„Astăzi începem să aprofundăm Constituția dogmatică "Dei Verbum" despre Revelația divină. Este unul dintre cele mai frumoase și importante documente ale Conciliului...» – a spus Papa Leon al XIV-lea la începutul catehezei audienței generale de miercuri, 14 ianuarie a.c., din Aula Paul al VI-lea din Vatican, amintind că a început o nouă serie de cateheze pentru audiențele generale de miercuri, dedicată Conciliului Vatican al II-lea”.
Spunând că pentru a prezenta acest document ar fi util să ne amintim cuvintele lui Isus: "Nu vă mai numesc servitori, pentru că servitorul nu știe ce face stăpânul lui. Însă v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute" (In 15,15), pontiful a explicat: «Acesta este un punct fundamental al credinței creștine, pe care "Dei Verbum" ni-l reamintește: Isus Cristos transformă radical relația omului cu Dumnezeu, care de acum înainte va fi o relație de prietenie. Prin urmare, singura condiție a noului Legământ este iubirea» – a evidențiat pontiful amintind că sfântul Augustin, comentând acest pasaj din Evanghelia a după sfântul Ioan "insistă asupra perspectivei harului", care "ne poate face prieteni ai lui Dumnezeu în Fiul său" (Comentariu la Evanghelia după Ioan, Omilia 86). Și, amintind o veche maximă latină (Amicitia aut pares invenit, aut facit), potrivit căreia prietenia fie se naște între egali, fie ne face să devenim egali, a spus: «Noi nu suntem egali cu Dumnezeu, dar Dumnezeu însuși ne face asemenea Lui în Fiul.»
Făcând referire la Sfânta Scriptură, Papa Leon al XIV-lea a explicat că textele sacre ne spun că în Vechea Alianță există un moment inițial de distanță, "în sensul că pactul dintre Dumnezeu și om rămâne întotdeauna asimetric, Dumnezeu este Dumnezeu, iar noi suntem creaturi"; însă – a explicat – "odată cu venirea Fiului în trup omenesc, Legământul se deschide către scopul său final: în Isus, Dumnezeu ne face copiii săi și ne cheamă să devenim ca el în fragila noastră umanitate". «Asemănarea noastră cu Dumnezeu nu se realizează prin transgresiune și păcat, așa cum sugerează șarpele Evei (cf. Gen 3,5), ci în relația noastră cu Fiul care s-a făcut om» – a reliefat pontiful în cateheza dedicată Constituției dogmatice "Dei Verbum", document al Conciliului Vatican al II-lea.
Oprindu-se asupra cuvintelor lui Isus – "V-am numit prieteni" – care au fost preluate în Constituția "Dei Verbum", în care se afirmă: "Prin această revelație, Dumnezeu cel nevăzut (cf. Col 1,15; 1 Tim 1,17), în belșugul iubirii Sale, se adresează oamenilor ca unor prieteni (cf. Ex 33,11; In 15,14-15) și intră în relație cu ei (cf. Bar 3,38), pentru a-i chema și a-i primi la împărtășire cu El " (n. 2).
«Din această perspectivă» – a explicat pontiful – «prima atitudine pe care trebuie să o cultivăm este ascultarea, astfel încât Cuvântul divin să poată pătrunde în mintea și inima noastră. În același timp, suntem chemați să vorbim cu Dumnezeu, nu pentru a-I spune ceea ce El deja știe, ci pentru a ne descoperi pe noi înșine.
De aici necesitatea rugăciunii, prin care suntem chemați să trăim și să cultivăm prietenia cu Domnul. Acest lucru se realizează în primul rând în rugăciunea liturgică și comunitară, unde nu noi decidem ce să auzim din Cuvântul lui Dumnezeu, ci El Însuși ne vorbește prin Biserică; mai mult, se realizează prin rugăciunea personală, care are loc în interiorul inimii și al minții. Timpul dedicat rugăciunii, meditației și reflecției nu poate lipsi din ziua și săptămâna creștinului. Numai când vorbim cu Dumnezeu putem vorbi și despre El.
Experiența noastră ne arată că unele prietenii pot lua sfârșit din cauza unui gest dramatic de ruptură sau din cauza unei serii de neglijări zilnice care erodează relația până când aceasta se pierde. Dacă Isus ne cheamă să fim prieteni, să nu lăsăm această chemare fără răspuns. Să o primim, să avem grijă de această relație și vom descoperi că prietenia cu Dumnezeu este mântuirea noastră.»
Amintind că "Dumnezeul din Geneză conversase deja cu primii noștri părinți, dialogând cu ei" (cf. "Dei Verbum", 3), Sfântul Părinte a amintit că, atunci "când acest dialog a fost întrerupt de păcat, Creatorul nu a încetat să caute întâlnirea cu creaturile sale și să stabilească din când în când un legământ cu ele".
«În revelația creștină» – a continuat – «când Dumnezeu s-a întrupat în Fiul pentru a veni să ne caute, dialogul care fusese întrerupt a fost restabilit definitiv: legământul este nou și etern, nimic nu ne poate despărți de iubirea sa. Revelația lui Dumnezeu are, așadar, caracterul dialogant al prieteniei și, ca și în experiența prieteniei umane, nu poate tolera tăcerea, ci se hrănește din schimbul de cuvinte adevărate.
Constituția "Dei Verbum" ne amintește acest lucru: Dumnezeu ne vorbește. Este important să înțelegem diferența dintre cuvinte și vorbărie: aceasta din urmă rămâne superficială și nu creează comuniune între oameni, în timp ce în relațiile autentice cuvintele servesc nu numai pentru a schimba informații și vești, ci și pentru a revela cine suntem. Cuvintele au o dimensiune revelatoare care creează o relație cu celălalt. Astfel, vorbindu-ne, Dumnezeu se revelează ca un Aliat care ne invită la prietenie cu El.»
