"Biserica rămâne credibilă nu prin putere, număr sau strategii, ci atunci când credinţa devine o mărturie trăită, exprimată şi tradusă în acte concrete de eliberare, dreptate şi milostivire care redau demnitatea şi deschid căi către adevărata libertate". Aceasta a afirmat cardinalul Pietro Parolin, care a prezidat duminică, 25 ianuarie 2026, Liturghia din catedrala din Copenhaga, în calitate de delegat pontifical pentru celebrările care marchează al 12-lea centenar al începutului misiunii Sfântului Ansgar în Danemarca. Cardinalul s-a aflat în ţara scandinavă de sâmbătă, 24 ianuarie 2026, până luni, o zi dedicată întâlnirilor cu regele Frederic al X-lea şi cu ministrul de externe Lars Løkke Rasmussen, precum şi unei vizite la Seminarul "Redemptoris Mater" din Vedbæk.
Era secolul al IX-lea când călugărul benedictin venerat ca sfânt patron al diecezei capitalei daneze a ajuns în Europa de Nord într-o misiune fondată nu pe "strategii sau succes, ci pe fidelitate faţă de Isus", a amintit secretarul de stat. Şi mai întâi, a răscumpărat libertatea câtorva sclavi. Într-atât încât gestul său, într-o lume "rănită de noi forme de sclavie - economică, culturală, spirituală - şi marcată de excluziune şi indiferenţă", vorbeşte şi astăzi cu "o actualitate reînnoită".
După ce a transmis saluturile lui Leon al XIV-lea, asigurând apropierea sa spirituală, cardinalul a subliniat în omilia sa forţa unei legături create în trecut şi prezenţa încă vie a preocupării pastorale şi a elanului evanghelic care au inspirat misiunea lui Ansgar acum douăsprezece secole. O misiune care s-a născut dintr-o "experienţă extraordinară de eliberare" în însăşi viaţa sa, a spus Parolin, inspirându-se din lectura din Isaia (52,7-10): de fapt, acesta din urmă nu se concentrează atât de mult pe mesaj, cât pe mesager, ale cărui picioare "sunt frumoase nu pentru ideile sau explicaţiile pe care le aduce, ci pentru că aduc vestea bună, capabilă să mântuiască persoanele transformând inima celor care ascultă şi eliberând-o". În acelaşi fel, Ansgar întâlnise bucuria de a fi iertat de Dumnezeu şi voia să o împărtăşească, pentru că aceasta era "vestea bună pe care o aducea cu el".
Vorbind în biserica dedicată călugărului benedictin care a fost primul misionar creştin în rândul popoarelor din Danemarca şi Suedia de astăzi, cardinalul a reluat principalele sale etape biografice, de la intrarea sa, încă din copilărie, în mănăstirea franceză din Corbie, până la transferul său, la vârsta de douăzeci de ani, la mănăstirea recent fondată din Corvey, în Germania de astăzi. Apoi, alegerea sa curajoasă de a întreprinde o misiune de evanghelizare în Danemarca, atunci când împăratul Ludovic cel Pios a cerut preoţi să-l însoţească pe regele danez Harald Klak, recent botezat.
Când a venit momentul să părăsească locuri şi oameni familiari pentru a-l urma pe Isus, Ansgar nu a ezitat: discipolul şi biograful său, Sfântul Rembert, a remarcat în Vita Anskarii uimirea celor care l-au văzut făcând alegeri dureroase din iubire faţă de Cristos. În opera sa, benedictinul a mărturisit Evanghelia care, a remarcat secretarul de stat, nu oferă "soluţii abstracte", ci o "viziune a persoanei umane a cărei demnitate precedă orice calcul". Într-adevăr, Sfântul Ansgar "s-a confruntat cu o opoziţie enormă şi a părut a fi un eşec, dar succesul nu era ceea ce căuta". Secretarul de stat a subliniat că la el, referindu-se la Prima Scrisoare către Corinteni, s-a realizat paradoxul paulinian al "nebuniei crucii", prin care într-o lume care ne învaţă să preţuim puterea, influenţa şi succesul, Cristos răstignit apare ca un eşec. "Dar această nebunie - a clarificat Parolin - este înţelepciunea lui Dumnezeu, pentru că demonstrează o iubire capabilă să se dăruiască total". De asemenea, viaţa lui Ansgar ne aminteşte că Biserica creşte "nu în primul rând în numere, ci în bărbaţi şi femei care trăiesc vieţi de fidelitate, perseverenţă şi iubire".
Delegatul pontifical a invitat aşadar, în timpul celebrărilor jubiliare dedicate sfântului, să "reînnoiască îndrăzneala evanghelică" şi să "păstreze speranţa acolo unde istoria pare obosită" pentru a mărturisi că rodnicia "se naşte din iubirea care uneşte şi din încrederea în acţiunea continuă a lui Dumnezeu, chiar şi în cele mai fragile situaţii".
Astăzi, Danemarca nu mai este locul păgân pe care Ansgar l-a întâlnit la sosirea sa; istoria ţării "este marcată în mod indelebil de moştenirea sa creştină", iar comunitatea catolică, împreună cu luteranii şi toate persoanele de bunăvoinţă, contribuie la ea "prin slujire, solidaritate şi respectarea demnităţii umane", a subliniat cardinalul. Citând motoul episcopal al papei - In Illo uno unum - Parolin a încheiat subliniind cum Ansgar ştia că misiunea ucenicilor lui Isus începe cu "o inimă transformată" şi că sănătatea Bisericii nu se măsoară după numere sau succese, ci după capacitatea de a "merge cu Cristos şi de a rămâne aproape de el".
În ziua precedentă, în omilia sa de la Vesperele ecumenice prezidate în catedrala luterană a Maicii Domnului din Copenhaga, Parolin subliniase necesitatea de a îmbrăţişa o "perspectivă a slujirii concrete şi a responsabilităţii comune" dacă se doreşte realizarea deplină a unităţii. "Mărturia creştină - a precizat el - nu poate rămâne abstractă sau limitată numai la cuvinte". Şi a adăugat: "În faţa suferinţei indivizilor şi a popoarelor, nu putem întoarce spatele şi nici indiferenţa nu poate fi vreodată o opţiune. Fidelitatea faţă de evanghelie ne cheamă să dăm o mărturie clară în adevăr, plină de compasiune în iubire şi curajoasă în acţiune, astfel încât lumina lui Cristos să poată ajunge la cei care trăiesc în întuneric, în frică şi în marginalizare".
Referindu-se la Scrisoarea către Efeseni a Sfântului Paul, din care a fost luată în acest an tema pentru Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, secretarul de stat a reamintit că unitatea în Biserică nu este uniformitate, ci trebuie considerată "comuniune vie în diversitate". El a menţionat că "unitatea nu se naşte din ceea ce producem noi; este un dar al Spiritului", aşadar "catolicii şi luteranii - a explicat el - se pot recunoaşte deja ca membre ale aceluiaşi Trup al lui Cristos, în pofida diferenţelor istorice şi liturgice".
Cardinalul s-a concentrat şi asupra harului, "un dar personal care precedă orice merit uman". Şi acolo unde apostolul Paul vorbeşte despre "măsură" a harului, Parolin a explicat că "această măsură nu implică inegalitate, ci mai degrabă varietatea darurilor pentru edificarea întregului".
În final, amintind că Spiritul Sfânt nu elimină diferenţele, ci le armonizează, delegatul pontifical a invitat să privească spre viitor cu curaj.
Lorena Leonardi şi Antonella Palermo
(După L'Osservatore Romano, 26 ianuarie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
