În zilele următoare se va celebra Jubileul misionarilor digitali şi al influencerilor catolici. Nu numai o adunare, ci, în contextul celebrărilor Jubileului, un moment pentru a primi acel "mulţumesc" al Bisericii pentru serviciul pe care atâţia lucrători l-au realizat cu angajare, generozitate şi imaginaţie.
Biserica este prezentă în lumea digitală de decenii în diferite forme: unele mai instituţionale, altele mai libere şi personale. Atât experienţele structurate, cât şi manifestările mai spontane reprezintă expresia sinceră a acceptării Cuvântului Domnului, care ne cheamă - în orice timp şi în orice loc - să vestim evanghelia sa.
În afară de asta, Biserica a oferit de mult timp contribuţii şi orientări importante prin scrisori şi mesaje care, combinate cu numeroasele intervenţii ale ultimilor pontifi, demonstrează marea sa atenţie nu numai faţă de aceste subiecte, ci mai ales faţă de persoanele care şi-au pus inima şi credinţa în lumea digitală.
În faţa înfloririi spaţiilor digitale şi a apariţiei oportunităţilor recente, este important să nu uităm marea valoare a unei generozităţi care se exprimă în "dăruirea de sine lumii" prin noi căi, care necesită imaginaţie, creativitate şi curaj. Este un bun preţios atunci când se naşte dintr-o inspiraţie evanghelică sinceră.
Mai mult decât atât. Jubileul oferă ocazia pentru a întâlni şi pentru a consolida acel depozit de generozitate, pasiune şi profesionalism, în jurul unei teme - cea a speranţei - care este fundamentul a tot şi inima motivaţiei cu care atâţia catolici lucrează în lumea digitală.
Dacă suntem în această "lume", este pentru că suntem animaţi de speranţa sigură că Domnul vrea să realizeze mântuirea sa, care este întotdeauna concretă şi rodul unei întâlniri personale, prin generozitatea atâtor catolici, mai mult sau mai puţin tineri. Şi tocmai datorită speranţei ca dar al Domnului, "lumea digitală" este chemată să fie mereu "ţară de misiune", ogor fertil în care Isus, prin discipolii săi, seamănă binele.
Responsabilitatea noastră faţă de această "perspectivă a speranţei" - care ne animă şi ne stimulează să nu ne întrerupem niciodată misiunea - ne cere să pornim la drum într-o lucrare continuă de convertire spirituală.
Tocmai în această perspectivă, pozitivă şi senină, simt nevoia să subliniez câteva aspecte fundamentale, care, în opinia mea, nu trebuie neglijate niciodată.
Înainte de a fi "influenceri", suntem "influenţaţi".
Trăim într-o epocă în care a fi vizibili şi ascultaţi este adesea considerat semnul unei comunicări eficiente. Dar vanitatea - o ştim bine - pândeşte mereu. Uneori, chiar şi cei cu cele mai bune intenţii cad în plasa ei. Totuşi, există un antidot sigur la ispita de a ne pune pe noi înşine în centrul fiecărei situaţii: să-l punem pe Cristos în centru. Cristos înainte de toate. Cristos, şi numai el.
A fi "influenţaţi" de Cristos înseamnă a ne lăsa locuiţi de prezenţa sa, a ne hrăni de cuvântul său, a trăi o relaţie profundă şi adevărată cu el, personală şi eclezială, care apoi transformă comunicarea noastră.
Însuşi Papa Leon al XIV-lea, în mesajul său pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale, a subliniat necesitatea acestui lucru:
"A dezarma comunicarea de orice prejudecată, resentiment, fanatism şi ură. [...] Ceea ce este necesar nu este o comunicare zgomotoasă, musculoasă, ci mai degrabă o comunicare capabilă să asculte, să adune glasul celor slabi care nu au glas".
Dacă prezenţa noastră în lumea digitală se naşte din această legătură fundamentală, atunci ceea ce transmitem nu va fi opinia noastră, gustul nostru, stilul nostru, ci el: cuvântul său, inima sa, iubirea sa. Dacă el este izvorul gândurilor noastre, cuvântul în cuvintele noastre, inima inimii noastre, atunci totul capătă o faţă nouă, autentică şi transparentă. Nimic nu va fi împiedicat astfel de prezenţa noastră, adesea deranjantă: totul în noi va fi transfigurare a lui Cristos, astfel încât să putem dispărea... pentru a-i lăsa spaţiu lui.
Aceasta ne eliberează de ispita de a fi protagonişti sau interpreţi ai unei istorii "a noastre", care ne amăgeşte pe noi înşine şi pe ceilalţi propunând mântuiri efemere. Dimpotrivă, ne pune pe calea Evangheliei acceptate şi împărtăşite, primite şi dăruite, în spirit de generozitate.
Acţiunea generoasă şi pasionată a atâtor lucrători din lumea digitală - astăzi ca şi în trecut - este animată de această convingere profundă, şi toate acestea se văd. Câte persoane din Biserică nu cedează în faţa negativităţii faţă de noile mass-media şi de spaţiile digitale care ni se oferă în mod nou în fiecare zi! Ar fi uşor să spunem: "Această reţea socială este negativă" sau "este inutil a lucra în acest spaţiu digital". Dar a-l avea pe Cristos în centrul acţiunii noastre pastorale ne cere să nu cedăm în faţa acestei ispite negative. Dimpotrivă, ne împinge să mergem înainte, convinşi că niciun loc nu este exclus de la "mângâierea harului" Domnului, care trece prin angajarea noastră şi prin prezenţa noastră.
O relaţie personală şi eclezială
Acest raport cu Cristos, care ne face misionari, nu este niciodată numai individual. Este o legătură care creşte în comunitatea eclezială, se alimentează viaţa spirituală şi în rugăciune şi se concretizează în dăruirea zilnică a vieţii noastre Domnului. El este motorul existenţei noastre, chiar şi în dimensiunea sa comunicativă.
Papa Leon al XIV-lea, în primul său discurs din Loja Binecuvântărilor, a vorbit despre necesitatea unei "păci dezarmate şi dezarmante, umile şi perseverente". Aceste cuvinte pot inspira şi stilul comunicării noastre digitale: o comunicare care nu este agresivă, nu este polemică, nu este autoreferenţială, ci dezarmată, umilă, perseverentă.
A-l pune pe Cristos în centru ne cere să ne reorientăm priorităţile conform logicii evangheliei. Ne ajută să scăpăm nu numai de vanitatea personală, ci şi de superficialitatea cu care am putea risca să abordăm temele fundamentale ale vieţii. Împărtăşirile noastre, naraţiunile noastre digitale, trebuie să provină dintr-o profunzime spirituală, nu dintr-o căutare a consensului sau a vizibilităţii.
Riscul pe care trebuie să-l evităm este să ne pierdem în mii de întrebări inutile, lăsându-ne luaţi de logice lumeşti, care pot fi atât personale cât şi ecleziale. Este un risc subtil, dar real.
Dar, încă o dată, este bine să ne amintim că asumarea acestui risc în faţa noutăţilor care ne pot înfricoşa face parte din provocarea responsabilităţii noastre de a "fi acolo". Nu numai o responsabilitate personală, ci mai ales o responsabilitate faţă de acţiunea Spiritului, care nu poate fi niciodată blocată. A nu ne asuma riscul ar fi comod şi simplu: ar fi suficient să fugim. Dimpotrivă, trebuie să "rămânem înăuntru", aşa cum fac atât de mulţi, cu curaj, angajare şi, mai ales, credinţă.
O "altă" privire
În acest drum al nostru de responsabilitate şi convertire ne vine în ajutor episodul evanghelic al Martei şi Mariei. Şi noi, asemenea Martei, putem fi tentaţi să facem atâtea lucruri, riscând să uităm "partea cea mai bună", aceea care nu ne va fi luată niciodată. Este o chestiune de privire, nu de snobism spiritual. Nu este vorba despre "a ne distrage" de la lucrurile din lume, ci despre a învăţa să le privim cu ochi diferiţi.
A fi misionari digitali înseamnă a avea o "altă privire", o privire care - ca aceea a lui Isus - ştie să meargă dincolo de aparenţe, până la inima fraţilor. Este o privire care primeşte, care iubeşte în adevăr, care devine prezenţă concretă. Este o privire care se transformă într-o mână întinsă, care îl însoţeşte pe celălalt pe un posibil parcurs de creştere şi de convertire.
Şi aici răsună cuvintele Papei Prevost: "Nu este vorba numai de a vorbi, ci de a genera încredere. Nu este vorba numai de a explica, ci de a asculta. Este încrederea care deschide uşile către evanghelie".
Aici, încă o dată, se află toată frumuseţea de a lucra în lumea şi digitală. O frumuseţe care trebuie să ne umple de bucurie şi să ne stimuleze să continuăm în drumul nostru şi în angajarea noastră.
A avea posibilitatea de a fi în lume - conştienţi că rămânem "numai slujitori" - "iubirea Domnului", cuvântul său care primeşte, mâna sa care ridică este pentru noi, misionari în lumea digitală, o responsabilitate, dar în acelaşi timp motiv de mulţumire continuă adusă lui.
Misionari în lumea digitală care conduc la Cristos
Acesta este specificul nostru: să fim misionari în lumea digitală care conduc la Cristos. Nu ducem un mesaj impersonal, nu proclamăm un cod de reguli, nu propunem o ideologie. Mărturia noastră vrea să însoţească persoanele să întâlnească o Persoană, pe Cel Înviat, viu în Biserica sa.
Leon al XIV-lea, vorbind despre Biserică drept semn de unitate, a spus: "Aş vrea o Biserică unită, semn de unitate şi de comuniune, care să devină ferment pentru o lume reconciliată".
Aceasta este şi chemarea noastră: să fim ferment, chiar şi online. Să construim, nu să divizăm. Să îngrijim, nu să judecăm. Acţiunea noastră misionară se naşte dintr-o experienţă: aceea a unei iubiri care ne-a atins, ne-a iertat, ne-a vindecat. Numai dacă am experimentat noi cei dintâi această întâlnire, vom putea duce lumina sa în lumea digitală, adesea marcată de o "apropiere indiferentă" sau de o "socialitate solitară".
În această lume, suntem chemaţi să mărturisim că o întâlnire care mântuieşte este posibilă. Întâlnirea cu Cristos, iubitor al omului, care doreşte să ajungă la fiecare inimă, oriunde s-ar afla - în real sau în virtual.
Paolo Padrini
(După L'Osservatore Romano, 26 iulie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
