalte grupuri, și, mai mult, de binele comun al întregii familii umane” (GS, 26).
Pornind de la această abordare, Părinții conciliari indică apoi câteva ”consecințe practice de mai mare urgență” (GS, 27). În primul rând, respectul pentru persoana umană. Gaudium et spes afirmă: ”Tot ce se opune vieții înseși, cum ar fi omorul de orice fel, genocidul, avortul, eutanasia și chiar sinuciderea voluntară; tot ce violează integritatea persoanei umane, ca mutilările, tortura fizică sau psihică, încercările de a constrânge însuși sufletul; tot ce insultă demnitatea umană, cum ar fi condițiile neomenești de viață, detenția arbitrară, deportarea, sclavia, prostituția, traficul de femei și tineri; de asemenea, condițiile înjositoare de muncă în care muncitorii sunt socotiți simple unelte de profit și nu persoane libere și responsabile; toate acestea și altele de acest fel sunt o rușine” (ibid.).
A doua consecință: respectul și iubirea chiar și față de dușmani sau față de cei care au moduri de gândire și de acțiune diferite de ale noastre (cfr. GS, 28).
În al treilea rând: egalitatea fundamentală a tuturor oamenilor, care cere dreptate socială. Documentul afirmă: ”Orice formă de discriminare în privința drepturilor fundamentale ale persoanei, fie pe plan social, fie cultural, fie că se bazează pe diferența de sex, rasă, culoare, condiție socială, limbă sau religie, trebuie depășită și eliminată, fiind contrară planului lui Dumnezeu” (GS, 29).
În cele din urmă, Părinții conciliari îndeamnă să se depășească mentalitatea individualistă și să se adopte o atitudine de responsabilitate și participare (cfr. GS, 30-31).
Dragi frați și surori, această viziune asupra umanității ca o ”comunitate de persoane” este o moștenire prețioasă pe care ne-a lăsat-o Conciliul Vatican al II-lea. Aceasta ne ajută pe toți să facem un discernământ personal și comunitar, pentru a evalua cu responsabilitate proiectele sociale și politice de astăzi, pe baza criteriilor demnității umane, a justiției sociale și a liberei participări la construirea binelui comun. Pentru că viitorul umanității depinde de angajamentul fiecăruia de a colabora cu Dumnezeu și cu frații la construirea unei lumi mai umane (cfr. GS, 30)».
La nelipsitul salut final – adresat ca de obicei tinerilor, bolnavilor și soților recent căsătoriți – papa a amintit de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci și comemorarea Sfintei Fecioare Maria îndurerate. ”Crucea lui Cristos și exemplul Fecioarei îndurerate”, a fost îndemnul papei, ”să lumineze existența voastră, dragi tineri; să vă susțină în încercările zilnice, dragi bolnavi; și să fie un imbold pentru voi, dragi soți recent căsătoriți, către o existență familială coerentă cu principiile Evangheliei”.
Audiența generală s-a încheiat cu rugăciunea Tatăl Nostru, cântată în limba latină, și cu binecuvântarea apostolică a pontifului roman, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
