Miercuri, 18 februarie a.c. – Miercurea Cenușii după ritul roman sau latin – Leon al XIV-lea a prezentat în Piața San Pietro o cateheză despre misterul Bisericii într-un timp de fărâmițare între oameni. Fiind ca un sacrament, adică semn și instrument al unirii intime cu Dumnezeu și al unității între oameni, Biserica arată care este planul pe care Dumnezeu îl are cu fiecare dintre noi și cu întreaga omenire.
”Misterul Bisericii, sacrament al unirii cu Dumnezeu și al unității întregului neam omenesc” a fost tema catehezei prezentată de papa Leon al XIV-lea la audiența generală de miercuri, 18 februarie a.c., zi în care Biserica romano-catolică a început Postul Mare. Nu întâmplător, la nelipsitul salut adresat la finalul audienței tinerilor, bolnavilor și soților recent căsătoriți, papa a spus: ”La începutul Postului Mare, vă îndemn să trăiți cu un intens spirit de rugăciune acest timp liturgic ca să ajungeți, reînnoiți interior, la celebrarea marelui mister al Paștelui lui Cristos, revelația supremă a iubirii îndurătoare a lui Dumnezeu”.
Papa a început o nouă serie de cateheze, dedicată constituției dogmatice ”Lumen gentium” (LG) despre Biserică, și a încheiat, practic seria care a explicat constituția dogmatică ”Dei Verbum” (DV) despre revelația divină.
Ca de obicei, la începutul audienței generale a fost proclamată în mai multe limbi o pericopă din Sfânta Scriptură, paragraful ales pentru această cateheză fiind luat din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Coloseni (1,15.18.19-20): ”El [Cristos] este icoana Dumnezeului nevăzut, el este și capul trupului, al Bisericii, pentru că în el i-a plăcut lui [Dumnezeu să facă] să locuiască toată plinătatea şi prin el să reconcilieze toate pentru sine, făcând pace prin sângele crucii sale, prin el, fie între cele de pe pământ, fie între cele din ceruri”.
Când a vrut să descrie Biserica și să explice originea ei, a subliniat papa la cateheză, constituția dogmatică ”Lumen gentium” a Conciliului Vatican II a preluat din scrierile sfântului apostol Paul cuvântul ”mister”. ”Alegând acest termen”, a remarcat papa, ”nu a vrut să spună că Biserica este ceva obscur și de neînțeles, după cum se crede de obicei atunci când se aude rostind cuvântul mister. Este exact invers pentru că, atunci când sfântul Paul folosește acest cuvânt, mai ales în Scrisoarea către Efeseni, el vrea să exprime o realitate care mai înainte era ascunsă, iar acum a fost revelată”.
Aici, a reluat Sfântul Părinte, ”este vorba de planul lui Dumnezeu care are un scop: să unească toate făpturile grație lucrării de reconciliere a lui Isus Cristos, lucrare care s-a realizat prin moartea sa pe cruce. Acest lucru se simte mai întâi de toate în adunarea reunită pentru celebrarea liturgică, unde formele de diversitate sunt relativizate iar ceea ce contează este a se afla împreună pentru că toți sunt atrași de iubirea lui Cristos, care a dărâmat zidul despărțitor dintre persoane și grupurile sociale (cf. Ef 2,14). Pentru sfântul Paul, misterul este manifestarea a aceea ce Dumnezeu a vrut să realizeze pentru întreaga omenire și se face cunoscut în experiențele locale, care încetul cu încetul se dilată până la a îmbrățișa pe toți oamenii și chiar cosmosul”.
”Starea de viață a omenirii este o fărâmițare pe care oamenii”, a subliniat în continuare papa la cateheză, ”nu sunt în măsură să o repare, cu toate că tensiunea către unitate locuiește în inima lor. În această stare intră lucrarea lui Isus Cristos care, prin intermediul Spiritului Sfânt, învinge puterile dezbinării și pe Cel care dezbină. Faptul de a se uni împreună pentru a celebra, după ce s-a crezut în vestirea Evangheliei, este trăit ca atracție exercitată de crucea lui Cristos, manifestarea supremă a iubirii lui Dumnezeu; înseamnă a se simți convocați împreună de Dumnezeu și de aceea se folosește termenul ekklesía, adică adunare de persoane care recunosc că sunt convocate. Există, prin urmare, o anumită coincidență între acest mister și Biserică: Biserica este misterul care poate fi perceput”.
”Această convocare, tocmai pentru că este realizată de Dumnezeu, nu poate fi limitată la un grup de persoane, dar”, a continuat papa, ”este destinată să devină o experiență a tuturor ființelor umane. De aceea, Conciliul Vatican II, la începutul constituției Lumen gentium afirmă următoarele: «Biserica este în Cristos ca un sacrament, adică semn și instrument al unirii intime cu Dumnezeu și al unității întregului neam omenesc» (nr. 1). ”Folosind termenul sacrament și explicația însoțitoare, se dorește a arăta că Biserica este în istoria omenirii expresia a ceea ce Dumnezeu vrea să împlinească. De aceea, privind către ea, se înțelege într-o anume măsură planul lui Dumnezeu, misterul: acesta este sensul în care Biserica este semn. Mai departe, după ce se spune că este sacrament, se adaugă termenul instrument tocmai pentru a indica faptul că Biserica este un semn activ. Într-adevăr, când Dumnezeu lucrează în istorie, el îi cuprinde în lucrarea sa pe oamenii care sunt destinatari ai lucrării sale. Biserica este calea prin care Dumnezeu atinge obiectivul de a uni la sine oamenii și de a-i reuni între ei”.
”Unirea cu Dumnezeu”, a spus la cateheză Leon al XIV-lea, ”își găsește oglindirea în unirea oamenilor. Aceasta este experiența mântuirii. Nu întâmplător, în constituția Lumen gentium, la capitolul VII despre caracterul eshatologic al Bisericii peregrine, la nr. 48 se folosește din nou descrierea Bisericii ca sacrament, specificând că este un sacrament ”de mântuire”: «Cristos, fiind înălțat de pe pământ, i-a atras pe toți la sine (cf. In 12,32). Înviat din morți (cf. Rm 6,9), l-a trimis asupra ucenicilor pe Spiritul de viață dătătorul și, prin El, a constituit Trupul său, care este Biserica, drept sacrament universal de mântuire; șezând de-a dreapta Tatălui, lucrează fără încetare în lume pentru a-i călăuzi pe oameni spre Biserică, pentru a-i uni mai strâns cu sine prin ea și pentru ca, hrănindu-i cu Trupul și Sângele său, să-i facă părtași de viața sa glorioasă»” (LG, nr. 48).
”Aceste cuvinte”, a spus papa la finalul catehezei, ”ne ajută să înțelegem legătura dintre lucrarea unificatoare a Paștelui lui Isus, care este misterul patimii, morții și învierii sale, și identitatea Bisericii. În același timp, ne fac să fim recunoscători pentru apartenența la Biserică, Trupul lui Cristos care a înviat și unicul popor al lui Dumnezeu peregrin în istorie, care trăiește ca prezență sfințitoare în mijlocul unei omeniri încă fărâmițate, ca semn eficace de unitate și reconciliere între popoare”.
Audiența generală s-a încheiat cu rugăciunea Tatăl Nostru, cântată în limba latină, și cu binecuvântarea apostolică a Succesorului lui Petru, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
